Pretenţiile demente şi impertinente ale unei fiinţe umane căreia profesorul de yoga Gregorian Bivolaru i-a făcut întotdeauna numai bine
de profesor yoga Nicolae Catrina
„Bună ziua i-a dat, belea şi-a căpătat!”
„Pe prostul care este şi încăpăţânat, nu-l poţi aduce la adevăr.”
„Prostul crede că toţi ceilalţi sunt mai proşti decât el.”
Proverbe populare
Atunci când prostia se înfrăţeşte cu impertinenţa resentimentară şi cu un tupeu nemărginit, rezultatul este întotdeauna o imensă ticăloşie care, de cele mai multe ori, este devastatoare pentru viaţa sărmanei fiinţe umane în cauză. De la această regulă nu face deloc excepţie nici fosta cursantă MISA Lucica Şeitan, care s-a stabilit în Japonia, fiind căsătorită cu un cetăţean japonez. Povestea acestei foste cursante este foarte elocventă şi revelatoare pentru alunecarea şi aglutinarea într-o asemenea stare de prostie răuvoitoare şi revanşardă. De aceea, am considerat că este bine ca ea să fie cunoscută, mai ales pentru a face lumină într-o situaţie – în fond, foarte simplă – care este viclean răstălmăcită, cu bună ştiinţă, de Lucica Şeitan.
Cu câţiva ani în urmă, Lucica Şeitan, care se afla deja la acea dată în Japonia, i-a solicitat profesorului de yoga Gregorian Bivolaru ca ea să traducă în limba japoneză cartea acestuia, The Secret Tantric Path of Love to Happiness and Fulfillment in a Couple Relationship, care fusese deja tradusă în mai multe limbi. Gregorian Bivolaru a fost cu totul de acord să-i ofere, în mod complet gratuit, posibilitatea de a traduce şi de a tipări în limba japoneză respectiva carte. El a menţionat ferm şi clar încă de la început că nu va solicita niciun fel de drepturi băneşti în urma editării şi vânzării acelei cărţi în Japonia. Mai mult decât atât, el a specificat că toate câştigurile băneşti îi vor reveni în totalitate Lucicăi Şeitan care, la rândul ei, a spus că se va ocupa în totalitate de traducerea respectivei cărţi în limba japoneză. Prin urmare, Lucica Şeitan ştia foarte bine, încă de la început, că Gregorian Bivolaru i-a oferit în mod total gratuit (fără a solicita deci niciun fel de drepturi de autor!) posibilitatea de a traduce şi publica în limba japoneză acea carte, la editura pe care ea urma să o înfiinţeze în Japonia, precum şi că ea îşi va reţine în totalitate orice sumă de bani care ar fi rezultat de pe urma vânzării respectivei cărţi.
Şi totuşi, deşi această situaţie a fost cât se poate de clară încă de la început, iată că la câţiva ani după această înţelegere (sau, mai bine zis, favoare, pe care Grieg i-a făcut-o), Lucica Şeitan a venit cu o pretenţie complet aberantă (chiar smintită, am putea spune): ea a anunţat că, întrucât traducerea cărţii respective ar fi costat-o peste 5000 € (bani pe care ea ar fi fost nevoită să-i împrumute de la un cursant yoga, pe nume Bogdan Oancea, căruia i-a garantat respectivul împrumut cu un teren care îi aparţinea), ea a pretins, nici mai mult nici mai puţin, şi cu o uluitoare impertinenţă, ca profesorul de yoga Gregorian Bivolaru să plătească el, integral, acea sumă, lui Bogdan Oancea! Iar aceasta, susţine într-un mod dement Lucica Şeitan, pentru că ea nu a reuşit până la urmă să publice în Japonia respectiva carte (aşa cum, de fapt, ea singură, nesolicitată de nimeni, se angajase)!!!
