Post-pandemie şi pre-colaps economic


Guvernul ultraminoritar neoliberal (pedelist) şi de ceva vreme şi progresist-neomarxist (vezi recenta opţiune legislativă a lui Klaus Iohannis pentru ideologia de gen dimpreună cu L.G.B.T.Q.+) încearcă oare să prelungească criza coronavirusului şi să blocheze, să saboteze economia? Până la alegerile locale din toamnă? Până la alegerile parlamentare din noiembrie-decembrie? Până se găseşte un vaccin fantomatic? Nu ştim, dar aşa pare. Ultimele cifre despre noile îmbolnăviri, neconfirmate totuşi de un arbitru neutru (care nici nu există), cam asta vor să ne spună.

La fel, în Franţa se caută cu lumânarea focare latente (clusters dormants), în Germania se izolează local şi chiar există câteva focare noi, în Marea Britanie revenirea la viaţa normală e încetinită. În S.U.A., revolta rasială, pe fondul războiului intern hibrid anti-Trump declarat de democraţi şi de sponsorii lor multimiliardari, plus pandemia şi blocarea activităţii vor produce, după toţi observatorii, o mare „depresiune” (depression) economică.

A reuşit Big Pharma să-şi impună interesele ei financiare colosale (vezi fluctuaţiile în Bursă ale Gilead) aproape tuturor guvernelor lumii? Mai puţin în China, India, Rusia şi Iran, desigur. Au complotiştii de toate culorile până la urmă dreptate şi guvernul mondial se instalează lent dar sigur? Cu costuri umane, morale şi economice înspăimântătoare! Unii comentatori atrag atenţia că democraţii americani au început deja noua sechestrare la domiciliu, „globaliştii” având ca scop final colapsul economic al S.U.A. şi al Braziliei, ca un avertisment către orice ţară care ar intenţiona să se sustragă noii ordini mondiale.

Măsurile aberante, antipopulaţie se înmulţesc. În Franţa, ministrul Sănătăţii a interzis prescrierea hidroxiclorochinei, moleculă cu o eficienţă confirmată strălucit de prof. Didier Raoult la Marsilia şi folosită de mai mult de jumătate din planetă. O.M.S. a făcut aceeaşi recomandare, interzicerea Plaquénil-ului (hidroxiclorochină). Acelaşi nefast O.M.S. a recomandat Remdesivir (produs de Gilead). Deşi demonstrat ca total ineficient, Remdesivir-ul a fost recomandat şi de Agenţia Europeană a Medicamentului. Remdesivir e de 200 de ori mai scump decât Plaquénil-ul (hidroxiclorochină), practic inaccesibil şi dovedit ca inutil şi chiar periculos. Povestea Remdesivir-ului e doar aceea a unei speculaţii pe Bursă, o variantă sanitară de „Roşia Montană”. În plus, Remdesivir e recomandat de Agenţia Europeană a Medicamentului în întreaga UE, deci şi în România. În România, trompetistul Remdesivir-ului a fost dr. Alexandru Rafila (conflict de interese?).

În orice caz, O.M.S. e prima organizaţie mondialistă complet compromisă începând cu retragerea finanţării S.U.A. de către Donald Trump şi continunând cu prestaţii din ce în ce mai dubioase în favoarea unor interese private. Principalul finanţator al O.M.S. e Bill Gates, marele negustor de vaccinuri, pretins filantrop, cu întregul conglomerat Big Pharma din spatele său. Urmează să implodeze şi celelalte organizaţii mondialiste, O.N.U. (aflată de mult în moarte clinică), Banca Mondială, F.M.I. şi chiar N.A.T.O.? Dolarul şi moneda europeană, B.C.E. şi chiar U.E.?

Claustrarea populaţiei la domiciliu şi folosirea măştilor nu sunt măsuri medicale, ştiinţifice. Sunt măsuri luate de politicieni şi de politrucii din Sănătate, sunt desuete, aproape medievale. Medicală e doar folosirea măştilor în spitale, pentru medicii care intră în contact apropiat cu bolnavii infectaţi. Pentru combaterea coronavirusului SARS-CoV-2, importantă e depistarea pe scară largă, claustrarea şi tratarea atentă a persoanelor contaminate. Copiii până la 15 ani sunt foarte puţin expuşi la noul virus. Peste jumătate dintre bolnavii decedaţi (mulţi dintre ei puteau fi salvaţi!) au peste 84-85 de ani. Acestea sunt date oferite de prof. dr. Didier Raoult în audierea sa parlamentară de la Adunarea Naţională franceză de peste trei ore.

