Prof. Dumitru Constantin Dulcan: ‘Femeia este primăvara lumii’

Fie că este precum o carte deschisă ce ne oferă acces la cunoaştere şi informaţii ştiinţifice pe înţelesul tuturor, fie că ne îndeamnă să găsim în Iubire cel mai puternic aliat, domnul profesor Dumitru Constantin Dulcan ne vorbeşte despre unul dintre cele mai îndrăgite subiecte: Femeia.

Reporter: Fie că este un mister sau o muză, conform artiştilor, sau o „păcătoasă” desprinsă din coasta lui Adam, conform dogmei creştine şi nu numai, rolul femeii în lume a reprezentat dintotdeauna unul dintre cele mai abordate subiecte. Când vă gândiţi la femeie, care este primul aspect care vă apare în sfera conştiinţei?

Prof. Dumitru Constantin Dulcan: Femeia este mama Universului și deci a întregii lumi, pentru că numai ei i s-a încredințat misiunea de a procrea. Numai ei și, bineînțeles, lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care, deși sunt bărbat, după importanța sa în biologie, eu situez femeia în primul plan al existenței și nu într-unul secund, așa cum i l-a dat o istorie trecută. Bărbatul contribuie doar cu o celulă reproducătoare, în timp ce întreaga geneză a puiului de om îi aparține femeii, care dispune în acest scop de o structură somatică și endocrină foarte complexă.

Este binevenit să știm, ceea ce nu s-a spus încă în literatura științifică de specialitate, că pe întreaga durată a gravidității, femeia se află sub o permanentă influență exercitată atât din Cosmos cât și din Pământ, manifestată printr-un spectru de lumini policolore fascinante, dar care sunt invizibile la scara de percepție a ochiului nostru. Cartea Cele nouă trepte. O viziune spirituală asupra genezei ființei umane, scrisă de doi psihologi, Anne Givaudan și Daniel Meurois, tradusă în limba română și tipărită la Editura „Școala Ardeleană” este pe deplin edificatoare în acest sens.

Rep.: De-a lungul istoriei, femeia a fost blamată, judecată, arsă pe rug şi discriminată. Uneori a primit pedepse nedrepte, iar alteori ea a fost cea care s-a revoltat. Dacă ne gândim că femeia de astăzi este cumulul tuturor femeilor din trecut, cum aţi descrie femeia prezentului?

Prof. D.C.D.: Da, se și spune că toți o blamează, dar nu se poate trăi fără ea. Chiar și Shakespeare, prin gura lui Hamlet, a incriminat femeia spunând „ușurință, numele tău este femeia”. Întotdeauna cei ce scriu istoria își fac elogiul lor și acuză partea opusă de toate relele imaginare. Dar chiar dacă ar fi așa, cine este cel care are inițiativa, care provoacă, nu bărbatul?

Cred că ceea ce a fost luat în considerare în stabilirea unui rol secundar femeii în raport cu bărbatul, a fost criteriul forței fizice. Din punct de vedere al intelectului s-ar părea că, statistic vorbind, femeile au viteză de gândire mai rapidă decât bărbații.

La facultatea de medicină, pe vremea când concurența era foarte mare, la admitere reușeau într-o proporție mai mare fetele decât băieții. Ulterior se detașau ca evoluție în plan profesional mai mult bărbații, pentru că greul familiei îl duc soțiile și multe se limitau, cel puțin atunci, la acest rol casnic.

Astăzi situaţia începe să se echilibreze în această privință. Dacă nu aș fi acuzat de partizanat politic, aș putea cita câteva doamne de mare competență, seriozitate și curaj în politica românească. Bineînțeles că sunt și exemple opuse. Răutatea feminină nu are uneori limite. La bărbat mai poți găsi înțelegere cumva, dar la unele femei, ba. Chestiune de hormoni probabil. Românii știu asta foarte bine din istoria lor.

Cum aș caracteriza femeia prezentului?

Femeia este primăvara lumii. Așa cum Pământul se împodobește primăvara cu întreaga simfonie de culori și de parfumuri oferite de flori, aidoma și femeile dau frumusețea lumii prin arta cu care se împodobesc și lasă în urma lor efluviile esențelor suave.

Baudelaire își exprima tristețea față de unele flori: „Atâtea flori dau în zadar / Parfumul lor suav și rar / De nimenea știute.”
Nu este așa. În mod sigur, există suficient de multe albine care să le culeagă și lor nectarul…

Estetica feminină, arta de a se înfrumuseța, dăinuie din cele mai vechi timpuri. Încă din primii zori ai civilizației umane se găsesc rămășițe de trupuri feminine cu brățări și coliere din cochilii marine. Descoperirea, mai târziu, a metalelor prețioase și a diamantelor a deschis era bijuteriilor admirate și astăzi.

Vorbind despre acest subiect, un autor scria că femeia din antichitatea romană era adesea de nerecunoscut dimineața la trezire față de cea de pe stradă: coafură, gene, dantură – totul era înlocuit artificial. În muzeele italiene vedem reprezentări statuare de femei a căror coafură era înălțată pe trei niveluri suprapuse. De altfel, după cum știm, antichitatea greco-romană a avut ca ideal cultivarea frumuseții umane. Renașterea a ridicat din nou un imn de slavă frumuseții omului dar, cel puțin prin Michelangelo, s-a pus un accent și pe figura masculină căreia i-a subliniat forța și bărbăția prin relieful mușchilor sculptați.

Femeia de astăzi este mai întâi o luptătoare pentru a-și ocupa locul care i se cuvine în societatea modernă și, slavă Domnului, că în această privință nu se mai poate vorbi de discriminare.

Rep.: Sunteţi de părere că „femeia este oglinda bărbatului”? Cât de mult poate influenţa un bărbat evoluţia femeii de lângă el?

Prof. D.C.D.: Dacă „femeia este oglinda bărbatului”? Cred că mai degrabă invers este valabil. Se și spune că în spatele unui bărbat mare este o femeie puternică. