Premierul grec a recunoscut candid în scandalul interceptărilor propriilor miniștri: „Nu am pretins niciodată că nu există supraveghere”

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a dezminţit viguros că ar fi dispus interceptarea convorbirilor telefonice ale unora dintre miniştrii săi, denunţând o „minciună incredibilă” din partea unui săptămânal care afirmase anterior aceasta, relatează AFP conform Agerpres.

Publicaţia duminicală Documento, apropiată de principalul partid de opoziţie Syriza, a publicat o listă cu 33 de personalităţi publice, între care mai mulţi miniştri în exerciţiu, jurnalişti şi oameni de afaceri, care ar fi vizaţi de programul spion Predator.

Printre presupusele victime, potrivit acestui săptămânal, ar figura fostul premier Antonis Samaras, actualii miniştri de Externe, Finanţe, Dezvoltării, Muncii şi Turismului, armatorul Vangelis Marinakis, proprietarul cluburilor de fotbal Olympiakos şi Nottingham Forest, precum şi mai mulţi jurnalişti.

Nu am pretins niciodată că nu există supraveghere. Este însă cu totul altceva să acuzi premierul că ar fi orchestrat această acţiune”, a subliniat Kyriakos Mitsotakis, calificând acuzaţiile jurnalului drept „ruşinoase, calomnioase şi inacceptabile”.

Ca urmare a scandalului declanşat de dezvăluirile făcute de Documento, principalul partid de opoziţie de stânga Syriza, al fostului premier Alexis Tsipras (2015-2019), a cerut să se clarifice această afacere de stat „înainte de viitoarele alegeri” prevăzute să aibă loc în vara anului 2023.

Scandalul interceptărilor izbucnise în iulie când Nikos Androulakis, deputat european şi şef al partidului socialist grec Pasok Kinal, depusese plângere, afirmând că a fost victima unei tentative de interceptare a telefonului său cu ajutorul programului spion Predator.

Kyriakos Mitsotakis recunoscuse ulterior că Androulakis făcuse obiectul unei supravegheri, dar a asigurat că guvernul grec „nici nu a cumpărat, nici nu a utilizat programul” spion Predator.

Şeful serviciului de informaţii grec şi un consilier apropiat al premierului au demisionat din cauza acestui scandal, calificat drept un „Watergate” grec de către presă.

Citiți și:
Grecia a cerut serviciilor secrete să-i supravegheze pe opozanții vaccinării
Grecia ca o repetiţie generală
Companiile din Germania, complice la corupția din Grecia

 

yogaesoteric
27 ianuarie 2023

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More