Am avut şi în România voci competente şi curajoase care s-au străduit să informeze corect populaţia: prof.dr. Vasile Astărăstoae, dr. Răzvan Constantinescu, activistul civic Pompiliu Diplan, jurnalistul Ion Cristoiu şi câteva site-uri, printre care şi o vreme interzisul justiţiarul.ro. Media mainstream de la noi a fost, în ansamblu, simplistă, agresivă, teroristă de-a dreptul şi obedientă liniei oficiale.

În România se poate observa cu ochiul liber criza economică deja instalată în turism, în transportul aerian, în toate sporturile, în cultură, în HoReCa şi, în general, în tot comerţul cu amănuntul. Pierderile sunt foarte mari şi cu consecinţe uşor de evaluat. Şomajul atinge proporţii nemaivăzute. Ca să nu mai spunem şi că acolo unde şomajul nu e declarat, se munceşte foarte puţin. Lucrul la distanţa e aplicabil numai în puţine ramuri economice, şi acolo parţial, cu pierderi.

Sechestrarea la domiciliu, terorizarea populaţiei prin televiziunile cumpărate, spălatul pe mâini recomandat de Klaus Iohannis pe drept dar, prin insistenţă, devenit ridicol, au fost foarte uşoare pentru preşedinţie, pentru „guvernul său” şi pentru întregul Parlament. Urmările sechestrării şi ale întreruperii brutale a activităţii, administrarea depresiunii economice care începe sunt, în schimb, foarte grele, aproape imposibil de gestionat pentru oricine. Cu atât mai puţin pentru un guvern ultraminoritar scos cu forcepsul de preşedintele Iohannis şi de structurile de forţă, şi susţinut dubios de P.S.D., partid în descompunere accelerată, deşi are încă aproape 50% în Parlament. Până acum, guvernanţii şi-au gestionat cu mare grijă propriul lor risc penal. De-acum încolo, ei ar fi necesar să gestioneze un risc sistemic pentru întreaga naţiune.

Preşedintele, primul său ministru, Ludovic Orban, P.N.L. (de fapt, P.D.L. Băsescu) se îndreaptă cu toată viteza spre un zid. Zidul e compus din majoritatea populaţiei României şi e făcut din beton armat, nu din mămăligă de data asta, cum îşi închipuie „ei”. Carieriştii amatori recrutaţi din umbră îşi vor încheia rolul istoric nefast, îşi vor părăsi funcţiile, că vor sau că nu vor, funcţii pe care le ocupă prin impostură. În câteva luni sau, cel mult, într-un an. Cu procese, cu condamnări grele şi, poate, cu confiscarea averilor.

În S.U.A., o petiţie adresată Casei Albe şi Departamentului de Justiţie, care a strâns peste 213.000 de semnături (100.000 este pragul necesar pentru deschiderea unei cercetări), cere arestarea lui George Soros şi a oamenilor din organizaţiile sale şi confiscarea integrală a averii pentru terorism. De fapt, soarta preşedinţiei americane din noiembrie 2020 şi în bună măsură soarta întregii lumi se joacă în lunile următoare pe dosarul Michael Flynn. Câştigă Trump şi republicanii conservatori consecvenţi sau câştigă democraţii „globalişti”? Totul depinde de multele anchete în curs legate de dosarul Flynn, care includ nume ca John Brennan, fost şef C.I.A., James Comey, fost şef F.B.I., James Clapper, fost director al comunităţii de intelligence, Peter Strzok, fost şef al Contraspionajului, Lisa Page, avocată senior F.B.I., Sally Yates, procuror general adjunct, mergând, foarte probabil, până la vârfurile Partidului Democrat, la Hillary Clinton şi Barack Obama însuşi (considerat şeful conspiraţiei împotriva instituţiei prezidenţiale S.U.A.).

„Clasa politică” fabricată integral de noua Securitate începând din 1990 expiră brutal în curând. Oricine ar fi fost la putere ar fi ieşit foarte prost dintr-un asemenea context, global şi naţional. Dacă mai eşti şi amator, impostor, incompetent şi chiar infractor, catastrofa e însă deplină.


Citiţi şi:

Document șocant în Austria pe tema coronavirus. Guvernul ar fi agravat deliberat frica în rândul populației
Covid-19. Dreptul de împotrivire la aberațiile guvernului
OMS și presa s-au schimbat în organizații teroriste pe timp de pandemie

yogaesoteric
18 septembrie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More