Platon și Confucius. Două sisteme de gândire rezonante

Armonia culturilor din Est și Vest este o rezultantă a rezonanței gândirii celor doi luminați antici Confucius și Platon.

Confucianismul, cunoscut și sub numele de ruism este un sistem de gândire și comportament originar din China antică. Descris în mod diferit ca o tradiție, o filozofie, o religie, o religie umanistă sau raționalistă, un mod de a guverna sau pur și simplu un mod de viață, Confucianismul s-a dezvoltat din ceea ce mai târziu s-a numit „Cele o sută de școli de gândire” din învățăturile filosofului chinez Confucius (551-479 î.Hr.).

Confucius s-a considerat un transmițător de valori culturale moștenite de la dinastiile Xia (c. 2070-1600 î.Hr.), Shang (c. 1600-1046 î.Hr.) și Zhou de Vest (c. 1046-771 î.Hr.)

Confucianismul transcende dihotomia dintre religie și umanism, considerând activitățile obișnuite ale vieții umane – și în special relațiile umane – ca o manifestare a sacrului, deoarece acestea sunt expresia naturii morale a umanității, care are o ancorare transcendentă în Cer.

Platonismul este filosofia lui Platon (424-347 î.Hr.) și sistemele filosofice desprinse din ea, deși platoniștii contemporani nu acceptă neapărat toate doctrinele lui Platon. Platonismul a avut un efect profund asupra gândirii occidentale. Platonismul afirmă cel puțin existența unor obiecte abstracte, despre care se afirmă că există într-un al treilea tărâm distinct atât de lumea exterioară sensibilă, cât și de lumea interioară a conștiinței și este opusul nominalismului. Aceasta se poate aplica proprietăților, tipologiilor, propunerilor, semnificațiilor, numerelor, seturilor, valorilor adevărului și așa mai departe.

Multe noțiuni platonice au fost adoptate de biserica creștină care a înțeles Formele lui Platon ca gânduri ale lui Dumnezeu, o poziție cunoscută și sub numele de conceptualism dumnezeiesc, în timp ce neoplatonismul a devenit o influență majoră asupra misticismului creștin în Occident prin Sfântul Augustin, doctor al Bisericii Catolice, care a fost puternic influențat de „Enneadele” lui Plotinus, care au fost fundamente pentru întreaga gândire creștină occidentală de mai târziu.

Aceste rânduri sunt un demers de a se înlătura credința comună că Vestul și Estul sunt conduse de două paradigme fundamental opuse, pragmatismul confucianist pe de o parte, în opoziție cu idealismul platonician, pe de altă parte.

Filozofiile celor doi filozofi care au trăit momente similare din istoria lumii, în mijlocul unor circumstanțe geopolitice similare și înzestrați cu misiuni identice pentru a-și rupe societățile din cicluri autodistructive, pun accent pe crearea conducătorilor filozofi modelați de iubirea de înțelepciune mai mult decât de dragostea de avantaj personal.

Falsa dihotomie a „practicii” și a „idealului”, care i-a orbit pe mulți cercetători să exploreze conținutul complet al personalității filozofului sau al lucrărilor sale pe deplin de-a lungul secolelor, este eliminată pe măsură ce teme comune legate de Justiție, Bunătate și Frumusețe sunt explorate în lucrările ambilor bărbați ai științei.

Conceptul vital al iubirii agapice a apărut în viața lui Platon și funcționează în tandem cu ideea confucianistă de ren.

În creștinism, agape – din greaca veche ἀγάπη – este iubirea necondiționată, „cea mai înaltă formă de iubire, caritate” și „dragostea lui Dumnezeu pentru om și a omului pentru Dumnezeu”. Aceasta este în contrast cu filia, iubirea frățească sau filocalia, iubirea de sine, deoarece îmbrățișează o iubire universală, necondiționată, care transcende și persistă indiferent de circumstanță.

Homer o menționează ca „afecțiune pentru morți”, iar alți autori antici au folosit forme ale cuvântului pentru a desemna iubirea unei familii sau afecțiunea pentru o anumită activitate, spre deosebire de eros (o afecțiune de natură erotică amoroasă).

Ren în chineză: 仁, „umanism”, „umanitate”, „bunătate”, „bunăvoință”, „empatie” sau „dragoste”, virtutea fundamentală a confucianismului. Ea caracterizează devotamentul și comportamentul pe care le manifestă o ființă umană paradigmatică pentru a promova o comunitate umană înfloritoare.

Acest concept dual nu numai că unește culturile din Est cu cele din Vest, dar este, de asemenea, vital dacă se dorește armonizarea interiorului cu universul exterior în căutarea adevăratei libertăți politice.

Conceptul win/win – o strategie de negociere în care ambele părți obțin un avantaj aproximativ egal. Părțile convin să acționeze atât în propriul lor interes, cât și în interesul grupului sau al societății. Baza pentru orice situație avantajoasă pentru ambele părți este că atât compromisul cât și cooperarea este necesar să fie mai mult sau cel puțin la fel de importante precum concurența.

Un concept greu de înghițit de capitaliști oricât de creștini s-ar pretinde ei, și total ignorat de cei cu școala Babilonului.

În istoria filozofiei chineze conceptul de „cooperare win-win” și virtuțile confucianiste de bază sunt principii care au ghidat relația Chinei cu alte culturi și națiuni începând de la explorările secolului al 15-lea ale amiralului Zheng He până în epoca modernă. Aceste valori fundamentale – iubirea/renul agapic, justiția, dreptul cuvenit, cunoașterea și integritatea nu au fost niciodată considerate „teorii ale turnului de fildeș”, ci principii călăuzitoare reale de comportament și diplomație în aliniere deplină cu cele mai mari tradiții umaniste creștine din vest.

