Prezentarea evocărilor spirituale



CHARAKA

CHARAKA este autorul celui mai important text secret de AYURVEDA, cunoscut sub numele de „CHARAKA-SAMHITA”, care este totodată şi cel mai vechi tratat medical din India. El s-a născut ca fiu al unui mare înţelept cu numele VISHUDDHA şi a devenit un excelent vindecător pentru oamenii din popor, cărora le administra remedii naturale, preparate de el însuşi. CHARAKA călătorea aproape tot timpul în locuri diferite pentru a ajuta oamenii aflaţi în suferinţă şi care aveau nevoie de ajutor şi de aceea el a devenit renumit ca „vindecătorul călător” (CHARAKA). După numele lui au fost denumiţi CHARAKA-şi şi toţi acei discipoli ai căii spirituale, care învăţau AYURVEDA de la un practician ayurvedic iniţiat şi apoi continuau să se perfecţioneze în AYURVEDA, deplasându-se periodic în diferite alte locuri, pentru durate scurte de timp, pentru a practica ceea ce au învăţat şi totodată pentru a învăţa învăţându-i pe ceilalţi. Acest model străvechi de formare spirituală al discipolilor a fost reactivat în prezent, în cadrul Şcolii noastre de yoga. Prin comuniune spirituală cu înţeleptul CHARAKA vom putea avea acces şi noi la starea model de compasiune şi dăruire exemplară de sine faţă de toate fiinţele aflate în suferinţă.
 

ASHVINII

ASHVINII este cuplul celor doi vindecători divini numiţi NASATYA şi DASRA, simbolizând forţele nervoase şi vitale. ASHVINII guvernează forţele subtile spirituale care asigură progresul fericit al fiinţei umane, graţie nectarului beatitudinii divine (ANANDA) pe care ei îl revarsă în canalele extrem de fine, energetice, subtile (NADI) ale fiinţei aspirantului. Ei înşişi traversează apele fericirii cereşti cu ajutorul elixirului sublim esenţial SOMA care, prin acumularea sa continuă în fiinţa practicantului, suprimă orice obstacole şi conduce rapid yoghinul perseverent la DUMNEZEU, ajutându-l să atingă suprema eliberare spirituală. Despre ei se spune că în încarnarea lor ca fiinţe umane au redat tinereţea celor bătrâni prin aplicarea unor procedee reîntineritoare (RASAYANA), au pus proteze şi au înlocuit membrele amputate, au realizat transplanturi de organe, au vindecat orbirea, nebunia, sterilitatea, lepra şi au îndeplinit multe operaţii chirurgicale foarte complicate. ASHVINII sunt adeseori apelaţi prin invocare în cazurile în care fiinţele umane se confruntă cu mari suferinţe sau necazuri. Ei îi ajută foarte rapid pe oamenii care le sunt devotaţi. Ei au un deplin control subtil paranormal asupra celor două aspecte polare complementare YANG (+) şi YIN (-) şi astfel ei pot să îndepărteze fulgerător un pericol iminent prin extraordinara lor putere divină care le-a fost conferită de către DUMNEZEU.

 
NAGARJUNANAGARJUNA este poate cea mai enigmatică fiinţă spirituală din istoria Indiei. Numeroase lucrări scrise îi sunt atribuite lui şi de asemenea mult mai numeroase sunt realizările excepţionale (cele mai multe de natură paranormală sau miraculoasă), despre care se afirmă că au fost îndeplinite în felurite circumstanţe de către el. NAGARJUNA este redactorul lucrării care astăzi noi o cunoaştem sub numele de „SUSHRUTA-SAMHITA”. De asemenea, el este autorul celebrei lucrări VAIDYAJIVA-SUTRA, lucrare care este plasată în cea de-a doua poziţie în ierarhia scrierilor medicale incluse în seria tratatelor spirituale fundamentale TANJUR. În tradiţia ayurvedică din India, mai multe dintre lucrările de medicină celebre aparţin tot lui NAGARJUNA. De asemenea, NAGARJUNA a fost promotorul filozofiei MADHYAMIKA din BUDDHISMUL MAHAYANA. El a fost de asemenea un celebru iniţiator în ştiinţa secretă a TANTRA-ei. El este totodată fondatorul alchimiei indiene şi al ştiinţei obţinerii esenţelor subtile din substanţe (RASASHASTRA). NAGARJUNA s-a manifestat atât în India, cât şi în actualul Tibet şi în China ca o fiinţă spirituală de o extraordinară complexitate şi cuprindere, cu o viaţă foarte bogată şi totodată misterioasă. El a oferit un model spiritual exemplar al succesului ce rezultă prin îmbinarea în practică a mai multor domenii ale spiritualităţii. KASHYAPAKASHYAPA este celebru mai ales prin preocuparea sa în domeniul vindecării copiilor (KAUMARABHRITYA) şi în revelarea tainelor energiei fundamentale a vieţii (AYUS). În încarnarea sa terestră ca înţelept, KASHYAPA a transmis învăţăturile sale discipolului său JIVAKA, învăţături care au fost redactate sub forma lucrării KASHYAPA-SAMHITA.
KASHYAPA a revelat oamenilor adevăruri esenţiale despre naşterea fiinţei umane în această lume fizică şi despre modul în care se structurează corpul fiinţei umane în funcţie de necesităţile de ordin subtil ale sufletului individual care vine în respectiva încarnare. KASHYAPA ne indică faptul că în perioada premergătoare naşterii (în cele 9 luni), precum şi în perioada de viaţă imediat de după naştere, fiinţa beneficiază de un aport mare de energie vitală care are un rol structurator esenţial. Pentru o cât mai clară expunere a ştiinţei îngrijirii şi vindecării copiilor KASHYAPA oferă de asemenea în paralel şi învăţături ezoterice despre astrologie, ele fiind cuprinse în lucrarea KASHYAPA HORA. Fiind iniţiat şi în cunoaşterea ezoterică a sferei de forţă a Marii Puteri Cosmice a ordinii şi armoniei divine (MATANGI VIDYA), KASHYAPA a avut posibilitatea să ofere revelaţii extrem de valoroase despre modul de organizare a materiei vii în trupul fiinţei umane în funcţie de Legea necesităţii. Prin comuniunea telepatică cu KASHYAPA noi putem intui legătura profundă care există între forma noastră actuală de manifestare şi acţiunile noastre din trecut, chiar cele săvârşite în alte existenţe.
 
