Povestea româncei care a spus adio civilizației: «Am ales să văd cerul și stelele în locul mall-urilor»

 Într-o eră aflată în plină dezvoltare tehnologică, există şi oameni care aleg să părăsească civilizaţia pentru a trăi în deplină comuniune cu natura, departe de poluare, de stres şi de griji materiale.

Este şi cazul lui Alice, o româncă de 27 de ani ce trăieşte de circa doi ani în natură, alături de iubitul ei, un artist norvegian ce îi împărtăşeşte admiraţia pentru natură, şi cei doi copii – un băieţel de 8 ani pe care ea îl are dintr-o relaţie anterioară şi fetiţa de un an de zile pe care cei doi o au împreună. Fetiţa este perfect sănătoasă, deşi s-a născut într-o pădure, fără ca Alice să fie asistată de medici.

După naşterea fetiţei, tânăra familie a pornit într-o lungă călătorie prin Europa şi s-a stabilit într-un sat din Peninsula Iberică, într-o comunitate eco în care oamenii urmăresc pe cât posibil să nu folosească bani, ci să facă troc, schimbând între ei produsele pe care le obţin de la natură.

Graţie unui laptop pe care îl încarcă la baterii solare şi reţelelor de Wifi prin care se conectează la Internet, Alice a putut lua legătura cu Ziare.com. Ea a acceptat să vorbească despre stilul de viaţă inedit pe care îl are, dar şi despre motivele care au determinat-o să aleagă să trăiască altfel decât majoritatea.

– Unde locuiţi în prezent, care sunt condiţiile pe care vi le oferă natura şi cu cine împărţiţi acest stil de viaţă?

– În prezent, locuiesc alături de copii, de tatăl fetiţei mele, împreună cu o altă mamă şi cei trei copii ai săi la ferma lor, compusă din livezi de portocali, ceva măslini strămoşeşti şi avocado. Grădina se înalţă zi de zi, momentan ne concentrăm pe culesul măslinelor, treaba pe care îmi place să o fac.

Am preparat dulceţuri de fructe – lângă casă cresc şi pomi de kaki şi feijoa. De asemenea, din coajă de la portocale, fiind ecologice, am folosit zahăr integral, melasă, iar marmeladele le-am schimbat pe produse la târg sau la producători bio. Cum mâncăm numai produse vegetale, gradina asigură mult din consum, facem troc pentru diverse alimente – mei, ovăz, quinoa, hrişcă.

Creştem noi salatele, rădacinoasele, lintea şi fasolea, dovlecii şi porumbul, orz şi grâu pentru încolţit bun de mestecat, ştevia dulce, alune şi fructe precum goji. O mare parte din plantele sălbatice sunt comestibile şi foarte nutritive, în natură se găsesc mâncare şi medicamente pentru toţi şi pentru toate.

– Când aţi luat decizia să vă mutaţi în natură şi ce au spus rudele şi apropiaţii despre asta?

– Nu este vorba de o decizie anume, ci mai degrabă viaţa mea, aşa cum am ales să o trăiesc, a curs cumva către această situaţie, devenind modul care mi s-a părut cel mai relevant pentru a-mi petrece zilele. Am ales să beau numai apă curată, vie, să văd cerul şi stelele în locul mall-urilor, să respir mai degrabă între pomi decât între maşini şi să meditez sau să mă ocup de spirit în loc să îmi consum conştiinţa cu griji şi stres, alergând după himere în societatea civilizată.

– V-aţi adaptat greu la acest stil de viaţă?

– Este foarte uşor să trăieşti aşa cum alegi să trăieşti, stilul nostru de viaţă este unul normal. Trupul cunoaşte totul de milioane de ani, în genele sale este toată experienţa vieţii pe Pământ; exaltat şi fericit mi-a fost trupul spălat cu apă proaspătă, plină de minerale şi conectându-mă desculţă cu energia pământului. Nu aş fi reuşit însă să mă adaptez la stilul de viaţă după ceasul deşteptător…

– Ce v-a lipsit cel mai mult din lumea „civilizată”?

– Nu trăiesc o viaţă de lipsuri, căci această percepţie e la baza unei filosofii pe care nu o împărtăşesc, anume ataşamentul material şi aşteptările. Lumea mea este completă, nu doresc nimic, totul vine şi curge ca o minunăţie, viaţa îşi găseşte cursul armonios fără voinţele ego-ului.

– Ce anume va place cel mai mult la stilul acesta de trai?

– Sunt liberă. Sunt eu. Fac ce simt, fericire.

– Cum decurge o zi din viaţa unui om care trăieşte „în sălbăticie”?

– Pur şi simplu trăiesc, în fiecare zi. Depinzând de loc, în general nu există rutină, nu am program ori ceas, ori stres, însă merg să iau apa de la izvor, ritual sublim pe care mă bucur să îl săvârşesc de fiecare dată, simţindu-mă tare norocoasă să beau apa sfântă, vie şi pură, direct din prospeţimea adâncurilor. Folosesc o toaletă compost şi apă în loc de hârtie igienică.

Dimineţile, eu şi plantele râdem împreună şi împărtăşim frumoase vibraţii în timp ce adun gălbenele pentru ceai. Grădina este un prieten de zi cu zi, unde petrec timp şi investesc energie, ajutând viaţa să se dezvolte în abundenţă, ca apoi să devină parte din noi. Plantele îmi sunt dragi, pământul îmi place să îl simt cu palmele, însă cred în cât mai puţină intervenţie umană, deci cel mai mult pun seminţe în pământ şi dacă e necesar, îi dăruiesc apă. Apoi, mai există situaţia focului.

