Prima modalitate de plată cu ajutorul selfie-urilor din România
Mihai Drăghici – CEO: „80% dintre cei care au plătit prin PayByFace nu mai revin la modalitățile de plată anterioare”.
Cum funcţionează
Primul pas este să descarci aplicaţia PayByFace în Appstore pentru a-ţi crea un cont. La înregistrare, utilizatorul completează numele, adresa de e-mail şi numărul de telefon, după care va primi un OTP pe e-mail pentru verificare.
Ulterior, utilizatorul intră în aplicaţie şi mai are trei paşi de urmat până când va putea efectiv să facă plăţi prin recunoaştere facială. Mai întâi îşi înrolează cardul dorit, bancar sau nebancar (PayByFace are un parteneriat cu Up România), dar neapărat emis sub licenţa Visa sau Mastercard. Deocamdată este posibilă înrolarea unui singur card.
Pasul doi este selfi-ul, care este o fotografie făcută în timp real ce nu se stochează în sistem. „Folosim algoritmi care calculează cu inteligenţa artificială să fie persoană reală. Se numeşte „liveliness”. Este un model de procesare video în timp real. Poza asta se preschimbă într-o grămadă de cifre astfel încât doar sistemul ştie cine eşti (n.r. pentru că face legătura între card şi fotografie)”, explică Mihai.
Cel de-al treilea pas este PIN-ul, despre care Mihai spune că este un PayByFace PIN şi nu PIN-ul de la ATM.
„Cu aceste trei elemente (n.r. card înrolat, poza selfie şi PIN), teoretic poţi să laşi telefonul acasă, nu mai ai nevoie de nimic la tine. Te duci la un magazin – o să vezi harta (n.r. în aplicaţie) cu toate locaţiile unde o să găseşti tableta noastră ca un iPad la ghişeu şi spui: «aş vrea să plătesc cu fața». iPadul porneşte camera, o să te vezi în iPad, şi sub numele tău o să ai username. Pe urmă pui PIN-ul şi o să vezi un check că totul a fost făcut, plata este reuşită şi primeşti bonul pe e-mail,” explică Mihai tot procesul.
Securitate – cum se „mută” datele
Pe lângă sistemul de recunoaştere facială şi PIN, PayByFace foloseşte şi un sistem de geolocație cu o rază de 20 km.
„Avem şi un sistem care ştie unde este telefonul tău, prin GPS. Când tu deschizi aplicaţia şi te uiţi pe hartă să vezi unde sunt locaţiile din zona ta, numai tabletele în raza de 20 de km (n.r. de unde ai deschis harta) au datele tale pe ele. Dacă eşti în Bucureşti şi te urci în maşină şi te duci la Ploieşti sau la Braşov, unde avem tablete, cele din Bucureşti nu te mai recunosc, nu mai au datele tale. Datele se mută unde te duci,” explică Mihai.
În plus, pentru a evita compromiterea datelor, Mihai spune că acestea nu sunt centralizate într-o singură bază de date şi nici într-o singură locaţie.
„PIN-ul, fața, cardul, toate sunt separate, în diferite zone. Ai fața (n.r. datele despre) în Amazon, ai cardul în Europa de Nord şi ai parolele de contact cu PIN-ul în Europa de Vest. Noi am făcut arhitectura în modalitatea asta ca să fim cât de conform se poate din perspectiva GDPR”, spune Mihai.
Ecosistemul PayByFace şi gradul de adopţie
Aplicaţia PayByFace are şi un marketplace, unde utilizatorii – după ce îşi fac profilul – pot găsi o gamă variată de comercianţi, de la cafenele, farmacii, saloane de înfrumuseţare şi până la clinici stomatologice.
„Ne extindem foarte repede. Aceşti comercianţi au pus şi produse şi oferte în aplicaţie. Acolo vezi şi harta cu toate PIN-urile şi dacă dai click pe un PIN – să zicem o cafenea în zona ta – poţi să vezi ofertele acelei cafenele şi poţi să cumperi direct din aplicaţie.”
„Comercianţii sunt foarte deschişi la inovaţie şi vor să dezvolte ceva nou. În urmă cu trei ani nu avea nimeni niciun interes. Dar acum piaţa s-a schimbat mult în această privinţă. Semnăm aşa de uşor şi de repede încât nu mai facem faţă la comercianţi. Nu pot să instalez aşa de repede. Aşa de mulţi vor”, spune Mihai care adăugă că în acest moment clientul final este necesar să fie convins, nu comerciantul.
„Problema acum este consumatorul. Cu partea asta de recunoaştere facială, cu GDPR, cu securitatea, teama că vor fi urmăriţi de camerele de supraveghere pe străzi, în aeroport şi peste tot. Lumea este un pic speriată de tehnologie şi mai ales este foarte greu să te schimbi. Am trecut prin pandemie şi tot mă plimb cu cash. Dar uşor, uşor, am observat că dacă ai parteneriate, cum avem noi cu Raiffeisen sau cu brand-uri care sunt cunoscute, şi lumea începe să fie un pic mai deschisă. Asta ne străduim acum, pe partea de marketing.”
