Procesul împotriva yoghinilor MISA şi a lui Gregorian Bivolaru continuă cu noi abuzuri şocante ale judecătorului Matei Dorel George

Dacă aceste lucruri s-ar fi petrecut în procesul lui Dinu Patriciu, presa ar fi vuit deja!

de Cătălin Dobrescu

Judecătorul Matei Dorel George încalcă din nou Codul de procedură penală în procesul intentat abuziv lui Gregorian Bivolaru si membrilor MISA. La înfăţişarea care a avut loc în 18 ianuarie la Tribunalul Bucureşti (al patrulea termen al procesului), judecătorul Matei Dorel George ignoră complet legislaţia în vigoare. Într-o şedinţă tensionată, Matei Dorel George reuşeşte performanţa de a încălca aproape toate prevederile fundamentale ale Codului de procedură penală, printre care cele privitoare la garantarea dreptului la apărare şi cele privitoare la citarea legală a părţilor.  

Astfel, în cazul uneia dintre persoane, care a fost citată pentru prima dată şi a solicitat amânare pentru a-şi putea angaja un avocat, judecătorul a respins cererea fără să o discute, încălcând dreptul constituţional la apărare al fiecărui cetăţean. Conform codului de procedură penală, judecătorul era obligat să acorde această amânare. Atunci când avocata lui Gregorian Bivolaru a încercat să conteste această decizie abuzivă, judecătorul a sancţionat-o pe aceasta cu o amendă de 3000 RON!

Mai mult decât atât, acest abuz flagrant a determinat-o pe persoana căreia i s-a respins cererea de a-şi angaja un avocat să recuze judecătorul – moment în care conform legii, judecătorul trebuia să suspende şedinţa şi să trimită dosarul la conducerea Tribunalului pentru a se soluţiona cererea de recuzare. Premieră în justiţie: judecătorul Matei Dorel George a ignorat recuzarea şi a continuat să judece, motivând că el „consideră cererea ca fiind formal şi abuziv făcută”! Dacă aceste lucruri s-ar fi petrecut în procesul lui Dinu Patriciu, presa ar fi vuit deja.

La un termen anterior judecătorul Matei Dorel George a făcut un alt abuz şi anume i-a obligat pe yoghinii care şi-au exprimat dorinţa de a-şi angaja un avocat ales de ei, să primească un avocat din oficiu! Astăzi, un apărător numit din oficiu nu s-a prezentat, motiv pentru care s-a mai emis o amendă de 5000 RON (sumă neobişnuit de mare pentru situaţiile de acest tip). În final, procesul s-a amânat până pe data de 14 martie.

Reamintim că judecătorul Matei Dorel George nu a fost numit conform procedurii legale de atribuire aleatoare a dosarelor, prin intermediul calculatorului. Abuzurile repetate ale acestuia confirmă faptul că a fost numit pentru că este dispus sa încalce legea pentru a duce la îndeplinire „ordinele” primite. Atitudinea acestuia în sala de judecată, ironiile şi ameninţările adresate învinuiţilor şi avocaţilor lor sunt un motiv în sine pentru ca acest judecător să fie sancţionat. Modul în care se desfăşoară acest proces confirmă afirmaţiile Justiţiei suedeze conform cărora Gregorian Bivolaru nu poate beneficia de un proces echitabil în România!

Nici un reprezentant al presei nu a fost prezent în sală. O singură reporteră a Newsin a cerut câteva informaţii telefonice. Ştirea a apărut însă cu o promptitudine uluitoare în ediţiile electronice ale unor ziare care citează Newsin şi care, în loc să remarce abuzurile, punctează din contră amenzile primite de avocaţi, fără să semnaleze în mod corect încălcările legii care s-au produs la acest proces. Mai mult chiar, postul Realitatea TV, când a difuzat ştirea la ora 10, în loc să prezinte evenimentele de la proces, a vorbit despre filmele erotice postate pe site-ul Gardianul şi a dat, pe fundal, imagini din aceste filme. Profităm de ocazie pentru a menţiona că nici cele 95 de dosare cu investigaţii ale procurorilor DIICOT şi nici Rechizitoriul înaintat de aceştia instanţei nu conţin nici cea mai mică referire la realizarea de filme erotice.

Toate acestea dovedesc încă o dată că prezentarea în presă a acestor subiecte de scandal vizează să arunce praf în ochi şi să instige din nou opinia publică împotriva MISA. Şi toate acestea se petrec în aceeaşi în zi în care Teodor Meleşcanu, ministru interimar al Justiţiei, refuză trimiterea către DNA a cererilor de urmărire penală pentru opt foşti şi actuali miniştri, printre care se numără şi Adrian Năstase!

Pentru o corectă informare privind acest caz care abundă de abuzuri fără precedent în justiţia română, vă recomandăm să citiţi:

Dosarul fabricat împotriva lui Gregorian Bivolaru si a altor membri MISA este o ruşine pentru justiţia română

Reprezentanţii MISA s-au întâlnit cu presa

Judecătorul cazului MISA va fi înlocuit cu un bun prieten al sinistrului procuror Delcea

Dosarul 6D – un dosar fabricat. 48 de instructori de yoga MISA sunt acuzaţi pe nedrept de trafic de persoane

yogaesoteric

18 ianuarie 2008

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More