Politicieni care altădată ar fi fost jupuiți de vii în piața publică. „Ce faci, fă, Românie? Aveai chef de niște inundații?”
„România, Înainte!”, spune Crin Antonescu, sub tricolorul României, pe vreo 500 de panouri care au împânzit țara după modelul soldatului de mucava Nicolae Ciucă.
Ce să vezi, în „ungurime”, România a căzut, literalmente ‒ a fost eliminată ‒, iar tricolorul s-a subțiat la o liniuță. Pentru maghiari, sub chipul candidatului PUP ‒ PNL-UDMR-PSD, „Înainte!” nu înseamnă cu România ci, din câte se înțelege, Înainte spre Ungaria.
Sloganul lui Crin Antonescu pare de fapt clădit special pentru electoratul maghiar, acesta fiind luat cu metoda brevetată de fostul său coleg de afișe și alianță, Victor Ponta, recte „copy-paste”, chiar de la Viktor Orban, sponsorul extremismului maghiar separatist din România:
Dar nu-i nimic! România căzută din sloganul unguresc al lui Crin Antonescu a urcat, „pe primul loc”, pe afișul „suveranistului” Victor Ponta.
Evident, doar pe afiș. Pentru că în capul eunucului lui Erdogan care voia să trântească în București a treia cea mai mare moschee din Europa, numai pe primul loc nu a fost România, vreodată.
Autodetonarea minititulescului lui Năstase a dat pe afară mai ceva ca Dunărea când a inundat satele românești după apăsarea pe buton a infatuatului bolnav Victor Ponta. Peste 1500 de hectare și zeci de localități! Vorba românească l-a cuprins în totalitate: Prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul!
FĂRĂ NICIUN AVERTISMENT PREALABIL, românii au fost inundați peste noapte la ordinul lui Victor Ponta cu apele Dunării. În favoarea sârbilor. Și în TOTAL SECRET. Secret față de presă, față de opinia publică și, cel mai grav, chiar și față de bieții oameni inundați. În favoarea unei puteri străine. Putere care, la rândul ei, a menținut SECRETĂ decizia de inundare a României în favoarea ei. Dacă a fost atât de recunoscătoare, de ce Serbia l-a miluit doar pe sclavul care i-a executat cererea ‒ cu o cetățenie, funcția de consilier prezidențial, protecție și alte avantaje necunoscute ‒ și nu a plătit niciodată pagubele de miliarde suferite de români și, mai mult, NU A MULȚUMIT NICIODATĂ PUBLIC ROMÂNIEI? Nu a meritat?
I-a citit cineva vreodată cetățeanului româno-sârb Ponta Victor definiția Trădării din Codul Penal? Haideți să-l ajutăm noi. Și pe el, și „organele”:
„Infracțiuni contra securității naționale ‒ Trădarea
Art. 394. –
Fapta cetățeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora, în scopul de a suprima sau știrbi unitatea și indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului, prin:
(…….)
b) subminare economică, politică sau a capacității de apărare a statului;
c) aservire față de o putere sau organizație străină;
d) ajutarea unei puteri sau organizații străine pentru desfășurarea unei activități ostile împotriva securității naționale,
se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi”.
Inundarea românilor, în secret, fără niciun avertisment, cu posibile consecințe imprevizibile, umane și materiale, în favoarea unei puteri străine, se numește trădare.
În alte vremuri, trădători precum Crin Antonescu și Victor Ponta ar fi fost jupuiți de vii în piața publică.
Nu prea mai este nimic de adăugat în afara propriilor lui cuvinte și a filmării de arhivă de mai jos:
„În 2014, când Serbia a fost lovită de inundații puternice, am preferat ca sate românești de pe clisura Dunării să fie inundate, pentru a proteja Belgradul”, a mărturisit Ponta în în cadrul podcastului „Hai, live! cu Turcescu și Andronic”.
Știrile ProTv amintesc:
„Anul 2014 a fost marcat de o serie de episoade de inundații în sudul României. În luna mai, peste 1.500 de hectare de culturi agricole, pășuni și pădure au fost inundate ca urmare a revărsării Dunării. Localitățile afectate au inclus Bechet, Piscu Vechi, Desa și Cetate, după cum relata la acea vreme Radio România Actualități.