Această cerere stupefiantă şi ultra-tupeistă ar fi fost, chipurile, „justificată”, susţinea ea în nebunia ei, deoarece împrumutul pe care l-a făcut de la Bogdan Oancea ar fi fost, zice-se, numai „pentru a plăti traducătorul japonez”. Însă aceasta este o minciună evidentă, deoarece este cu neputinţă ca traducerea cărţii respective să fi costat o sumă chiar atât de imensă! În plus, ea nu a spus nimănui, înainte să se angajeze la această presupusă cheltuială pentru traducere, cât de mare este această sumă. De altfel, ea ştie foarte bine că o astfel de traducere s-ar fi putut realiza cu uşurinţă chiar şi în România (există şi la noi în ţară suficient de mulţi traducători autorizaţi pentru limba japoneză) şi totul ar fi costat doar câteva sute de euro (maxim 700-800 €).
Dincolo de această minciună, nebunia acestei pretenţii (ca Grieg să-i înapoieze suma pe care ea ar fi plătit-o pentru traducerea cărţii) este cu atât mai evidentă, cu cât niciodată Lucica Şeitan nu a menţionat nici un singur cuvânt despre acest cost exorbitant pe care ea l-ar fi dat de bună voie – probabil gândindu-se că, ulterior, ea îşi va recupera (aşa cum ar fi fost firesc) acea cheltuială prin tipărirea şi vânzarea cărţii în Japonia, ba chiar că va avea şi beneficii financiare în urma comercializării cărţii.
Faptul cel mai suspect este însă că ea nu l-a anunţat pe Grieg cu privire la împrumutul pe care l-a făcut în vederea achitării costurilor de traducere. Or, aşa cum de altfel Gregorian Bivolaru i-a şi comunicat ulterior (atunci când el a aflat despre această situaţie): dacă Lucica Şeitan l-ar fi anunţat că, deşi el a oferit complet gratuit respectiva carte, ar mai fi trebuit, pe deasupra, să plătească încă 5000 € (pe care Lucica Şeitan pretinde că i-ar fi dat pentru traducerea ei), el ar fi refuzat în mod categoric (ca, pe lângă faptul că i-a donat cartea fără absolut nicio pretenţie legată de copyright, să mai şi achite exorbitanta sumă de 5000 € pentru, zice-se, traducerea cărţii în limba japoneză)!
Aici, trebuie să subliniez un anumit aspect, care este deosebit de semnificativ pentru a înţelege cu toţii cât mai bine perspectiva morală şi spirituală a profesorului Gregorian Bivolaru asupra acestor situaţii: el a oferit spre traducere respectiva carte de fiecare dată, fără nicio excepţie, fără a solicita niciun fel de drepturi de autor sau alte compensări financiare! În felul acesta, de fapt şi de drept, de fiecare dată când această carte a fost tradusă şi tipărită în alte limbi (până în prezent ea fiind tradusă şi publicată în engleză, spaniolă, daneză şi maghiară), toate beneficiile financiare din vânzarea ei le-au revenit în totalitate acelora care au tipărit-o şi difuzat-o. În acelaşi mod, Grieg a procedat şi în ceea ce priveşte tipărirea şi difuzarea celor peste 70 de cărţi pe care el le-a publicat în România: niciodată, fără nicio excepţie, el nu a solicitat vreun beneficiu financiar, renunţând la copyright şi oferind în mod gratuit posibilitatea ca toate aceste cărţi să fie tipărite şi difuzate.
Cu privire la aceasta, Grieg mi-a mărturisit, într-o anumită conjunctură, că face acest gest (de a-şi oferi cărţile spre difuzare fără a fi deloc interesat de primirea unor remuneraţii – la care ar avea totuşi în mod legitim dreptul, fiind vorba de drepturile lui de autor), deoarece el a făcut promisiunea, în faţa lui Dumnezeu, că va pune de fiecare dată, fără nicio excepţie, la dispoziţia tuturor celor interesaţi, toate cărţile pe care le va scrie şi care apoi vor fi tipărite – atât în România, cât şi în străinătate. Iar în acest sens, toţi cei care i-au publicat cărţile (atât în România, cât şi în străinătate) pot oricând să probeze că de fiecare dată el a procedat în felul acesta şi nu altfel.
