Practicând învăţătura Ghidului spiritual descoperim esenţa stării de aspirant
de Justina Cojan
Citiţi aici articolul anterior:
Definirea ca aspirant şi stabilirea în relaţia Ghid spiritual – aspirant
Modul în care această relaţie reverberează în fiinţa noastră pe multiplele planuri existenţiale este dat de o dublă perspectivă prin care fiecare aspirant îi poate percepe esenţa.
–Din prima perspectivă trebuie să înţelegem că învăţătura fundamentată de Ghidul spiritual este parte integrantă dintr-o misiune spirituală pe deplin asumată. Savantul sau omul de ştiinţă găseşte diferite metode de aranjare a cuvintelor şi crează un limbaj elevat care incontestabil va aduce cunoaştere dar nu va duce la trezirea spirituală. Studiul şi practica spirituală diferă total de efortul depus pentru obţinerea unei specializări sau a unui titlu academic. Ghidul spiritual nu este un îndrumător sau un profesor obişnuit deoarece el transmite cunoaşterea spirituală şi ne învaţă un alt mod de viaţă în care prioritatea nu mai este dată de câştigarea doar a existenţei şi a confortului material şi social. Ghidul spiritual este acea fiinţă excepţională care poate pune la dispoziţia altora o învăţătură, exeprienţa sa spirituală, calităţile sale incontestabile de părinte şi prieten spiritual. Fiecare dintre noi poate fi “impresionat” sau “marcat” într-un mod aparte de Ghidul spiritual şi aceasta se va petrece în funcţie de încrederea, deschiderea sinceră şi constantă pe care o vom avem faţă de el şi faţă de învăţătura lui. Şi ceea ce este extraordinar, este faptul că din chiar învăţătura lui putem să ne definim sau să ne apreciem singuri, dacă avem discernământul necesar, gradul nostru de evoluţie spirituală. Practicându-i învăţătura, vom putea să ne “definim“ Ghidul spiritual, îi vom putea înţelege mai lesne mesajul şi ne vom apropia de esenţa „calităţii“ de aspirant spiritual. Tot el ne pune la dispoziţie, ca instrument de lucru, o exemplificare prin care putem experimenta mai mult decât starea de aspirant spiritual, starea de aspirant spiritual model, ajutându-ne nemijlocit să ne descoperim singuri în ceea ce suntem cu adevărat. Mai mult, ne-a pus la dispoziţie un, aş putea să-i spun, ghid al evoluţiei spirituale pe care consultându-l, în mod sistematic, ne vom putea da seama, fiind suficient de sinceri cu noi înşine, unde ne situăm pe drumul devenirii spirituale şi care este cu adevărat nivelul nostru de evoluţie, intitulat: “Din tainele iluminării spirituale“. Astfel, în orice moment, ne putem bucura de rezultatele dobândite, ne putem încuraja şi ne putem face promisiuni pe care să urmărim perseverent a le îndeplini. Pedagog desăvârşit, ne pune la dispoziţie cursuri, iar fiecare curs este un univers posibil de evoluţie. Acestea îmi conferă o stare de confort mental necesară asimilării, pe mai departe, cu folos, a învăţăturii sale. Capitolul intitulat “Cum poate fi recunoscută o fiinţă umană iluminată spiritual”, ne oferă o metodă infailibilă de a ne recunoaşte gradul de evoluţie spirituală, şi mai mult, în a-i recunoaşte şi pe ceilalţi, cu care suntem împreună pe Calea spirituală, de la care putem lua un exemplu bun şi benefic atunci când este cazul.
