Pesticide: creșterea contaminării fructelor vândute în UE

Rezultatele unui nou studiu publicat de PAN Europe aruncă o umbră asupra ambiției Bruxelles-ului din 2020 de a reduce la jumătate utilizarea celor mai periculoase pesticide până în 2030.

Aproape una din trei probe (29%) este contaminată cu urme de pesticide chimice, față de 18% în 2011.

Reziduurile de pesticide chimice pe fructele cultivate în Uniunea Europeană au crescut între 2011 și 2019, deși statele membre ar fi fost necesar să limiteze utilizarea acestora în favoarea unor produse alternative.

Studiul se bazează pe analiza a aproximativ 97.000 de mostre de fructe proaspete (piersici, căpșuni, cireșe, mere etc).

Cele mai contaminate fructe sunt murele (51% din probe), piersicile (45%), căpșunile (38%), cireșele (35%) și caisele (35%), pe parcursul celor nouă ani studiați.

În studiul său, PAN (Pesticide Action Network) afirmă că jumătate din probele de cireșe au fost contaminate cu urme de pesticide în 2019 (față de 22% în 2011) și mai mult de o treime (34% față de 16%) în cazul merelor, cele mai vândute fructe de pe continent.

Din 2011, notează acest ONG specializat, statele membre era necesar să încurajeze produsele alternative pentru a limita pe cât posibil utilizarea acestor pesticide de sinteză – erbicide, fungicide, insecticide – considerate cele mai riscante și a căror autorizare este reglementată mai strict în UE.

Pesticidele sunt susceptibile de a avea efecte asupra sănătății umane, crescând riscul de probleme de fertilitate sau chiar declanșând anumite boli (Parkinson, cancer).

În 2021, un raport de expertiză al Institutului francez pentru sănătate și cercetare medicală (Inserm) a concluzionat că există „o puternică prezumție de legătură între expunerea mamei la pesticide în timpul sarcinii sau la copii și riscul anumitor tipuri de cancer (leucemie, tumori ale sistemului nervos central)”.

Citiți și:
La 13 ani după ce a aprobat pesticide care paralizează sistemul nervos central al albinelor, UE recunoaște crima și vrea să le interzică
Lista neagră a pesticidelor din UE: 209 dintre acestea pot reprezenta riscuri mari pentru sănătate și chiar pentru mediu

 

yogaesoteric
28 iulie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More