Produsele de make-up, contaminate cu substanțe toxice ca cele din teflon. Fondul de ten este pe listă

Produsele de make-up din comerț pot conține chimicale toxice, numite PFAS, care se regăsesc în teflon, învelișul folosit pentru acoperirea tigăilor de gătit anti-aderente. Substanța a fost găsită în 52% din 231 de produse de machiaj achiziționate în Statele Unite și Canada, scrie CNN.

Descoperirea a fost făcută într-un studiu publicat de jurnalul Environmental Science & Technology Letters și vine în contextul în care în SUA este dezbătută legea „Fără PFAS în cosmetice”, care a ajuns în Camera și Senatul Statelor Unite ale Americii.

Unele dintre cele mai înalte niveluri s-au găsit în fonduri de ten (63%), mascara waterproof (82%) și rujuri rezistente la transfer (62%).

Am găsit fluor. Nu ne așteptam ca aproape toate produsele cosmetice să aibă probleme în acest sens“, a declarat autorul studiului Graham Peaslee, profesor de fizică, chimie și biochimie la Universitatea din Notre Dame.

În plus, studiul a constatat că aproximativ 88% din produsele brand-urilor testate nu specifică pe etichete prezența ingredientelor periculoase, însă aceasta este o cerință a Administrației SUA pentru Alimente și Medicamente.

Este puțin șocant și, sperăm, un semnal de alarmă pentru industria cosmetică în ceea ce privește răspândirea este contaminarea cu PFAS în cazul produselor de machiaj”, spune David Andrews, om de știință și membru EWG, o organizație a consumatorilor care menține o bază de date privind produsele de îngrijire personală care conțin substanțe toxice.

Cel mai frecvent PFAS este politetrafluoretilena, ingredientul care se regăsește în teflon, învelișul care este folosit la acoperirea tigăilor“, a spus Andrews.

Ce sunt PFAS-urile

PFAS-urile sunt o clasă de substanțe chimice create de om, care include PFOA, PFOS și GenX. Aceste substanțe chimice pot fi asimilate în trup în timp și pot duce la cancer, boli tiroidiene, leziuni hepatice, scăderea fertilității și dereglarea hormonilor“, se arată în comunicatul inițiatorilor legii.

PFAS-urile sunt utilizate în produse precum vase antiaderente, halate și draperii chirurgicale rezistente la infecții, telefoane mobile, semiconductoare, aeronave comerciale și vehicule cu emisii reduse. Există, de asemenea, în covoare, îmbrăcăminte, mobilier și ambalaje alimentare rezistente la pete.

Citiţi şi:
Cosmetice naturiste la îndemâna fiecăruia
Otrava din comerţ care te face «frumoasă»

yogaesoteric
18 iulie 2021

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More