Procesul gradat al trezirii spirituale (III)

1.251 0

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Experiențe extraordinare ce permit transcenderea fulgerătoare a egoului

În India, mai ales în cadrul comunităților yoghine, se vorbeşte despre starea fără dorinţă. Chiar se afirmă că, de fapt, căutarea spirituală trece în mod necesar printr-o etapă a punerii în ordine a multiplicității dorințelor.

Fiinţele umane se întreabă cum e necesar să acționeze în această direcție. Cu privire la aceasta, un maestru tantric a spus: „Dacă aspiraţia către Dumnezeu este de zeci de ori mai puternică decât toate celelalte dorinţe, atunci se poate considera că nu mai este nicio problemă cu dorinţele”.

În cadrul tradiției tantrice se spune: „Cel mai adesea problema nu este doar că încă mai avem dorințe, ci mai ales faptul că noi, oamenii, nu ştim ce sunt în realitate dorințele”. Maeștrii tantrici spun că, dincolo de aparențe, dorințele pe care fiinţele umane le manifestă sunt, de fapt, energii subtile care, de îndată ce sunt exprimate, declanşează în universul lăuntric al fiinţei umane procese distincte de rezonanță ocultă. Prin intermediul acestor procese de rezonanță ocultă, fiinţele umane se branşează la anumite focare de energie subtilă ce există în Macrocosmos.

Atunci când o ființă umană consacră în prealabil într-un mod total şi necondiționat fructele unei anumite acțiuni (ce implică în prealabil manifestarea unei anumite dorințe), ea experimentează apoi într-un cu totul alt mod acțiunea respectivă pe care o realizează şi conștientizează altfel energia subtilă a dorinţei ce se manifestă cu acea ocazie. În cadrul unei astfel de experienţe privilegiate, pentru fiinţa umană respectivă devine cu putință să meargă până la capătul cel tainic al dorinţei pe care o manifestă.

Iată ce spune despre aceasta un tratat tantric: „Foarte puține ființe umane ştiu cu adevărat ce înseamnă să manifești o dorinţă, fiind totodată conştient de ceea ce se petrece în ființa ta. Câte ființe umane ştiu ce înseamnă să fii din plin activ pentru a realiza o anumită dorinţă?

Foarte puține sunt ființele care ştiu cu adevărat să guste plăcerea profundă şi nuanțată pe care o face să apară împlinirea unei dorințe. Foarte puține fiinţe umane sunt capabile să guste într-un mod spiritual suferinţa specifică ce este generată atunci când o dorinţă puternică nu este realizată. Foarte puține fiinţe umane sunt capabile să guste insatisfacția pregnantă ce persistă atunci când o anumită dorinţă este realizată.

Câte ființe umane au reuşit să descopere că, în fond, cu extrem de rare excepţii, nicio dorință ce este realizată fără consacrarea prealabilă a fructelor acelei dorințe lui Dumnezeu nu poate să ne satisfacă într-un mod plenar?”

Atunci când este manifestată ca dorinţă amoroasă, sexualitatea este, am putea spune, un teren propice pentru punerea în practică a dorinţei. În astfel de situații, maeștri tantrici spun: „Problema nu este că fiinţele umane fac dragoste. Ci, cel mai adesea, problema este că, în felul acesta, dat fiind faptul că marea majoritate a fiinţelor umane nu sunt capabile să-şi controleze pe deplin potenţialul substanțial procreator, în astfel de situații sexualitatea fiinţelor umane face să apară o experienţă sărăcăcioasă, superficială, vlǎguitoare, scurtă, neîmplinitoare şi limitată. În astfel de situații, experiența amoroasă ce apare este, am putea spune, o caricatură.”

Doar fiinţele umane atente şi lucide, care practică într-un mod exemplar continenţa erotică amoroasă şi care, în prealabil, consacră fructele acțiunii lor lui Dumnezeu, încep să intuiască şi să simtă din ce în ce mai intens şi profund ce înseamnă cu adevărat să faci dragoste şi ce se petrece atunci când cei doi iubiți devin unul pentru celălalt canale tainice în şi prin care se manifestă într-un mod nuanțat energia subtilă sublimă a Iubirii.

Abia atunci cei doi iubiți descoperă cu o încântare crescândă, cu o imensă bucurie, cum în universul lor lăuntric se amalgamează energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Iubirii Dumnezeieşti cu energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Erosului Pur Dumnezeiesc.

