Pași către Marea Trezire

 

Dincolo de foarte multe adevăruri care demască sinistra și criminala înscenare globalistă covid-19, este necesar să înțelegem în primul rând că ne aflăm în mijlocul unui război neconvențional împotriva populației lumii.

Acest război foarte real este bazat printre altele pe o masivă operațiune psihologică de manipulare în sfera conştiinţei (de tip „mind control”). Pentru a face față acestui atac perfid este necesar să cunoaștem mecanismul fundamental care se află la baza controlului în sfera conştiinţei la nivel colectiv, mecanism ce se referă la faptul că: „PERCEPȚIA asupra realității se realizează nu atât prin intermediul informațiilor, cât mai ales prin intermediul SUGESTIILOR”.

Dacă vom înțelege acest principiu vom înțelege de asemenea că bătălia pentru conștiințele oamenilor nu se dă atât în termenii valorii de adevăr, cât mai ales în termenii capacității de sugestionare.

Cum este influențată mai exact percepția lumii prin intermediul sugestionării? Fără a recurge la noțiuni sofisticate, să ne raportăm la situațiile pe care le observăm zilnic în aceste vremuri. Paradoxal, deși circulă nenumărate informații care arată clar, de exemplu, că măștile sau vaccinurile sunt nocive, un număr foarte mare de semeni ai noștri consimt să poarte masca sau se duc ca oile la vaccinare. Iar dacă unui astfel de om vrei să îi prezinți argumente că ceea ce face nu este bine pentru sănătatea lui și pentru societate, constați adeseori că este incapabil să mai analizeze logic sau chiar se întoarce agresiv împotriva ta. Modul în care acești oameni percep realitatea este deja complet deformat. Asupra lor sugestionarea a avut un efect puternic. Mintea lor a fost fundamental resetată și orice informație care nu mai concordă cu „noua normalitate” (impusă prin sugestionare) este respinsă prin procesul psihologic de „disonanță cognitivă”.

Sugestia este mult mai complexă decât simpla informație. Sugestia poate conține informații adevărate sau false, poate fi făcută să fie acceptată de mintea multor subiecți sau poate fi implementată direct subliminal (în subconștient). Metoda de sugestionare liminală (care trece de bariera conștientului) implică formulări simple, repetate, exprimate de persoane cu „autoritate” (politicieni, așa-ziși „specialiști”, formatori de opinie în mass-media). În ultimul an am auzit cu toții până la saturație astfel de sugestii legate de purtatul măștii sau de „vaccinul salvator”.

Este important să înțelegem că pLandemia nu este singurul caz de operațiune psihologică de control al maselor. Este cea mai amplă și concertată de până acum, într-adevăr, dar de fapt mulțimea este controlată de zeci de ani prin crearea unei FALSE REALITĂȚI, a unei false percepții asupra evenimentelor. Se operează prin manipulare mediatică, cosmetizarea istoriei inclusiv la nivel academic și înscenarea evenimentelor majore. Discernământul la nivel de opinie publică este inhibat prin intoxicarea cu știri mincinoase și prin îndobitocirea populației. Persoanele sau organizațiile care urmăresc să aducă la lumină adevărul sunt în mod drastic cenzurate, ostracizate sau chiar eliminate fizic.

Mersul societății depinde de elita care controlează masele. Există o „elită” care vrea să adoarmă, să blocheze conștiințele oamenilor și există o altă elită care vrea să trezească masele. Cea mai mare frică a elitelor întunecate este ca marea masă să se trezească pentru că în acel caz furia celor care s-au simțit înșelați i-ar spulbera pe opresori.

Dar cum pot fi trezite masele din somnul conștiinței?

Tot prin aplicarea mecanismelor psihologiei de masă. Și în acest caz este necesar să fie implementate SUGESTII benefice, luminoase la nivel colectiv. Să avem în vedere că o avalanșă de informații despre Adevăr poate rămâne fără un efect prea mare. Este necesară educarea maselor în termeni simpli, elementari, evidențiind pârghiile prin care funcționează societatea. Toate acestea este nevoie să fie rezumate și repetate, distribuite pe scară largă. Semnul că un om a urcat o treaptă a Trezirii este acel sentiment de înțelegere însoțit de o exclamație de genul „Wow! Într-adevăr, așa este! Acum totul se leagă și s-a făcut lumină în capul meu!”.