SINIVALISINIVALI este o fiinţă celestă care are rolul de însoţitoare a femeilor aflate la prima naştere. Ea este descrisă în tradiţia indiană într-un mod transfigurator ca o femeie fascinantă, „cu braţe extraordinar de frumoase şi cu un chip plin de încântare „. În tradiţia ayurvedică, SINIVALI este cea care conferă fiinţei umane nou născute prima senzaţie tactilă de mângâiere. Prin această primă atingere nou-născutul pe această lume primeşte în fiinţa sa puterea subtilă ocrotitoare a graţiei lui DUMNEZEU, manifestată atunci prin intermediul atingerii pline de blândeţe a lui SINIVALI. Chipul neasemuit de blând revarsă către fiinţa umană, tocmai născută în această lume, graţia Mamei divine. Braţele pline de frumuseţe îi conferă susţinere, protecţie şi siguranţă la venirea în lumea fizică. În încarnarea ei umană, SINIVALI a fost printre primele femei iniţiate în AYURVEDA. Ea stăpânea foarte bine obstetrica şi era cunoscută ca un excelent asistent al naşterilor, acţionând la unison cu SARASVATI, cea care întrupează puterile subtile ale înţelepciunii. Tot SINIVALI este cea care îi ghidează pe cei care practică masajul, învăţându-i într-un mod tainic care sunt mişcările cele mai potrivite şi de asemenea tot ea îi ghidează cum să simtă cât mai bine, prin intermediul palmelor, starea energetică a fiinţei masate.
 
JIVAKAÎnţeleptul JIVAKA reprezintă ilustrarea vie a puterii spirituale a învăţăturilor maestrului său KASHYAPA. Viaţa lui JIVAKA cuprinde un  eveniment de excepţie care ilustrează aceste adevăruri. JIVAKA era fiul înţeleptului RICIKA. Fiind un copil cu înzestrări excepţionale încă de la naştere, JIVAKA a primit învăţătura ayurvedică atunci când avea doar vârsta de cinci ani, direct de la KASHYAPA. Memorând-o la perfecţie, el a sistematizat apoi învăţătura primită sub forma unui tratat amplu. Expunând ulterior, în faţa învăţaţilor acelor timpuri, învăţătura primită de la maestrul său KASHYAPA el s-a confruntat cu opoziţia acestora, deoarece ei nu au putut accepta faptul că învăţătura ayurvedică le era recitată de un copil de 5 ani. Atunci tânărul JIVAKA s-a scufundat complet în râul Gange, în locul sacru numit KANAKHALA şi a ieşit la scurt timp după aceea cu părul grizonat, având întocmai înfăţişarea unei fiinţe respectabile, aflate la o vârstă înaintată. Rămânând înmărmuriţi în faţa acestui miracol, învăţaţii au acceptat atunci lucrarea expusă de JIVAKA. Ei au recunoscut în el o manifestare a înţelepciunii şi puterii lui DUMNEZEU.

Datorită sacrificiului său oamenii l-au numit de atunci VRIDDHA-JIVAKA. Prefixul VRIDDHA semnifică nu doar aspectul său de fiinţă înaintată în vârstă, ci este totodată indiciul puterii spirituale şi înţelepciunii. Acest atribut a fost adăugat pentru a accentua măiestria pe care JIVAKA, discipolul lui KASHYAPA, o avea în cunoaşterea aspectelor tainice din AYURVEDA. Exemplul lui JIVAKA ne poate ajuta să înţelegem cum trebuie să fie atitudinea unui discipol model. JIVAKA este de fapt manifestarea înţelepciunii care se trezeşte în fiinţa celui care are mai mereu starea de copil al lui DUMNEZEU. Toate acestea sunt aspecte pe care le putem descoperi într-o formă vie prin exemplul spiritual al lui JIVAKA. Chiar dacă el şi-a păstrat înfăţişarea fizică de om venerabil, totuşi el a rămas în întreaga sa existenţă un copil al lui DUMNEZEU, plin de umilinţă şi strălucire a spiritului.

yogaesoteric

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More