În cadrul unor astfel de trăiri, cei doi iubiți ce se adoră frenetic trăiesc o stare indescriptibilă de dilatare euforică în nemărginire, se expansionează de la finitudinea ființei lor către ceea ce este nesfârşit şi, în anumite momente, devin tangenți cu ceea ce este nesfârşit.

O astfel de experienţă cu totul extraordinară, ce poate fi retrăită într-un mod nuanțat din nou și din nou, fără a dezlănțui stări de vlăguire, stări de frustrare și trăiri senzuale anemice este cu putință doar în cazul cuplurilor care practică perfect jocuri amoroase bazate pe continenţă erotică amoroasă deplină.

Tradiția milenară tantrică abordează egoul (ahamkara) într-o manieră specifică. Aproape toate căile spirituale propun estomparea egoului (ahamkara), vizează aşa-zisa „moarte” faţă de noi înşine, propun moartea omului cel vechi pentru a face să apară, printr-o sui generis renaştere, omul cel nou. Despre această stare inefabilă vorbesc adepții tradiției sufite atunci când se referă la starea de extincție a egoului, ce este desemnată prin intermediul termenului specific fana.

Această moarte a egoului precede o sui generis reînviere. Ea este condiția unei noi nașteri. Ea face să apară ceea ce în tradiția creştină se numeşte „omul cel nou”, care este şi rămâne în realitate omul care a atins o stare plenară de îndumnezeire.

În cadrul tradiţiei tantrice se vorbeşte adeseori despre procesul tainic de transcendere fulgerătoare a egoului, care apare atunci când ființa umană experimentează într-un mod profund şi frenetic anumite stări net superioare care fac cu putință transcenderea instantanee a egoului (ahamkara).

O stare de acest fel este extazul amoros copleșitor, ce apare atunci când, în cadrul unei fuziuni amoroase plenare, cei doi iubiți (ce formează un cuplu polar opus) trăiesc la unison o stare indescriptibilă, îmbătătoare, sublimă de orgasm cosmic, care apare numai și numai în cazul fiinţelor umane care practică perfect continența erotică amoroasă şi, mai mult decât atât, reuşesc să-şi sublimeze în etajele superioare ale fiinţei energiile uriaşe care apar în urma transmutaţiei biologice la temperatura trupului a potenţialului substanțial procreator în energie.

Atunci când astfel de trăiri cu totul extraordinare se declanșează, cei doi iubiți sau măcar unul dintre ei experimentează din plin într-un mod distinct transcenderea efectivă a egoului (ahamkara).

De la caz la caz, o astfel de transcendere apare şi apoi persistă fie doar pentru câteva zeci de secunde, fie minute în şir, fie ore în şir, fie zile în şir.

O astfel de experienţă transcendentă este trăită din plin ca atare în strânsă legătură cu procesele de rezonanță ocultă care apar în universul lăuntric al celor doi iubiți cu anumite energii subtile sublime ce sunt atrase din abundenţă în universul lor lăuntric şi facilitează apoi ca prin farmec transcenderea egoului (ahamkara).

Iată ce ne spune un înţelept tantric al Indiei: „Dat fiind faptul că voi, oamenii, nu sunteţi capabili să vă controlaţi în totalitate potențialul substanțial procreator, atunci când faceți dragoste voi nu sunteți niciodată în stare să vă bucuraţi cu adevărat şi din plin de aceasta. Voi nu sunteți capabili să asimilați în fiinţa voastră într-un mod empatic ființa pe care o iubiţi. Voi nu sunteți în stare să gustați într-o manieră copleşitoare, extatică, bucuriile imense pe care un joc amoros bazat pe iubire reciprocă le face cu putinţă.

Dată fiind starea jalnică în care vă complăceţi, nu sunteţi capabili să iubiţi fără măsură, nu sunteți în stare să vă dăruiţi într-un mod total şi cel mai adesea vă complăceţi în stări egotice şi tocmai de aceea nu sunteţi niciodată compleţi şi nu sunteți niciodată plenar absorbiţi în ceea ce trăiţi.”