Este prin urmare foarte semnificativ (dincolo de aparenţele mincinoase pe care această fostă cursantă yoga le împroaşcă, plină de o feroce aviditate şi de un nemărginit tupeu, într-o polifonie de consideraţii parazite care îl pot deruta pe spectatorul de bună-credinţă, dar mai puţin prevenit) că ea însăşi a solicitat, în mod clar şi explicit, să i se ofere posibilitatea de a tipări respectiva carte în Japonia, iar Gregorian Bivolaru i-a oferit în mod gratuit acest drept. Mai mult decât atât, ea urma, după cum am arătat, să-şi însuşească în totalitate sumele de bani ce ar fi rezultat în mod firesc în urma tipăririi cărţii respective în Japonia.
Cu toate acestea, atunci când, ulterior, ea a fost somată de cel care îi împrumutase suma de 5000 € (Bogdan Oancea), să-i restituie, Lucica Şeitan a pretins, în mod nebunesc, că nimeni altul decât Gregorian Bivolaru trebuie să dea înapoi aceşti bani!
Şi, cu toate că pretenţiile ei erau, în mod evident, cu totul absurde, impertinente şi inadmisibile, ea a început apoi să facă presiuni şi chiar a avut (şi are în continuare) tupeul de a se deda la ameninţări la adresa lui Grieg, spunând că el (Grieg) ar fi, vezi Doamne, „obligat” să-i plătească cei 5000 € lui Bogdan Oancea, deoarece în caz contrar va fi vândut la licitaţie terenul cu care ea (Lucica Şeitan) a garantat împrumutul! Iar după aceasta, ea intenţionează să-l dea în judecată pe Grieg, pe motiv că… nu-i dă cei 5000 €!!!
Este totodată semnificativ, în legătură cu acest incident halucinant, de un absurd demn de romanele lui Kafka, faptul că ea l-a avut ca avocat, în procesul pe care i l-a intentat lui Bogdan Oancea, pe nimeni altul decât pe deja „celebrul” Mihai Rapcea („celebru” doar prin articolele mizerabile, profund calomnioase şi răuvoitoare la adresa lui Grieg şi a şcolii de yoga MISA, ce sunt publicate periodic pe blogul lui personal)! Trebuie totuşi să precizăm că, deşi Lucica Şeitan a pretins cu mult aplomb, în faţa instanţei, (atunci când l-a dat în judecată pe Bogdan Oancea) că ea nu are de ce să înapoieze suma respectivă deoarece ar fi achitat astfel traducerea cărţii lui Gregorian Bivolaru, această pretenţie dementă şi obraznică nici măcar nu a fost luată în considerare de judecători, care au decis (aşa cum era şi firesc) că pretenţiile ei sunt complet nefondate şi că Lucica Şeitan este cea care trebuie să plătească suma pe care care tot ea a şi împrumutat-o.
Minciuna obraznică şi în mod evident răsuflată a Lucicăi Şeitan a fost şi este vădită nu numai pentru un judecător, ci pentru oricine are o minimă inteligenţă, pentru că, dacă am admite, prin reducere la absurd, că ea chiar ar fi împrumutat într-adevăr acea sumă (aşa cum susţine) pentru traducerea cărţii, atunci ea i-ar fi spus aceasta (chiar în primul rând!) cursantului yoga Bogdan Oancea care a împrumutat-o! şi, dacă într-adevăr ar fi fost aşa, atunci în contractul pe care ea l-a făcut cu acel cursant, ea ar fi precizat în mod clar că de fapt banii aceia nu îi solicită pentru ea, ci pentru Gregorian Bivolaru!
Ba, mai mult decât atât, dintr-un elementar bun simţ, acel cursant (Bogdan Oancea) l-ar fi întrebat cu siguranţă în prealabil pe Grieg dacă lucrurile sunt chiar aşa: respectiv dacă, în realitate, de banii respectivi ar fi avut nevoie Grieg, şi nu Lucica Şeitan!! Şi, dincolo de aceste elemente, nu ar fi fost oare normal ca, dacă – din nou, admiţând prin reducere la absurd – Grieg ar fi avut nevoie de acei bani, nu ar fi fost firesc (şi totodată de un bun simţ elementar) ca Grieg însuşi să-i fi solicitat (sau măcar să-i fi trimis lui Bogdan Oancea – fie prin Lucica Şeitan, fie pe altă cale – un scurt mesaj explicativ care să confirme spusele acesteia)?! Acest raţionament extrem de simplu, cât se poate de logic şi de clar, spulberă, pentru orice om care gândeşte inteligent, toate minciunile sfruntate ale acestei fiinţe (ce sunt totuşi debitate cu o imensă impertinenţă şi făţărnicie de Lucica Şeitan).
