Procesul de la Sibiu, suspendat
Curtea Constituţională va decide dacă legea traficului de persoane încalcă libertatea de conştiinţă garantată de Constituţie
de Anca Munteanu
Procesul de la Sibiu în care este judecat Gregorian Bivolaru a fost suspendat. Instanţa a admis o sesizare a avocaţilor acestuia referitoare la neconsituţionalitatea unor articole din legea specială privind traficul de persoane. Traficul de persoane este una dintre acuzaţiile care i se aduc mentorului MISA, pentru care este judecat la Sibiu.
Tribunalul Sibiu a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de avocaţii lui Gregorian Bivolaru, astfel că dosarul a fost suspendat şi trimis la Curtea Constituţională pentru a decide asupra acesteia. Mai exact, Tiberius Bărbăcioiu, avocatul mentorului MISA, a susţinut că legea specială privind traficul de persoane ar conţine articole care încalcă drepturile constituţionale care privesc libertatea individuală.
Conform articolului 29 din Constituţie, libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. „Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale. Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc”, se arată în acest articol constituţional, care, potrivit avocatului, ar fi încalcat de legea criticată.
Procesul lui Gregorian Bivolaru a început la Sibiu în luna februarie 2005, după ce apărătorii liderului MISA au cerut strămutarea procesului din Bucureşti în oricare alt loc din ţara.
yogaesoteric.net
15 iulie 2006
Also available in: Français