Deci, din nou, depinde… Am trăit într-o pădure din sudul continentului, unde zilnic cădeau din copaci suficiente crenguţe cât să îmi ajungă pentru făcut mâncare, iar frig nu era ca să am nevoie de mai mult. Însă au fost perioade în care am adunat copaci uscaţi, căzuţi şi i-am pus sub adăpost, tăind în fiecare zi suficiente lemne pentru confort maxim în privinţa temperaturii din căsuţă, iar apa pentru spălat se încălzeşte la rândul său pe soba de fier extrem de eficientă.

Lampa, lanterna, placa solară sunt aşezate frumos să se încarce, scot păturile la aer pe o creangă şi mai departe fac ce simt în momentul respectiv: fie să meditez scăldată de primele raze, fie să fac o drumeţie prin împrejurimi, dejunând fructe de pădure sau poate fac muzică ori citesc, fac acţiuni pe care le face oricine, singuri sau cu cei dragi, oriunde ar trăi, şi fac şi gesturi pe care numai stilul meu de viaţa mi le poate propune, dar fiecare zi este pentru mine minunată, învăţ într-o manieră naturală, fluentă.

A trăi înseamnă a înţelege, cunoaşterea se află în dorinţa de a cunoaşte. Viaţa mea este simplă, dar liberă de multe rigori absurde. Şi multele clipe sunt pline de experienţe, în sălbăticie sunt infinite aspecte şi situaţii de asimilat.

– Ce anume v-ar putea determina să vă întoarceţi la stilul de viaţă anterior?

– Nu cred că m-aş putea întoarce la stilul de viaţă anterior. În primul rând, pentru că propria conştiinţă nu m-ar lăsa. Atât de multe detalii în sistemul social actual mă fac să îl resping, încât ar fi necesar să mă mint pe mine însămi sau să îmi dau un diagnostic de nepăsare, ignoranţă.

M-aş îndrepta cu drag însă către traiul într-un oraş verde, căci îmi place să fiu şi între oameni, dar dacă s-ar numi comunitate, iar stilul de viaţă comuniune, unde comunitatea include toate formele de viaţă, nu numai fiinţele umane, iar comuniunea este relaţia armonioasă dintre acestea.

Un oraş verde reprezintă pentru mine civilizaţia sănătoasă, curată, fructe şi legume crescând peste tot pentru toţi, fără interese financiare, fără maşini şi metale grele care să ne îngreuneze respiraţia, fără dovezi de egoism care murdăresc şi distrug, între oameni cărora le pasă de atât de prezent şi cât şi de viitor, o lume care alege pacea şi iubirea ca baze ale interacţiunii cu tot.

Căci am înţeles că bunăstarea şi cultura sunt posibile prin colaborare şi nu prin competiţie, suntem fragmente ale unui întreg, nu bucăţi individuale întregi, nu suntem egali, dar complementari, fărâme vii de conştiinţă vie, fericite să experimenteze empatia şi reunirea prin iubire. Noi, în colaborare cu natura, am putea proba paradisul.

– Dacă fetiţa sau băieţelul dumneavoastră vor decide, atunci când vor creşte, să trăiască în lumea „modernă”, veţi încerca să îi opriţi?

– Copiii mei vor creşte liberi, capabili să decidă singuri cum doresc să trăiască. Cunoscând alternativele, pot face ce simt în funcţie de moment, de interes, de orice factor, atât timp cât iau în considerare diversele aspecte şi diferenţe în stilul de viaţă. Cred că se vor comporta cu atât mai multă conştiinţă şi responsabilitate cu cât li se acordă încredere şi susţinere în interesele sau inspiraţiile survenite pe parcursul creşterii lor.

În plus, părerea mea este că lumea „modernă” este încă atât de în urmă din moment ce încă foloseşte combustibili fosili şi nu ştie ce mănâncă… Eu urmăresc să mă orientez către un viitor sustenabil pentru familia mea, ca să fim fericiţi.

– Cum vedeţi viaţa dumneavoastră şi a familiei dumneavoastră peste un deceniu?

– Sincer, nu am planuri pe termen lung, nu ştiu unde mă voi afla şi cum voi trăi, căci trăim timpuri de mari schimbări, iar viitorul e în continuă frământare, dar cred că voi căuta în tot restul vieţii mele să trăiesc în armonie cu universul natural, sper ca familia mea să poată bea apă curată şi sper ca şi copiii mei să se bucure de căţăratul în copaci şi peste un deceniu.

– Cum vedeţi lumea/toată omenirea peste un secol?

– Este tare greu să speculez imaginea unui viitor al omenirii peste un secol având în vedere cât de multe şi cât de repede s-a transformat lumea în ultima sută de ani, deci depinde pe ce drum vom apuca şi ce vom alege să continuăm să dezvoltăm ca fiind de interes pe termen lung. Sunt mai multe scenarii pe care le pot lua în considerare, dar urmăresc să îmi imaginez un trai fericit pentru toate fiinţele.

Sper ca oamenii să nu se schimbe în ceva iremediabil şi sper ca lumea toată să fie încă binevoitoare să ne susţină într-un sistem cu adevărat funcţional pentru planetă, nu numai pentru corporaţiile capitaliste. Sper ca ce e mai bun în noi să se îmbunătăţească, iar ce este dăunător să lăsăm în urmă.

Citiţi şi:

Pare ceva de vis, dar este real! Orașul unde oamenii trăiesc fără bani, fără politică și fără religie

Femeia care trăieşte în afara reţelelor de consum de 30 de ani

Povestea femeii care trăieşte în sălbăticie. Nu are telefon, ceas sau laptop

yogaesoteric

17 ianuarie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More