Pe lângă cei 150 de comercianţi parteneri, PayByFace a semnat un acord de parteneriat şi cu reţeaua de taximetre Gocab. La momentul interviului, deja pe 10 maşini era implementată tehnologia. Tableta iPad, identică cu cea întâlnită la ghişeele comercianţilor, este instalată pe spatele scaunelor şi permite efectuarea de plăţi prin recunoaştere facială. Este nevoie însă ca, în prealabil, utilizatorul să îşi descarce aplicaţia şi să îşi creeze cont.
Clienţii pot interacţiona selectând una dintre reclamele care rulează pe tablete, pentru a vedea ofertele comercianţilor din zonă şi a plăti efectiv, cu fața.
„Să zicem că vreau să iau un taxi de la aeroport la AFI Cotroceni şi când ajung la AFI noi avem trei comercianţi – două cafenele şi un salon. Chiar din taxi, de pe tabletă, poţi să-ţi comanzi cafeaua, o plăteşti şi când ajungi la AFI Cotroceni intri în cafenea şi îţi ridici cafeaua, fără să mai aștepți la coadă,” explică Mihai.
Pilotul cu Raiffeisen Bank la Sofia
„Când am lansat PayByFace noi credeam că o să sune magazinele la noi. Dar nu s-a petrecut asta. În schimb, au început să ne sune băncile,” spune Mihai.
Aceasta s-a petrecut după ce PayByFace a intrat în Visa Innovation Program. Prin intermediul acestui program, compania a fost introdusă celor de la Raiffeisen Bank din Bulgaria, unde au şi lansat un proiect pilot.
Tehnologia a fost testată la Sofia vreo jumătate de an astfel că au învăţat cum să abordeze clienţii, cum să abordeze comercianţii şi cum să monetizeze afacerea, cum să facă bani cu PayByFace.
„Programul acesta a fost ceva care ne-a dat mult know-how ca să ajungem la scalabilitate,” confirmă Mihai care adăugă că „rezultatele ne-au şocat pe toţi”.
„Mai ales că era jumătate de an de pandemie şi deci clar nu aveam fluxul de clienţi care era necesar. Dar şi la flux minim, cu multe lock down-uri în mijlocul pilotului am sesizat că după ce oamenii creează un cont PayByFace şi au adăugat cardul, fața şi PIN-ul, şi au avut un pic de curaj să se ducă să încerce, cei care au încercat-o o dată o încearcă de trei ori sau mai mult. 80% dintre ei, care încearcă o dată, numai asta fac. Oamenii care se duc în magazinele unde se poate plăti prin PayByFace nu mai folosesc altceva. Le place la nebunie.”
Ce urmează
Mihai spune că vrea să facă o super-aplicație, pe care să o exporte la nivel mondial.
„Nu e nevoie să ai aplicaţie acolo, aplicaţie dincolo, aplicaţii peste tot, cu diferite conturi. Ai doar un cont cu PayByFace şi ai acces la o mulţime de facilităţi prin acelaşi cont. Ori că vrei să te duci în magazin şi plăteşti cu fața ori cumperi online, sau cumperi din taxi. Şi cine ştie unde ajungem.”
Mihai îşi aduce aminte că au testat cu succes plata chiar pe plajă. Turistul vine din apă direct la bar şi cumpără o bere „făcând cu ochiul”, fără să mai treacă pe la şezlong să-şi ia cardul, portofelul sau mobilul.
Vorbind despre planurile de viitor, Mihai spune că de curând au semnat un parteneriat pentru Africa de Sud şi vor să se lanseze atât în Dubai dar şi în mai multe ţări în Europa. Pentru asta vor să strângă bani „ca să accelerăm mai repede”.
„Avem interes din partea investitorilor, de peste tot în Europa. Acum avem un preseed de 500.000 euro ca să ne extindem în România, Bulgaria şi Dubai. O să participăm la nişte programe cu Mastercard şi Visa la nivel global care cred că o să ne scaleze extraordinar de rapid,” a concluzionat CEO-ul PayByFace.
Firma românească de biometrie PayByFace a implementat soluțiile sale de plată bazate pe recunoașterea facială în Africa de Sud, India, Emiratele Arabe Unite și SUA.
„Oferim patru puncte de contact de securitate cu verificare încrucișată instantanee pentru validarea unei plăți, mult peste mijloacele tradiționale de plată cu care suntem obișnuiți; în timp ce este conformă cu GDPR, arhitectura descentralizată la cerere ultra-scalabilă permite autentificarea în mai puțin de o secundă.
Îmbunătățirea înțelegerii noastre cu privire la modul în care să implicăm principalii adoptatori pe piețele globale va facilita acceptarea biometriei la scară largă.”
Încă o dată, vedem cum se formează cadrul pentru sistemul fiarei. Mai avem încă multe de așteptat la orizont, dar așa cum se prefigurează, dacă oamenii nu se trezesc, ajungem acolo, încet, dar sigur.
Citiți și:
Moscova va extinde sistemul de plată cu fața, „sigur și convenabil”. Construirea primului „lagăr de concentrare biometric”
Noua Era Biometrică se extinde în Rusia. Metroul din Moscova înregistrează plata prin recunoaștere facială
yogaesoteric
20 decembrie 2022