În mod similar, atât paradigmele umaniste confucianiste, cât și cele creștine se află în opoziție puternică cu „filosofia imperială” a politicii britanice criminale a opiului, care a vizat strategic China pentru distrugere de-a lungul secolului al 19-lea și care, din păcate, a infestat paradigma occidentală de prea mult timp.

Această „filozofie imperiala” aparține aceluiași sistem oligarhic care și-a menținut o existență continuă încă din zilele întunecate ale Babilonului antic și care este angajat într-o ordine mondială incapabilă de auto-perfecțiune în conformitate cu orice standard de principii universal.

Oligarhia de astăzi centrată pe axa New York – Londra știe, de asemenea, că noua paradigmă condusă de alianța multipolară, bazată pe gândirea în sistem deschis, cooperarea win-win, suveranitatea națională și creșterea constantă a puterilor productive ale muncii sunt incompatibile cu cerințele statice ale imperiului pentru umanitate și chiar pentru univers în ansamblu.

Disonanțele filozofiei impotente imperiale aparțin sistemului oligarhic cât și angajamentelor și impulsurilor sale ideologice asociate, care sfidează „dreptul natural”.

Condițiile Legii Naturale sunt cele pe care orice stat național suveran adevărat demn de nume este necesar să le respecte si chiar sa le protejeze, pentru a avea capacitatea morală de a supraviețui și de a se auto-perfecționa.

Drepturile naturale, dreptul la viață și dreptul la libertate nu este cazul să fie confundate și amestecate cu drepturile contractuale ce există între cetățean și guvernul său prin Constituție unde se stabilesc drepturile generale și responsabilitățile și datoriile, asigurându-se totodată și protejarea drepturilor naturale.

Statul în sine nu este niciodată scopul, el este doar o condiție în care scopul omenirii poate fi îndeplinit, iar acest scop al omenirii nu este altul decât dezvoltarea tuturor puterilor oamenilor, adică progresul.

Dacă constituția unui stat împiedică progresul conștiinței, ea este disprețuitoare și dăunătoare. În general, putem stabili o regulă pentru judecarea instituțiilor politice, că acestea sunt bune și lăudabile, numai în măsura în care aduc toate forțele inerente persoanelor să înflorească, în măsura în care promovează progresul culturii sau cel puțin nu îl împiedică. Această regulă se aplică și legilor religioase, precum și celor politice: ambele sunt disprețuitoare dacă impun orice fel de stagnare în sfera conștiinței.

Suntem prea des atrași de perdantul obicei de a crede că gânditori greci antici precum Platon și maestrul său Socrate erau „filosofi din turnul de fildeș”, pierduți în tărâmul abstract al „ideilor” și idealurilor utopice detașate de toată realitatea și lupta umană de pe pământ.

În aceste rânduri se urmărește a se spulbera această fantezie prin introducerea dinamicii geopolitice în care au trăit atât Socrate, Platon, cât și o rețea de gânditori străluciți și au luptat pentru binele societății pe o multitudine de nivele: militar, cultural, științific și politic.

Platon a creat o vastă rețea internațională de aliați care au fost coordonați din ce în ce mai mult prin academia sa ca să lupte eficient împotriva forțelor sofiste oculte orientale.

Cultul lui Marduk din Babilon a fost folosit isidios de forțele persane pentru a încerca să subjuge întreaga lume cunoscută pe atunci și acest cult s-a transplantat în Grecia odată cu crearea cultului lui Apollo de la Delphi.

Aceste culte au controlat marea strategie imperială, finanțele, religia și chiar strategia militară pentru nenumărate generații.

Iar filozofi, autori și legislatori și figuri atât de mari precum Solon, dătătorul legii, Eschil și aliații lor au lucrat pentru a submina operațiunile persane – Delphi.

Acest proces a dus direct la decizia lui Alexandru cel Mare de a-l concedia pe tutorele său Aristotel și de a adopta o mare strategie platonică care l-a răsturnat pe Filip al Macedoniei, a învins forțele oligarhice ale culturii, asigurând în același timp crearea Bibliotecii din Alexandria.

Dacă societatea umană este capabilă să se elibereze de capcanele ciclice ale colapsului care au caracterizat fiecare încercare de ordine socială umană din punct de vedere istoric, atunci este necesar să se raporteze la nevoia de reguli, lege și guvern, la câștigurile decente ale fiecărei unități individuale de guvernare (adică: cetățeanul) pentru a fi liberă – legea protejează / garantează libertatea.

Înțelegerea acestei istorii oferă cititorilor moderni doza minima intelectuală necesară pentru a desființa minciunile și a recunoaște soluțiile la probleme despre care prea mulți cred că sunt de nerezolvat.

Aceste capcane lovesc chiar în centrul istoriei universale și sunt tratate pe larg de Platon în cursul dialogurilor sale și mai ales de celebra sa „Republica”.

În plus, comparăm lecțiile lui Platon și dinamica geopolitică a Atenei din vremea lui Solon cu „soluția” tulburătoare propusă în prezent pentru a crea o nouă ordine globală a sclavilor în urma unui plan arogant pus la punct de Klaus Schwab și Yuval Harari de la Forumul Economic Mondial, în urma unei interpretări pervertite a Alegoriei peșterii a lui Platon.

Citiți și:
Institutele Confucius sau Institutele Mao? Eforturile Chinei de a ne educa tinerii (I)
Aspecte mai puţin cunoscute referitoare la Confucius – Filosofia celor şase virtuţi, care corespund totodată unor importante atribute dumnezeieşti
Identitatea națională și spirituală la romani. Dezagregarea unui imperiu

 

yogaesoteric
19 iulie 2022