Politicienii noștri ar fi necesar să tremure: Se apropie momentul Ceaușescu

Un editorial senzațional de Paul Weston, pentru The Conservative Woman

Indiferent cât ar fi de sofisticată o campanie de propagandă, până și cei mai stupizi indivizi sfârșesc prin a se trezi atunci când realitatea pe care o văd nu mai seamănă deloc cu fantasmele cu care au fost alimentați.

Acest aspect reprezintă o periculoasă dilemă pentru elitele politice angajate în prezent în cea mai mare operațiune de spălare a creierelor din istorie.

Marea Minciună pe care au încercat să ne-o impună se rezumă pe scurt astfel: covid-19 reprezintă o amenințare mortală pentru toată lumea, indiferent de vârstă și starea de sănătate, iar vaccinurile sunt deopotrivă sigure și eficiente.

Pentru a implementa această Mare Minciună, guvernele au folosit psihologi comportamentali care să-i terorizeze pe cetățeni și să-i aducă într-o stare de supunere pavloviană.

Potrivit dicționarului, acesta este un act de terorism – inducerea deliberată a fricii pentru realizarea unor ambiții politice.

În anii 1970, KGB, serviciul de securitate din Uniunea Sovietică, a efectuat experimente psihologice pe prizonieri civili.

Rezultatele au arătat că, atunci când cineva este bombardat cu propagandă concepută să inducă frică, nu are nevoie decât de 66 de zile pentru a ajunge într-o stare psihică opacă la realitate, la rațiune și la logică, însă deschisă la orice dezinformare cre promite atenuarea fricii, oricât de fantezistă ar fi ea…

Elita noastră politică, pretins benignă, a adoptat tactici similare KGB-ului într-un Occident așa-zis liber și democratic, provocând nebunia colectivă pe care am văzut-o în jurul nostru.

Purtătorii de mască fanatizați, distanțații social, credincioșii în vaccinuri experimentale, înțepătorii de copii, ipohondrii și istericii, toți sunt condiționați de frică și de minciuni.

Există consecințe logice ale acestei terori fabricate, în special o creștere a bolilor mintale și depresiilor la cei înnebuniți de asaltul fricii 24 de ore din 24, 7 zile din 7, dar și la cei aduși aproape de nebunie, care sesizează propaganda, însă se simt neputincioși în fața implacabilei sale minciuni.

Există și alte consecințe. Închiderea parțială a sistemului de sănătate pentru pacienții non-covid a provocat moartea a mii de persoane, la care cancerul și bolile cardiace au fost considerate lipsite de importanță în raport cu boala mortală care amenința planeta.

Și asta nu e tot. Zeci de mii de persoane vor muri în viitor din cauza unui sistem de sănătate pus la pământ ca urmare a închiderii sale cu scopul pretins de a-l salva.

Ca și cum ai înfometa oamenii pentru a economisi rezervele de hrană.

Efectul: miile de persoane grav bolnave, adunate în acest lung răstimp, nu vor mai putea fi niciodată tratate la timp. Cu atât mai mult în condițiile amenințării abjecte a concedierii medicilor și asistenților care refuză să se vaccineze.

În plus, avem acum un mare număr de persoane care mor sau suferă de probleme de sănătate pe termen lung în urma injectării cu substanțe experimentale ARN mesager. Cu toate acestea, stăpânii noștri politici și din sănătate ne spun că reacțiile adverse sunt extrem de rare.

Zelul pe care îl depun nu este egalat decât de fanatismul cu care ne cer să credem în existența unei pandemii de covid-19, deși aceasta are o rată a mortalității apropiată de cea a gripei.

Oamenii conștienți de toate cele înșirate mai sus sunt furioși și, de la o zi la alta, tot mai mulți oameni devin conștienți.

Trebuie să vină un moment în viitorul foarte apropiat în care elitele politice occidentale vor fi confruntate cu mase de milioane de cetățeni în fierbere care mărșăluiesc pe străzi.

Am văzut mulțimi imense defilând pentru libertate la Melbourne, Paris, Amsterdam, Milano, Bruxelles și în alte locuri.