Iată câteva dintre pârghiile de bază ale societății actuale, a căror înțelegere ne ajută să diferențiem adevărata realitate de falsul diavolesc cu care exponenții întunericului vor să ne înșele:

• Lumea este condusă din umbră de o elită de psihopați sataniști care au luat sub stăpânire toate marile rețele financiare, economice și structurile politice. Această „elită” are ca obiectiv să instaureze o „Nouă Ordine Mondială”, redenumită acum ca „Marea Resetare”. Este semnificativ că fondatorul (și în același timp președintele executiv) al Forumului Economic de la Davos, Klaus Schwab, și-a intitulat cea mai recentă lucrare „COVID-19: Marea Resetare”.

• Infrastructura prin care acești psihopați sataniști influențează major umanitatea, de cel puțin 200 de ani, constă în rețeaua de loji masonice (și de alte tipuri) ce împânzește în mod secret întreaga lume, mai ales la nivelul liderilor politici și administrativi. Pe baza acestor organizații (despre care neîntâmplător mass-media nu ne informează aproape nimic) ei au creat deja un fel de Guvern din Umbră. Este semnificativ cât de eficient a fost pusă în scenă mascarada pLandemiei, care deși a trebuit să lupte cu foarte multe argumente medicale opuse (corecte și firești), a fost adoptată fără crâcnire de majoritatea covârșitoare a guvernelor lumii.

• Metoda la care „întunecații” recurg frecvent pentru a determina o schimbare malefică în societate se bazează pe strategia triadică „problemă-reacție-soluție”. Ei provoacă o problemă având dinainte clar fixat obiectivul vizat, determină apoi o reacție care să vină în întâmpinarea obiectivului respectiv, după care tot ei prezintă soluția „salvatoare” (exact modificarea planificată) despre care doar cei naivi mai cred că a apărut spontan și cu bune intenții.

• Istoria ultimilor 2-300 de ani a fost scrisă în principal prin recurgerea la atacuri „sub steag fals”, adică prin crearea unui fals inamic, folosit ca pretext pentru a împlini un cu totul alt obiectiv decât cel aparent. Asemenea majore diversiuni au fost organizate de masonerie încă de la Revoluția Franceză din 1789, au continuat cu Revoluția Bolșevică din 1917, cu cele două Războaie Mondiale, cu organizațiile teroriste Gladio din timpul Războiului Rece (1945-1990), cu atentatul din 11 septembrie 2001, sau cu revoluțiile „colorate” așa-zis „democratice” din ultimii 20 de ani.

• Cea mai formidabilă lovitură de stat din istorie tocmai a avut loc în SUA, fără ca mulți să își dea măcar seama: printr-o fraudare masivă a procesului electoral, a fost (deocamdată) îndepărtat din funcția de președinte Donald Trump, un oponent extrem de incomod al caracatiței globaliste.

• Din punct de vedere financiar lumea este controlată de un cartel bancar inițiat de sistemul Bretton Woods, care a creat FMI, Banca Mondială și a stabilit dolarul ca monedă de referință globală. Dolarul nu mai are din 1971 acoperire în aur, ceea ce practic permite crearea banilor din nimic. Băncile naționale (zise și „centrale”) nu lucrează în slujba națiunilor pe care aparent le reprezintă, ci sunt coordonate de BIS (Banca Internațională de Reglementări) și FMI. Orice conducător de stat care a dorit să își elibereze țara din acest sistem de sclavizare a fost asasinat fără milă (de exemplu J.F. Kennedy, Muammar Gaddafi, Nicolae Ceaușescu).

• Acești psihopați demenți vor să contamineze psihicul maselor cu simboluri oculte (receptori de rezonanță), sunt dependenți de pedofilie și adrenochrom. Participă la ritualuri satanice pe care au tupeul să le organizeze public având, desigur, scopul de a impacta subconștientul colectiv. Sunt edificatoare în acest sens inaugurarea CERN, a tunelului asociat din Elveția, deschiderea Jocurilor Olimpice din Londra 2012 și multe altele.