După acea primă tentativă eşuată de extorcare a lui Gregorian Bivolaru, Lucica Şeitan a încercat să obţină bani de la el prin altă metodă. Astfel, cu ocazia întâlnirii avocatului ei, Mihai Rapcea, cu Grieg, Rapcea a pledat cu mult patetism că – vezi Doamne – Lucia Şeitan se află într-o stare gravă cu sănătatea şi că tocmai de aceea trebuie să vină urgent în România spre a se trata. Tocmai de aceea Mihai Rapcea i-a transmis lui Grieg rugămintea Lucicăi Şeitan de a o ajuta să-şi cumpere un bilet de avion pentru a veni în România ca să se trateze. Atunci, datorită compasiunii ce îl caracterizează, Grieg i-a oferit lui Mihai Rapcea suma de 1000 € pentru a-i fi trimisă Lucicăi Şeitan (pentru ca aceasta să poată veni în România). Acest gest plin de omenie al profesorului de yoga Gregorian Bivolaru a fost de altfel confirmat şi într-unul dintre mesajele pe care Lucica Şeitan le-a trimis Adinei Stoian, cităm: „Am primit cei 1000 de euro pe care mi i-a trimis G prin Mihai Rapcea”.
Iată însă că, imediat după ce a primit toţi aceşti bani, Lucica Şeitan a vrut mai mulţi, pretinzând că, dată fiind starea ei de boală, nu poate să călătorească decât la business class şi a pretins cu impertinenţă să i se trimită mai mulţi bani, pentru a-şi lua, chipurile, bilet la bussines class: „un bilet de avion Japonia-România costă mult mai mult (vezi google)… şi nu suport călătoria cu avionul la economy class în starea în care sunt”.
Toate aceste impertinenţe demente sunt evidenţiate deci, cu prisosinţă, chiar de mesajul pe care Lucica Şeitan l-a trimis cu ceva timp în urmă Adinei Stoian, iar dorinţa ei de a se folosi de orice tertipuri pentru a obţine cât mai mulţi bani de la Grieg este, la rândul său, cât se poate de evidentă. De aceea, am putea să spunem că, pe lângă boala fizică (hernia de disc) cu care Lucica Şeitan se confruntă, ea mai este bolnavă (chiar mult mai grav!) şi de o acută stare de rea-credinţă. Într-adevăr, deşi toate faptele obiective pe care le-am prezentat anulează complet (ba chiar îi şi ridiculizează) minciunile ei pline de tupeu (minciuni care nu au „ţinut” de altfel nici în faţa judecătorilor care i le-au analizat în instanţă), tot ea (Lucica Şeitan), într-un mod cu totul nebunesc, se consideră „victimă”: „Voi m-aţi obligat efectiv, a trece de cealaltă parte” (altfel spus, de partea răului) conchide ea, în acelaşi mesaj.
Dar pentru că, aşa cum se spune în popor, omul beat se trezeşte, prostul niciodată, Lucica Şeitan refuză cu aceeaşi încăpăţânare impertinentă să se trezească la realitate şi, în acest an (2013) a revenit cu aceleaşi pretenţii aberante: ea acum îl somează şi chiar îl ameninţă pe Grieg că dacă nu-i va da suma de 5000 € (pe care ea nu a reuşit să i-o înapoieze lui Bogdan Oancea nici până în prezent), va merge la toate televiziunile şi ziarele şi va face un imens scandal. Astfel, într-un alt mesaj, mai recent, ea spune: „În urma articolului de luna trecută din ziarul din Galaţi, am fost căutată de televiziunea locală (şi nu numai cea locală) pentru mărturia completă a situaţiilor prin care am trecut în Japonia.[…] Voi da curs tuturor acestor invitaţii, în cazul în care Gregorian Bivolaru nu va face dreptate” – evident „dreptatea” fiind, în viziunea egoistă, profitoare şi neruşinată a Lucicăi Şeitan, faptul ca Grieg să facă bine şi să-i dea 5000 €!
