Prof. dr. Vlad Ciurea: Cu cât operațiile sunt mai grele, cu atât devii mai credincios din ateu

Unul dintre cei mai mari neurochirurgi români, prof. dr. Vlad Ciurea, mărturiseşte că înainte de fiecare operație se roagă și cere ajutorul lui Dumnezeu. Experiența, spune el, l-a învățat că atunci când operațiile sunt foarte complexe, medicul realizează ajutorul lui Dumnezeu.

Cu cât operațiile sunt mai grele, cu atât devii mai credincios din ateu. La un moment dat, chiar simți în buricele degetelor ce vrei să exprimi psihic”, a spus el.

În ceea ce privește efectul restricțiilor din pandemie, dr. Ciurea a explicat că interdicțiile repetate au dus la boli, iar pentru cei mai în vârstă, situația a fost cu atât mai grea.

„Seniorii, dacă îi închidem între patru pereți – nu te du la piață, nu te întâlni cu Costică, el are virusul și te poate infecta, dacă aluneci etc. –, devin captivi unei mici închisori. Ce înseamnă închisoare? Soare închis. Ce înseamnă aceasta? Că l-ai limitat. Și orizontul s-a limitat.

Văd aproape în fiecare zi un caz care a fost la limită, care merge spre o boală neurodegenerativă. Acestea-s foarte multe: demențele, parkinson, Alzheimer.

Toate acestea se datorează acestei pandemii, plus-minus dacă ai avut boala – dacă ai avut boala este și mai grav –, plus-minus întreaga stare de tensiune, de panică, de apăsare care este în populația din România. Poporul român este unul vesel, dacă nu-i dai voie să se manifeste, atunci apăsarea este mult mai mare și este necesar să ieșim din situația aceasta.

Cel mai bine este să vorbim de la om la om, să ieșim din casă.

Când ți se spune că totul este interzis, când ni se spune numai nu, nu, nu, te afectează. Toate aceste închideri fac rău”, a declarat profesorul Ciurea la Trinitas TV.

În final, reputatul neurochirurg a transmis un mesaj de speranță românilor:

„Mesajul meu pentru români este foarte simplu: Dragi români, aveți încredere în destinul acestei țări. Această țară a fost binecuvântată de Dumnezeu și de Maica Domnului. Se cuvine să avem credință și în Biserica Creștină și că ne vor scoate din situația grea în care ne aflăm. Vom învinge”.

Citiți și:
Un chirurg de excepție – dr. Alexandru Pesamosca, care a operat peste 45.000 de copii. «Astea sunt împliniri, domnule, nu vile şi maşini»
Dr. Mihaela Pundiche: Nu fac nimic fără Dumnezeu

 

yogaesoteric
19 septembrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More