Pașaportul Covid împarte populația în cetățeni de mâna întâi – Imuni – și de mâna a doua – Non-Imuni
Danezii doritori să poată dovedi că nu sunt infectați cu Covid atunci când călătoresc sunt invitați să se testeze pentru virus.
Dacă testul este negativ, atunci pot descărca un document electronic care le atestă starea de sănătate și este valabil timp de șapte zile.
Rezervările pentru testare, verificarea rezultatelor și primirea „pașaportului” pot fi făcute pe site-ul Coronaprover.dk.
Inițiativa daneză este primul „pașaport Covid” din Europa. Deocamdată, scopul său este doar de a facilita călătoriile.
Potrivit publicației britanice The Independent, ministrul danez al Sănătății a elogiat măsura.
„Cu noul pașaport Covid-19, avem acum o ofertă digitală pentru danezii care doresc (…) să poată prezenta un document oficial al unui test în timpul călătoriei”, a declarat Magnus Heunicke.
The Indepenendent îl mai citează și pe Michael Svane, șeful executiv al Confederației Transporturilor din această ţară, care afirmă că „pașaportul” îi va ajuta pe danezii care doresc să călătorească.
„Suntem într-o perioadă în care, în calitate de călător, întâlnești multe obstacole. Dar pașaportul Covid-19 este ușor de accesat și foarte ușor de folosit”, a spus Svane.
Mai multe voci și-au exprimat îngrijorarea că astfel de „pașapoarte”, inclusiv digitale, reprezintă un demers periculos.
Până și grupări de stânga, precum faimosul ACLU (American Civil Liberties Union) a avertizat în legătură cu planurile de a introduce „pașapoarte de imunitate” pentru coronavirus.
Într-un articol publicat în luna iunie, ACLU afirma că pașapoartele de imunitate pot „afecta sănătatea publică, incita persoanele vulnerabile din punct de vedere economic să își riște sănătatea contractând Covid-19, exacerbând disparitățile rasiale și economice și conducând la o nouă supraveghere sanitară care pune în pericol dreptul la intimitate”.
„Sistemul unui pașaport de imunitate este fundamental diferit de un regim în care angajatorii își testează în mod obișnuit lucrătorii pentru Covid-19 sau îi scanează pentru simptome, pentru a se asigura că nicio persoană cu infecție activă nu intră la locul de muncă. În acest din urmă sistem, doar lucrătorii contagioși sunt împiedicați să intre la muncă și doar pentru perioada în care sunt contagioși”, mai arată articolul.
„Dar un sistem de pașapoarte de imunitate ar împărți lucrătorii în două categorii – imunii și non-imunii – iar cei din urmă ar putea să nu mai fie niciodată eligibili pentru o anumită slujbă, dacă un lucrător imunizat este disponibil să ocupe același post”, mai arată articolul ACLU.
Citiţi şi:
«Certificatele imunitare», fără de care nu vom putea ieși din casă nevaccinați
Agenda globalistă de vaccinare a lui Bill Gates
La ce ne putem aștepta de la vaccinul anti Covid-19?
yogaesoteric
20 septembrie 2020