Deşi toate aceste pretenţii nebuneşti par de necrezut pentru orice om inteligent şi cu un minim bun simţ (dar nu şi pentru ea, deoarece situaţia de faţă este sintetizată foarte bine de unul dintre proverbele cu care am început acest articol: Prostul crede că oricine este mai prost decât el), Lucica Şeitan speră, în nebunia ei, că o să-l sperie pe Grieg dacă se dedă la astfel de acţiuni mârşave. În plus, lăcomia ei stupidă, de-a dreptul greţoasă, este din plin reliefată de „amnezia” stranie care a afectat-o brusc: ea „uită” să specifice că i s-a oferit deja, din partea lui Grieg, din compasiune, suma de 1000 € pentru a-şi plăti biletul de avion; cu toate acestea, suma pe care o solicită în continuare din partea lui Grieg este nu 4000 €, aşa cum ar fi fost firesc pentru o persoană de bună credinţă (sau care ar avea un minim bun simţ), ci tot 5000 €!!!
Chiar şi numai din acest detaliu semnificativ reiese cu claritate pentru oricine reaua ei credinţă: dacă ar fi câtuşi de puţin adevărat ce susţine ea, atunci orice om întreg la minte i-ar fi spus lui Grieg că mai trebuie să-i dea doar restul de 4000 €. Ea însă şi-a însuşit fără nicio jenă cei 1000 € şi vrea acum încă alţi 5000 €; cu alte cuvinte, oricât de mare ar fi fost suma pe care i-ar fi oferit-o Grieg, ea tot 5000 i-ar mai fi cerut după aceea!
Reaua ei credinţă şi viclenia cu care acţionează reies cu uşurinţă şi din modul mincinos în care Lucica Şeitan se victimizează, pe toate canalele mediatice la care a avut acces până în prezent, pentru a atrage astfel un cât mai puternic curent ostil de opinie faţă de Gregorian Bivolaru şi faţă de şcoala de yoga MISA – metodă care de altfel a fost şi este utilizată până la „tocire” în presa românească, pentru „justificarea” ipocrit-moralizatoare chiar şi a celor mai oribile şi mai flagrante abuzuri şi nedreptăţi care au fost săvârşite împotriva şcolii de yoga MISA.
Nu trebuie deci să ne mire acest comportament mizerabil, pentru că exact aşa au făcut, după cum ştim cu toţii, şi aşa-zisele „părţi vătămate” (din procesul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie al profesorului de yoga Gregorian Bivolaru), în frunte cu cele două surori de etnie romă, Agnes Arabela şi Isabela, împreună cu mama acestora, care au pretins sume fabuloase pentru fapte… cu totul inexistente, sperând, în lăcomia lor, că se vor umple de bani în cazul în care Gregorian Bivolaru va fi condamnat.
De asemeni, vrând să „demonstreze” că învăţăturile tradiţionale yoghine pe care le-a aflat în cadrul şcolii de yoga MISA nu ar fi bune (uitând însă, în prostia şi în incompetenţa ei, că MISA este cea mai mare şcoală de yoga din Europa) ea spune într-un interviu pe care l-a dat unui ziar din Galaţi: „Am realizat că multe asane nu erau bine predate la curs, inclusiv Salutul Soarelui. Am fost nevoită să fac un curs acolo [în Japonia, n.n.], timp de trei luni, ca să pot să-mi iau licenţa şi să pot desfăşura un curs oficial. Aşa mi-am dat seama că ceea ce fac eu este fals şi că trăiesc într-o lume falsă.”
Mai mult decât atât, înverşunându-se în aceeaşi imensă prostie agresivă ce o caracterizează, Lucica Şeitan încearcă din răsputeri (desigur, atât cât o duce pe ea capul) să dovedească şi că lucrarea lui Grieg nu ar avea de fapt nicio valoare: „am 3 mărturii audio a 3 japonezi (un profesor academician de religii – părerea lui vis a vis de carte), un instructor de yoga şi un fost client din bar care mă cunoaşte”. Păstrându-ne simţul umorului, am putea spune că probabil opinia acelui „fost client din bar, care o cunoaşte” a fost cea mai importantă în cristalizarea opiniei ei „docte” că respectiva lucrare nu ar fi valoroasă. De altfel, în finalul mesajului ei relativ recent, Lucica Şeitan chiar conchide, cu o vădită satisfacţie răutăcioasă: nu am nici cea mai mică părere de rău în cazul în care cursul de aici din Galaţi va rămâne pe drumuri”!