La Paris, trupele de șoc ale poliției au fost constrânse să bată în retragere, chiar dacă temporar. La Haga, protestatarii au fost forțați să dea înapoi cu tunurile cu apă.

Ceva, la un moment dat, va trebui să cedeze. Ceea ce se petrece este fără precedent sub pretinsa aparență de sănătate publică, dar, din punct de vedere al dimensiunilor, este o Mare Minciună ce poată fi comparată cu Comunismul – care a promis o utopie socialistă, iar „un stat pe cale de dispariție” a oferit o dictatură „temporară” care a fost acceptată.

Evident, realitatea a fost foarte diferită. În Uniunea Sovietică și țările satelit, domnia terorii a permis regimurilor comuniste să supraviețuiască decenii în șir.

Însă minciunile care propteau fantasma socialistă au sfârșit prin a ceda, culminând cu prăbușirea Comunismului european între 1989 și 1991.

Unele țări, precum Cehoslovacia, au avut parte de o tranziție relativ pașnică spre democrație, altele mai puțin.

În România, în decembrie 1989, brutalul dictator Nicolae Ceaușescu a fost uluit când mulțimea căreia îi vorbea a început să huiduie.

Atunci când fostul cizmar și-a dat seama că echipa sa de securitate manifestă o atitudine echivocă cu privire la siguranța sa personală, a îndepărtat-o rapid, dar fără rezultat.

În ziua de Crăciun, el și soția lui au fost împușcați de un pluton de execuție, ai cărui membri s-au luptat să facă parte din echipă și să aibă privilegiul de a-l ucide.

Mi-am adus aminte de acest eveniment remarcabil atunci când am văzut la TV masele mari de oameni protestând împotriva politicienilor lor dictatoriali.

Gangsterii din clasa noastră conducătoare dețin pentru moment toate pârghiile puterii, însă ce vor face dacă puterea poporului devine covârșitoare? Ce vor face când vor avea parte de propriul „moment Ceaușescu”?

Dacă sute de mii de oameni ar mărșălui pe Whitehall (artera care duce spre Parlamentul din Londra) cerând reîntoarcerea la libertate, politicienii vor fi nevoiți să ia o decizie piramidală.

Să ordone poliției și armatei să tragă în noi cu gloanțe de cauciuc, în prima zi, și cu gloanțe adevărate, în a doua zi? Sau să-și bage coada între picioare și să fugă, așa cum a făcut Ceaușescu?

Nu sunt foarte sigur ce vor face, însă, când privesc la această dezgustătoare strânsură de parveniți de la Westminster, nu văd bărbați din oțel. Văd niște omuleți slabi, lacomi și lași care se bălăcesc în lăturile exercițiului vanitos al unei puteri dobândite prin supunere.

Boris Johnson este doar un dictator ratat. Dacă el și gașca lui ar trebui să facă față cetățenilor furioși sunt mari șanse să o rupă la fugă și să se ascundă, pradă unei terori abjecte.

Nu vă îndemn sub nicio formă la o răscoală cu furci și topoare, dar spun că am învinge dacă am acționa astfel. Este ceva de luat în seamă în cazul în care Boris, lacheul globaliștilor, ar decide să preschimbe democrația noastră într-o versiune bastardă a distopicului sistem de credit social chinezesc prin intermediul vaccinării obligatorii, a identității digitale și a unei monede digitale controlate de banca centrală.

Dacă ar mai trăi, George Orwell ar califica imediat aceste instrumente totalitare cu fraza pe care a folosit-o pe șleau în O mie nouă sute optzeci și patru: „o cizmă zdrobind fața unui om – și asta pentru vecie!”.

Așa cum am spus, nu pledez pentru insurecție. Însă păstrați această imagine în forul vostru interior când faceți o vizită la magazinul local de grădinărit și aruncați o privire la furcile cu patru dinți.

Citiți și:
C. J. Hopkins: „Noua Normalitate” mai poate fi încă oprită (1)
Numai o revoltă de proporții planetare ne mai poate salva. Oare ne vom trezi la timp?

 

yogaesoteric
2 aprilie 2022