Observarea atentă şi cât mai detaşată a comportamentului exterior al celor din jur ne va dezvălui acele atitudini prin care o fiinţă umană se defineşte în spiritualitatea dobândită şi anume:
“- o deschidere spontană şi apropiere necondiţionată către alţii. Aceste fiinţe dăruiesc în mod firesc din preaplinul lor, în fiecare moment al existenţei. Prin exemplul personal constant demonstrând faptul că iubirea oceanică, altruistă, necondiţionată şi spontană, este nu numai firească în cazul lor ci şi posibilă;
– o extraordinară aptitudine de concentrare a atenţiei, care este focalizată în aproape fiecare clipă, atât asupra a ceea ce se petrece în jurul lor cât şi asupra a ceea ce se petrece în ele însele;
– o uluitoare capacitate de adaptare la transformările de tot felul care presupune fără îndoială în cazul lor o detaşare completă;
– o rezervă uriaşă de energie subtilă benefică aproape inepuizabilă care le conferă o capacitate de muncă ce poate adeseori depăşi 20 de ore în fiecare zi;
– ele sunt în mod tainic “trezite” chiar şi în timpul somnului şi adeseori se scoală din pat în general înainte de răsăritul soarelui;
– întreaga lor fiinţă profund benefică este mai mereu manifestată şi angrenată pentru a crea condiţiile necesare iluminării spirituale a tuturor celorlalte fiinţe umane care le solicită în această direcţie ajutorul;
– ele sunt vehiculul unei Înţelepciuni primordiale care se traduce în şi prin cuvintele lor într-o manieră inefabilă şi totuşi infailibilă;
– necesităţile lor personale sunt cel mai adesea reduse la un minim necesar propriei subzistenţe;
– ele deţin permanent controlul asupra unor forme subtile de energie benefică asupra cărora ele păstrează o anumită discreţie mai ales în faţa oamenilor obtuzi şi sceptici;
– ele nu îşi exhibă capacităţile paranormale dacât în anumite cazuri bine determinate şi întotdeauna fac aceasta numai în scopul de a-i ajuta pe aceia, care au într-adevăr nevoie de acest ajutor într-un sens benefic şi armonios;
– le înconjoară, oriunde s-ar afla, o aură de pace, compasiune, iubire, voioşie, seninătate şi respect;
– chiar dacă trăiesc complet izolate, ele fac acest lucru numai şi numai pentru beneficiul celorlalte fiinţe umane;
– ele au aproape întotdeauna un simţ practic extrem de dezvoltat care se aplică chiar şi la cele mai mici detalii cotidiene;
– răbdarea lor este aproape inepuizabilă cu cei care cu adevărat merită, indiferent de împrejurările exterioare;
– memoria lor în ceea ce priveşte aspectele fundamentale este excepţională.“
De asemenea, Ghidul nostru spiritual ne oferă o metodă, să-i spun analitică, prin care să ne răspundem la întrebarea iscoditoare dacă şi în ce măsură o fiinţă iluminată spiritual a atins stadiul ultim de evoluţie spirituală. Urmărind parcursul acestei ultime realizări, sintetizat în 7 stadii, fiecare dintre noi se poate regăsi şi ceea ce este extraordinar îşi poate propune să devină:
“- Primul stadiu punctează necunoaşterea sau absenţa totală a cunoaşterii şi chiar a informaţiilor minime care sunt legate de natura spiritului şi a realului. Acesta este, în general vorbind, cazul marii majorităţi a fiinţelor umane din epoca actuală care se limitează să creadă orbeşte doar în cele cinci simţuri sau numai în ştiinţa şi tehnologia mecanicistă;
– Al doilea stadiu punctează sensibilizarea mai mult sau mai puţin accentuată faţă de alte stări de conştiinţă, care se poate produce fie fortuit, fie într-o manieră organizată, cum ar fi practica yoga. Uneori, trezirea interesului pentru cele spirituale se produce datorită declanşării unor inefabile procese de rezonanţă interioară în cursul lecturii unui text spiritual valoros, a mărturiei unui mare Ghid spiritual, alteori doar prin trăirea unor experienţe privilegiate sau chiar la paroxismul unei crize existenţiale dureroase. În alte cazuri frecventarea sistematică a unui seminar autentic spiritual, sau chiar abordarea unei terapii eficiente mai puţin convenţionale, poate trezi în fiinţa umană respectivă forţe subtile benefice nebănuite anterior;