Dincolo de toate aceste dovezi de prostie impertinentă, vădit agresivă, răutăcioasă şi resentimentară, sunt deosebit de semnificative, dintr-o perspectivă esoterică, aspectele şi rezonanţele oculte implicate chiar în numele acestei foste cursante. În această direcţie, pentru înţelegerea profundă a aspectelor oculte care s-au manifestat şi se manifestă prin fiinţa Lucicăi Şeitan, este important de semnalat faptul că numele Şeitan înseamnă de fapt… Satana!!!
Nu este vorba de nicio speculaţie şi nici de vreo „forţare” semantică: pur şi simplu, cuvântul românesc Şeitan derivă din termenul persan SHEYTAN sau din arabul AL-SHEYTAN, care înseamnă, literalmente, „SATANA” (şi, la modul general, desemnează tot ceea ce îndepărtează fiinţa umană de Dumnezeu)! De altfel, oricine poate să constate, în Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), că definiţia cuvântului Şeitan (plural: Şeitani) este: „unul dintre numele diavolului”!!!
Chiar dacă, la modul general, întocmai precum influenţele energiilor subtile astrale ce sunt cunoscute în Astrologie (energii care în mod cert ne influenţează, dar nu ne determină în mod rigid viaţa – în sensul că, atunci când aceste influenţe astrale sunt nefaste, ele pot fi contracarate prin intermediul liberului arbitru al fiinţei în cauză), şi rezonanţele oculte ale numelui nostru ne influenţează, dar nu ne vor defini predominant decât atunci când ne lăsăm cu o crasă inconştienţă (din cauza prostiei, a inerţiei sau a răutăţii noastre) să fim definiţi şi caracterizaţi de ele. Din această perspectivă, am putea spune pe bună dreptate că în cazul Lucicăi Şeitan, rezonanţele oculte tenebroase, infernale, pe care numele ei în mod cert le are şi le manifestă, şi-au spus până la urmă cuvântul (sau altfel spus, au făcut-o să-şi dea arama pe faţă) şi toate acestea şi-au pus amprenta asupra acestei sărmane fiinţe, care din această cauză a ajuns să manifeste cu o vădită inconştienţă, şi din ce în ce mai mult, aceste rezonanţe oculte malefice.
Cu privire la această situaţie tragică, faţă de care simţim în primul rând o stare de compasiune, am mai putea să adăugăm că, aşa cum spune o vorbă din popor: „Prostul este prost chiar şi în ziua de Paşti”. Cu alte cuvinte, chiar şi într-un climat de adevărată „sărbătoare spirituală”, în care este extraordinar de mult facilitată starea inefabilă şi sublimă de comuniune cu Dumnezeu (adică în atmosfera specifică unei şcoli spirituale autentice), cel sau cea care se lasă, datorită inconştienţei în care se complace, să fie determinat (determinată) din ce în ce mai mult de aspectele malefice, tenebroase, ale naturii sale inferioare, va rămâne mai departe într-o adâncă stare de ignoranţă (ba chiar se va putea scufunda şi mai mult în această stare cumplită), în ciuda tuturor exemplificărilor divin integrate, a impulsionărilor şi a ajutorului spiritual de care o astfel de fiinţă umană (care mai are şi handicapul „amprentării” subtile a personalităţii ei cu o anumită rezonanţă malefică – ce este în cazul de faţă, numele ei) va putea beneficia.
Citiţi şi:
Aforisme despre prostie
Calea rătăciţilor
Yoga deosebirii dintre starea divină şi starea demoniacă
Ce putem face atunci când conştientizăm că un fapt sau un aspect de criză existenţială este de fapt un test spiritual
yogaesoteric
28 noiembrie 2013