Presa australiană a convins un bătrân aborigen să se vaccineze pentru a da exemplu australienilor. După șase zile, tribul a anunțat moartea subită a bărbatului

Așezarea aborigenă Cherbourg, un oraș rural situat la nord-vest de Brisbane și care găzduiește a treia cea mai mare comunitate aborigenă din Queensland, are o populație de 1269 de persoane, dintre care 99% s-au identificat ca indigeni australieni.

Cunoscut ca „Unchiul Bevan” în comunitatea sa, bătrânul tribului etnic australian aborigen Wakkawakka, în vârstă de 65 de ani, a fost convins de Australian Broadcasting Corporation (ABC) să promoveze serul în comunitatea sa – făcându-și el însuși vaccinul, ca exemplu.

Cu emfază, ABC a anunțat că bătrânul s-a vaccinat „pentru a se proteja pe sine și comunitatea sa”, repetând scenariul obișnuit de vânzare a vaccinurilor din partea guvernului.

În interviul televizat, Costello a povestit cum a devenit „mai încrezător” datorită faptului că a fost vaccinat complet. El a explicat că era diabetic și că vaccinul îl va proteja împotriva contractării covid-19. De asemenea, a precizat jurnaliștilor că mulți dintre colegii săi din tribul Wakkawakka s-au temut prea mult să își facă injecția din cauza „înțelegerii greșite a informațiilor, mai ales pe rețelele de comunicare virtuală”. Oficialii au acuzat chiar tribul Wakkawakka că a permis ca „o mulțime de informații false să circule”.

Deoarece locuitorii din Cherbourg aveau o rată de vaccinare deosebit de scăzută, de doar 4,6% complet vaccinați până la acea dată, autorităţile au început să facă presiune asupra lor prin orice mijloace posibile, convingându-i că ceea ce ei cred ca nu ar fi sănătos sunt doar „mituri referitoare la vaccinuri”.

Numai că, din păcate, Costello din Cherbourg a murit la șase zile după ce a primit al doilea vaccin cu ARNm Pfizer la o stație de vaccinare locală.

Şi ce credeţi? Australian Broadcasting Corporation a renunțat rapid la clipul promoțional în care apărea liderul aborigen promovând vaccinul. Aşa cum ne-am obişnuit, presa a uitat rapid de această poveste.

ABC s-a distanțat rapid şi de comunitatea aborigenă. Nimeni din mass-media nu a relatat povestea în Australia sau în afara ei. Despre moartea unchiului Bevan în urma vaccinării cu cea de-a doua doză cu ARNm Pfizer presa nu zice nimic.

Citiţi şi:
De ce vaccinurile covid pot fi mortale?
Vaccinezi mai mult, crește numărul cazurilor de covid și mortalitatea

 

yogaesoteric
30 martie 2022

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More