– Al treilea stadiu punctează căutarea plină de aspiraţie a unor metode de trezire eficiente şi a unei căi spirituale autentice. Acest stadiu se caracterizează cel mai adesea printr-o căutare febrilă şi nu de puţine ori livrească. Atunci noi nu ne gândim decât la obiectivul nostru, iar ceva din interiorul nostru ne şopteşte uneori că ne apropiem de Adevăr. Lecturile ne confirmă ulterior acest lucru. Căutăm cu ardoare o Cale, un Ghid spiritual, ne avântăm în ceea ce un mare yoghin a numit un cocktail spiritual, adică un fel de hatha yoga, de terapii, de lectură mai mult sau mai puţin, amestecate cu tehnici de meditaţie, arte marţiale sau cu practici gen Tai-Chi sau cu pase biomagnetice şi chiar cu procedee de radiestezie. Există unele persoane care se fixează din nefericire în mod definitiv doar în acest stadiu şi cred cu tăria semidoctului mărginit că şi-au găsit Calea. Tot din această categorie sunt şi aceia care, imediat după o primă experienţă spirituală se cred complet iluminaţi şi se opresc aici. Alţii însă, îşi întâlnesc la capătul acestui periplu adevărata lor Cale şi pe Ghidul lor spiritual şi de aici începe pentru ei marea aventură spirituală;
– Al patrulea stadiu punctează abordarea consecventă şi plină de aspiraţie a unei Căi spirituale autentice. În timpul acestui stadiu, fiinţa umană descoperă adeseori în mod gradat barierele ce împiedică adevărata cunoaştere şi învaţă progresiv să înlăture aceste obstacole. Metodele specifice care sunt utilizate atunci variază în funcţie de calea aleasă. Ele se pot schimba, la un moment dat, în funcţie de evoluţia spirituală personală şi în conformitate cu anumite condiţii individuale. Totuşi, dacă fiinţa umană urmăreşte să atingă stadiul spiritual Ultim, ea nu trebuie să înceteze niciodată practica spirituală. Aceasta se va extinde astfel progresiv asupra întregii sale existenţe cotidiene. Altfel, ea poate chiar să regreseze. Acest stadiu se menţine practic neschimbat în toate celelalte stadii care urmează;
– Stadiul cinci punctează stabilizarea emoţională şi pacea profundă interioară. Pe măsură ce obstacolele se dizolvă şi sunt complet înlăturate din calea conştiinţei noastre, ceea ce aici corespunde cu identificarea şi controlul originii ultime a sentimentelor şi emoţiilor noastre distructive, agitaţia mentală a gândurilor noastre se diminuează şi o stare de pace euforică profundă se instalează în noi. Aceasta este o condiţie absolut necesară pentru etapa ce va urma, cu toate că există unele căi spirituale care profită de toate conflictele ce apar în fiinţa umană folosindu-le ca pe nişte mijloace directe şi imediate de atingere a transcendenţei. Acest stadiu este în general însoţit de o înţelegere profundă şi corectă atât a naturii realului cât şi a mentalului. Fiinţa umană aspiră acum cu putere ca această pace euforică profundă să cuprindă întreaga lume. Iubirea sa sporeşte foarte mult;