Să acceptăm să ne jucăm rolul în cadrul jocului dumnezeiesc al vieţii

În cadrul existenţei pe care o trăim, „a fi din plin viu” nu înseamnă doar „a resimţi” şi „a dori”. O existenţă dumnezeiesc integrată presupune să ne asumăm aşa cum se cuvine, într-un mod înţelept, responsabilitățile pe care le avem, implică să ne jucăm într-un mod armonios şi dumnezeiesc integrat rolul benefic pe care l-am ales, implică să ne împlinim într-un mod profund, entuziast şi exemplar menirea pe care o avem în această viaţă, realizând așa cum se cuvine rostul tainic ce face ca viața noastră să aibă sens. Aceasta implică, de asemenea, să ne realizăm într-un mod exemplar dharma, aşa cum spun hinduşii.

Din acest punct de vedere, un bărbat a cărui iubită este deja gravidă cu el şi care dispare apoi ca un laş, deoarece îi este frică să-şi asume paternitatea, nu este, în realitate, un om viu. Acționând în felul acesta, el refuză ceea ce acţiunile lui şi totodată viaţa îi propun. Procedând în felul acesta, el fuge. Un astfel de om alege să trăiască într-o stare evidentă de negare şi nu într-o stare ce implică afirmarea. Un astfel de om alege, de fapt, să trăiască într-o stare de contracţie şi nu într-o stare de expansiune.

A trăi înseamnă a experimenta viața pe cât posibil din ce în ce mai mult într-o realitate net superioară, dumnezeiască. Aceasta înseamnă să trăim fiind pe deplin conştienţi că toate acţiunile noastre antrenează după aceea consecințe. Aceasta presupune că e necesar să ţinem cont, pe de o parte, că este înţelept să evităm acţiunile cu privire la care ne dăm seama, în perspectivă, că nu vom putea apoi să ne asumăm consecințele evidente şi, pe de altă parte, aceasta presupune să realizăm în deplină cunoştinţă de cauză acțiunile ale căror repercusiuni va fi necesar după aceea, vrând-nevrând, să ni le asumăm, fie atunci când ele sunt benefice, favorabile, fie atunci când ele sunt nefaste sau, altfel spus, defavorabile.

În concluzie, aceasta implică să fim şi să rămânem întotdeauna un excelent, un minunat jucător ale cărui acţiuni sunt eminamente benefice şi dumnezeiesc integrate.

A fi cu adevărat viu înseamnă să acceptăm jocul dumnezeiesc al vieţii şi regulile dumnezeieşti ale acestui joc, veghind să acţionăm astfel încât să nu încălcăm aceste reguli niciodată. Mai precis spus, aceasta presupune să respectăm cu strictețe legile dumnezeieşti ale firii.

Aceasta presupune ca adeseori să pierdem şi adeseori să câştigăm, iar tocmai de aceea e necesar să reuşim să trezim şi să dinamizăm în universul nostru lăuntric starea de detaşare, de neimplicare care ne ajută să evităm prompt ataşamentele şi înlănţuirile care ne pândesc.

A nu accepta să jucăm aşa cum este necesar în cadrul jocului dumnezeiesc al vieţii implică să nu ne asumăm niciodată niciun risc, iar aceasta presupune, mai ales atunci când este vorba de angrenarea noastră în acțiuni benefice dumnezeiesc integrate, să rămânem mai mereu în stare de retractilitate sau, altfel spus, să ne complăcem în larvaritate, în inerție.

Atunci când avem tendința să trişăm şi, indiferent de conjuncturile în care viaţa ne pune, nu vrem niciodată să pierdem, atunci când abandonăm într-un mod laș sau smintit un joc benefic ce este dumnezeiesc integrat, acţionând în felul acesta optăm, de fapt, fie conştient, fie inconştient pentru negare.

Atunci când ne aflăm într-o astfel de ipostază stranie şi avem tendinţa să ne complăcem în ea, e necesar să ne examinăm cu multă atenţie, cu luciditate, toate domeniile existenţei noastre pentru a descoperi cât mai repede care sunt acelea în care noi refuzăm de fiecare dată să jucăm sau în care avem în mod evident tendinţa să trişăm.

Citiți continuarea articolului

Citiți și:
O analiză comparativă între sexualitatea brută și erotismul pur (I)
Sfaturi inspiratoare pentru femeile care aspiră să aibă cât mai multă iubire, înţelegere, satisfacţie şi împlinire în viaţa lor amoroasă de cuplu (I)

yogaesoteric
29 iunie 2023