Pentru o clipă, mi se făcuse inima Rai!
Am crezut că-l port în mine. Pe el! Pe iad! Am căzut și mi se părea că nimic nu mai contează. Nici măcar rugăciunea. Nu mai puteam să mă rog.
De atâta suferință și durere totul era întunecat. Într-un întuneric greu de crezut, de un negru care nu existase pe pământ.
Să nu mai poți să ridici ochii spre Cer! Să crezi ca totul e în zadar. Înconjurat fiind de lume, tu să te simți însingurat. Să-i simți pe toți din jurul tău ca pe niște străini, care nu așteaptă decât ca tu să nu mai fii. Asta e senzația.
Să simți că ai încurcat socotelile unora. E crunt! Nu contează ce te-ai străduit tu ca om să faci! Contează doar ce cred alții despre tine. Și acei alții nu-ți vor da nicio șansă. Cred că fiecare a trecut pe acolo măcar o dată în viață. Când ești pus la zid și strângi pietrele celorlalți. Până te dezmeticești și înțelegi că nu merită să te lupți la nesfârșit cu ei.
Să demonstrezi ce? Ce vor alții? Ce cred ei că știu, sau ce li se pare că știu?! Oamenii aceia care au doar certitudini. Despre alții. Le știu pe toate ei! Nimeni în afară de ei nu știe nimic. Despre ei înșiși. Ascultă și află despre ei de la alții. Alții, pe care uneori nici nu-i cunoști. Și te crucești! Tăcând!
E cea mai bună cale. Tăcerea. Când începi să înveți să taci, răspunsurile vin singure. Nu te mai întrebi. Ai tăcut și legătura ta cu El se reface.
În însingurare și în tăcere înțelegi că cea mai importantă cale de comunicare este cu El. Nicidecum cu oamenii. Cu Hristos nu mai ești singur.
El te știe de la începutul lumii și te va ști până în ultima zi a vieții tale.
Uneori nu mai putem să ne rugăm. Atunci răul e fericit. A câștigat! Pentru că a reușit să te despartă de Hristos! Pentru că a reușit să te afunde în deznădejde! Pentru că pe undeva ai devenit ca ei. Ca aceia care zic că le știu pe toate, emițând judecăți de valoare. Cu atât de multă certitudine, de te fac până și pe tine să te întrebi cine ești! Asta e calea răului! Să te îndoiești de tine și să te vezi prin ochii și vorbele, nu cuvintele, celorlalți. Doar vorbele! Căci sunt fără fapte! Lașii nu fac fapte! Aruncă doar cu vorbe! Lasă-i și iartă-i dacă poți. Lasă timpul să-ți vindece rana, să nu mai curgă sânge și să apară lumina.
Tu, descalță-te și pleacă pe Cale! Pe Calea pe care a mers și El cu Crucea în spate.
Desculț!
Gol!
Biciuit!
Scuipat!
Hulit!
Undeva pe Cale o să te simți alături de El. Nimic nu se compară cu trăirea și ființarea aceasta. Este o trăire unică! Este momentul tău de iad, în care te întâlnești cu Hristos! Pentru această întâlnire merită suferința, înjosirea, hulirea, trădarea!
Este momentul când, pentru o clipă, inima ta se face Rai! Și abia atunci înțelegi că Raiul e luminat de flăcările iadului în care te-au azvârlit oamenii care le „știu” pe toate! Cei cu convingeri și credințe. Despre ei!
Cam așa e în viață uneori!
Toată lumea știe tot despre toată lumea, doar că toată lumea nu s-a născut încă!
Fiți binecuvântați! Să aveți inima Rai!
Autor: Zoe Dantes
Citiți și:
Răbdarea și adevărata smerenie ne fac mai tari decât toți dușmanii noștri
Sf. mărturisitor Gavriil Georgianul, cel nebun întru Hristos: În vremurile de pe urmă, omul se va mântui prin dragoste, smerenie și bunătate
yogaesoteric
8 septembrie 2024