– Stadiul şase punctează realizarea sau cu alte cuvinte atingerea nondualităţii. Până aici fiinţa umană a fost adeseori teatrul manifestării numeroaselor fenomene în sensul cuvântului grecesc care desemnează “aparenţele” iluzorii, cum ar fi viziunile de forme şi lumini, audiţia lăuntrică a unor sunete, perceperea unor vibraţii subtil energetice care după aceea dau naştere unor manifestări parapsihologice de diferite naturi, regresii în vieţile anterioare sau în faze anterioare ale existenţei altor fiinţe umane care vin în contact cu ea. Un Ghid spiritual competent o va ajuta atunci să înţeleagă că aproape toate aceste fenomene sunt la fel de iluzorii ca şi visul sau ca şi universul fizic obişnuit. În toate aceste experienţe mai există încă vie iluzia separaţiei dintre obiect şi subiect, existând uneori chiar riscul întăririi şi perpetuării acestei iluzii a separaţiei. Disoluţia completă a acestor fantasme conduce progresiv la apariţia unor trăiri holistice a-conceptuale şi profund inefabile. De la stadiul iniţial de cunoaştere dualistă se trece acum la adevărata Cunoaştere divină, la acea stare de prezenţă (impersonală) în care noi realizăm uimiţi că nu mai există cineva anume care să cunoască. Iubirea uriaşă pentru toate fiinţele umane devine atunci Lumină divină şi ea ni se dezvăluie ca fiind ceea ce ea a fost în realitate dintotdeauna, dintru începutul cel fără de sfârşit. Natura realului este sesizată sub formă de flash-uri iluminatorii profunde;
– Stadiu şapte punctează eliberarea spirituală. Acum Prezenţa lui Dumnezeu sau adevărata Cunoaştere este definitiv instalată, ea rămâne constantă şi fără putinţa de a o mai pierde vreodată. Dihotomia relativ-absolut este acum depăşită. Nu mai există concepte şi condiţionări, ci numai un fel de Spaţiu Suprem Lumină incomensurabil şi iradiant. În acelaşi timp, descoperim uimiţi că iubirea oceanică şi Cunoaşterea atotcuprinzătoare traversează acest corp dar fără să se limiteze la el. Realizăm abia atunci că aceasta este o stare primordială care în realitate a existat în fiinţa noastră dintotdeauna, dar permanent ea a fost ascunsă de ignoranţa noastră anterioară. Acum realizăm că vălul ignoranţei s-a dizolvat complet.“
Pentru a ne da seama de gradul de evoluţie la care am ajuns până în prezent ne poate fi de un real ajutor următorul fragment al învăţăturii Sale: “A fi foarte atenţi la lucrurile care ne înconjoară, la fiinţele umane, la cei pe care îi iubim, la noi înşine sau la un anumit aspect, este în acelaşi timp un criteriu al inteligenţei, al iubirii, al conştiinţei, al iluminării spirituale şi al gradului nostru de evoluţie.“ Printr-o atitudine deschisă şi sinceră faţă de Ghidul spiritual, înţelegerea şi cunoaşterea noastră vor câştiga incontestabil în cuprindere şi profunzime. În acest mod fiinţa Ghidului spiritual poate deveni o sursă de lumină pentru conştiinţa fiecăruia. Şi a-l urma în mod necondiţionat ne duce mai aproape de calitatea de aspirant. Existenţa noastră în această calitate, de aspirant spiritual, trebuie conştientizată în permanenţă deoarece, numai astfel, “când devii aspirant şi urmezi un ghid spiritual devii una cu acesta.“ Atitudinea Ghidului spiritual, de armonie perfectă în orice situaţie s-ar afla, te cuprinde pe măsura deschiderii, sincerităţii şi puterii tale de a comunica lăuntric cu el. Dacă un fragment din învăţătura sa, oricare ar fi acesta, dacă un îndemn oriunde şi oricând va fi primit de la el, ne luminează câtuşi de puţin conştiinţa la modul efectiv, transformator, făcându-ne să privim viaţa în ansamblul ei, tot mai limpede, câştigând mereu în armonie, înseamnă indubitabil că suntem pe drumul cel bun. Primindu-i în acest mod învăţătura vom avea revelaţia faptului că tot ceea ce noi primim, că tot ceea ce ni se petrece sunt daruri nenumărate pe care ni le oferă generos pentru a ne transforma lăuntric şi a reuşi să descifrăm Adevărul Ultim. Confimându-mi autenticitatea acestei revelaţii l-am întrebat până când o va face? Mi-a răspuns calm şi asigurator: “pănă la capăt.“ Concluzionând, am putea spune că prima perspectivă dată de modul în care un aspirant îşi priveşte Ghidul spiritual trebuie să fie mereu clară în mintea şi inima sa.
(Va urma)
yogaesoteric
noiembrie 2007
Also available in: English