Procurorii au anunţat emiterea unui mandat de arestare la fel de ilegal ca şi primul

Disperaţi că legea ar putea fi respectată în cazul Gregorian Bivolaru,
procurorii au cerut emiterea unui nou mandat de arestare la fel de ilegal ca şi precedentul

Disperaţi că nenumăratele abuzuri pe care le-au comis în ancheta împotriva lui Gregorian Bivolaru şi a cursanţilor şcolii de yoga MISA ar putea ieşi la iveală, iar legea s-ar putea respecta în sfârşit şi în România, procurorii inventează noi acuzaţii aberante. Astfel, întreaga presă a semnalat la acest sfârşit de săptămână emiterea unui nou mandat de arestare împotriva lui Gregorian Bivolaru, mandat care cuprinde nişte acuzaţii ridicole şi absurde.

Informaţiile vehiculate în presă sunt contradictorii, demonstrând că de fapt emiterea acestui nou mandat a fost forţată de teama procurorilor că Tribunalul Sibiu va anula primul mandat de arestare a lui Gregorian Bivolaru, din cauza lipsei evidente de probe, situaţie în care urmărirea sa internaţională nu are nici un temei.

După mai bine de 10 ani de supraveghere sofisticată continuă, confirmată de Serviciul Român de Informaţii, şi după acţiunile în forţă din martie 2004, în care zeci de case au fost luate cu asalt, sute de oameni au fost interogaţi şi tone de materiale ridicate, NU A FOST GĂSITĂ NICI O PROBĂ care să susţină gravele acuzaţii vehiculate de-a lungul timpului împotriva şcolii de yoga MISA şi a mentorului său spiritual, Gregorian Bivolaru.

A veni acum, după mai bine de un an de la marea desfăşurare de forţe din 2004, cu nişte acuzaţii de tipul “exploatare sexuală a adepţilor MISA”, “sechestrare de persoane în locuinţele yoghinilor”, “show-uri erotice” transmise prin video-chat din aceleaşi locuinţe, reprezintă dovada clară a disperării procurorilor. Aceştia încearcă acum să justifice amploarea acţiunilor, abuzurile flagrante şi încălcarea sistematică a legilor în vigoare şi a convenţiilor internaţionale pentru drepturile omului. Fără prea mult succes, ei vor acum să convingă pe toată lumea că yoghinii sunt periculoşi şi acţiunile abuzive împotriva lor şi-ar putea găsi o justificare.

Citiţi şi:
 
La emiterea noului mandat de arestare pe numele domnului Gregorian Bivolaru s-au făcut mai multe ilegalităţi decât în cazul precedentului – comunicatul de presă al M.I.S.A

16 aprilie 2005
yogaesoteric.net

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More