«Prima revoluție globală», carte manifest a Clubului de la Roma: «Inamicul real este chiar umanitatea»!

 

În cartea Prima revoluție globală, apărută în anul 1991, autorii Alexander King şi Bertrand Schneider – fondator și respectiv secretar al Clubului de la Roma – expun strategia de supravieţuire pentru secolul XXI, în viziunea elitelor. Dincolo de textele sforăitoare, veţi fi şocaţi să aflaţi că inamicul real împotriva cărora ei fac eforturi să ne unească este chiar… umanitatea!

La paginile 104-105, găsim următorul paragraf:
„În căutarea unui nou dușman care să se unească, ne-a venit ideea cu poluarea, amenințarea încălzirii globale, lipsa apei, foametea și potrivirea proiectelor de lege cu aceste aspecte… Dar, uneori, în desemnarea lor ca inamic, cădem în capcana de a confunda simptomele cu cauzele.

Toate aceste pericole sunt cauzate de intervenția umană și numai prin transformarea atitudinilor și a comportamentului oamenilor acestea pot fi depășite. Atunci, înseamnă că inamicul real este chiar umanitatea.”

Practic, în opinia acestor exponenţi ai Clubului de la Roma, „problema” din spatele acestei propagande este numărul mare de oameni! Astfel că ei sunt de părere că numărul de oameni e nevoie să fie redus, după cum spunea şi evreul Abraham Bel Elazar, cunoscut sub numele de Henry Kissinger, fost Secretar de Stat în timpul lui Richard Nixon şi Gerard Ford.

Kissinger este vinovat şi acuzat de crime de război pentru folosirea napalmului în timpul invaziei Timorului de Est, în decembrie 1975, fapt ce a dus la masacrarea a 200.000 de oameni. El a declarat de nenumărate ori că „populaţia lumii este nevoie să fie redusă cu 90%, pentru a se putea intra mai repede în Noua Ordine Mondială”.

Motivul principal, fundamental, pentru care elitelor satanice le este frică de numărul mare de oameni, nu este acela că „nu ar exista suficientă hrană şi resurse” – aceasta fiind o minciună – ci revoltele puternice pe care le pot provoca oricând astfel de mase, care nu ar mai putea fi controlate de „gărzile patriotice” ale sistemului.

 

Cartea Prima revoluţie globală este un Raport al Clubului de la Roma şi ne-a fost prezentată de aşa-zişii „iluminaţi” drept „o strategie pentru supravieţuirea mondială în secolul XXI”. Această lucrare propagandistă ne mai spune şi că este nevoie să renunţăm la „paradigma statului-natiune” şi să acceptăm o guvernare mondială pentru a putea supravieţui. Desigur, totul nu este altceva decât o uriaşă minciună. Iar „supravieţuirea” de care vorbesc autorii se referă de fapt la prosperarea elitelor!

Citiţi şi:

Așa-zișii iluminați enunță: «Lumea are cancer şi cancerul este omul!» – Soluțiile elitei mondiale pentru problema demografică

Dezvăluiri despre «încălzirea globală», reducerea masivă a populației planetare și Noua Ordine Mondială

Planul globalist de a extermina omenirea începe acum: «Mâncătorii inutili» trebuie eliminați, spun globaliștii (I)

 

yogaesoteric
12 decembrie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More