• Elitele întunecate se folosesc de rezultatele experimentale ale unor uriașe proiecte secrete („proiecte negre”) ce se desfășoară de zeci de ani prin care au acces la tehnologii și puteri de neimaginat pentru un om obișnuit. Din acest motiv „întunecații” se cred un fel de zei, iar pe noi, masele, ne consideră un fel de animale fără importanță.

• Este relevant cu privire la aceste proiecte că deși se admite oficial că omul a pus piciorul pe Lună prima dată în 1969, totuși din 1972 chipurile nu au mai fost organizate niciun fel de expediții selenare. Este o asumpție ce sfidează logica și bunul simț având în vedere uriașele progrese tehnologice realizate de atunci și importanța imensă (din foarte multe puncte de vedere) a unor misiuni pe Lună. Un alt exemplu elocvent este ignorarea pe scară largă a tehnologiilor Tesla, care puteau oferi, de exemplu, energie electrică total nepericuloasă și fără fir încă de la începutul secolului XX. Transpare cu claritate pentru cei lucizi faptul că umanitatea este menținută intenționat în bezna neputinței și ignoranței.

• Practica medicală a fost aproape complet deturnată de la menirea sa esențială. Terapiile medicamentoase au devenit mai degrabă toxice, iar companiile farmaceutice urmăresc profitul și menținerea populației în stare de boală și dependență. Terapiile tradiționale eficace sau terapiile bazate pe noi descoperiri revoluționare sunt suprimate sau cel puțin interzise în domeniul oficial.

• Majoritatea practicilor spirituale ce oferă repere autentice despre natura lumii în care trăim sau ajută la elevarea și împlinirea sufletească sunt repudiate dur, sub diferite pretexte, de către psihopații sataniști împinși în aproape toate țările la guvernare.

• Sunt suprimate de asemenea orice informații despre o puternică Alianță a Binelui care luptă de mulți ani cu această Cabală masonică. Există indicii concludente că Alianța are deja victorii importante prin distrugerea în serie a multor baze subterane de mare adâncime (DUB) ale „elitelor întunecate”. Au fost eliberați de acolo mii de copii ținuți pentru „recoltarea” de adrenochrom, un drog obținut din sânge uman și care conferă anumite proprietăți de regenerare. Există de asemenea o campanie progresivă de expunere gradată a unor adevăruri șocante, pe care mulți oameni nu le-ar putea înțelege fără a fi mai întâi pregătiți.

Ce putem noi face în mod concret?

1. Să urmărim să ne informăm din mai multe surse și să căutăm să gândim cu capul nostru. Apoi, eventual, să distribuim informația ca să îi ajutăm și pe alții să înțeleagă.
2. Să urmărim să ne aliem în grupuri / structuri civice care realizează diferite acțiuni de promovare a Adevărului și Dreptății. Să fim activi și determinați social.
3. Să ne ridicăm nivelul spiritual și să căutăm să elevăm și ambianța înconjurătoare. Să avem în vedere că la nivel cuantic suntem cu toții interconectați și ridicarea spirituală a multora va induce un salt de conștiință la nivel colectiv. Rugăciunile către Dumnezeu sau meditațiile la unison declanșează un uriaș fenomen de rezonanță, prin care puterea grupului devine mult mai mare decât suma capacităților personale ale fiecăruia separat.

Este util să înțelegem că din punct de vedere spiritual toate suferințele și obstacolele au rolul de a ne învăța anumite lecții necesare, de a ne maturiza, de a ne trezi față de realitatea dumnezeiască. Nimic nu poate exista în afara planului lui Dumnezeu, care permite existența răului pentru că dorește îndreptarea păcătoșilor (ignoranților), nu distrugerea lor. Trăim vremurile unor mari și radicale transformări planetare. Fie ca momentul Trezirii Colective să fie cât mai aproape!

Citiţi şi:
Impuls către Marea Trezire
Sistemul de control total prin care elita conduce omenirea versus trezirea noastră urgentă – Care dintre ele va câștiga?

 

yogaesoteric
7 aprilie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More