Conform ISU Dolj, creșterea nivelului fluviului a condus la restricționarea circulației autoturismelor prin portul Bechet, acestea fiind redirecționate către vămile Calafat și Giurgiu. În comuna Cetate au fost inundate peste 50 de hectare de culturi agricole, iar în comunele Piscu Vechi, Desa și Cetate apele au acoperit peste 700 de hectare de pășuni și 810 hectare de pădure, potrivit presei locale.
În luna aprilie a aceluiași an, Victor Ponta a vizitat mai multe sate afectate din zona Teleorman, însoțit de Liviu Dragnea și de ministrul Apelor, Doina Pană. Cu această ocazie a apărut replica celebră, episodul controversat în care Ponta i s-a adresat Doinei Pană cu replica: «Tu ce faci, fă, Doino, aicea? Aveai chef de niște inundații?».
Ulterior, în iulie 2014, au fost înregistrate alte inundații în zone din județul Gorj. La acel moment, premierul a stârnit controverse după ce a postat pe Facebook o fotografie din timpul vizitei în zonele afectate, internauții remarcând pantofii foarte curați ai prim-ministrului, în contrast cu situația dezastruoasă din jur.
Declarațiile lui Ponta, la Turcescu în emisiune
Robert Turcescu: Câte cetățenii ai?
Victor Ponta: Acum încă am două. Este necesar să merg la Belgrad.
R.T.: Să renunți la ea?
V.P.: Da, tre’ să merg la la Ministerul de Interne și o să merg…….
R.T.: Da’ de ce ți-ai luat cetățenie sârbă?
V.P.: Mi-au dat-o pentru că i-am ajutat cu o chestie extraordinară, pe care o să o scriu în cartea mea de memorii. În timpul inundațiilor (2014 n.r.), am dat eu ordin peste structurile românești să deschidă valea de la Porțile de Fier și-n felul ăsta nu s-a inundat Belgradul. S-a inundat doar o suburbie, dar dacă nu deschideam Porțile de Fier, se inunda Belgradul.
R.T.: Păi și ai noștri de ce nu voiau să deschidă?
V.P.: Pentru că se inunda partea românească. Și s-a inundat. Dar am vorbit cu ISU, am mutat oamenii, am dat despăgubiri repede. N-ați aflat nimic voi, presa. Au fost sate, în aval…….
R.T.: Și cum te-ai gândit? Că mai bine inunzi niște români decât să inunzi niște sârbi?
V.P.: Robert, i-am chemat la 12 noaptea, era într-o vineri noapte, i-am chemat la guvern pe toți. Dimineața la 5 au fost jandarmi, ISU, toată lumea la satele românești de pe clisură……. Cred că pe Dinescu l-am inundat atunci și de aia, și-acuma nu mă cheamă să-nvârt și eu un ciolan, că el e întotdeauna cu ciolanul…….
R.T.: Mai bine, că e piază rea…….
V.P.: Da, dar i-am dat despăgubiri, stai liniștit că i-am dat mai mult decât făcea coșmelia lui de la Cetate. Băi, e Belgradul! E Belgradul unde Iancu de Hunedoara l-a bătut pe Mahomed Cuceritorul! Cum să zic, da, mă, inundați Belgradul ca să salvăm cetatea lui Dinescu?! Crama lui Dinescu……. Las’ că s-a refăcut crama, e foarte bună. Cam așa fost.
Și în cazul meu nu mi-a dat-o președintele (cetățenia sârbă n.r.). Parlamentul a fost cel care a votat. Era o cetățenie onorifică, am fost în același timp cu……. cum îl cheamă, mă, pe actorul ăsta……. Steven Seagal. Noi doi am primit cetățenia atunci. Mă gândeam că na, nu mai fac politică……. Îmi place Belgradul și-mi place Serbia foarte tare.”
Citiți și:
Evoluția politică a lui Victor Ponta pe calea trădării, ciorba reîncălzită a politicii românești
Alt trădător de țară: Victor Ponta susține că i-a spus fiului lui Donald Trump să-i transmită președintelui SUA să nu ia poziție față de anularea alegerilor din România
yogaesoteric
17 aprilie 2025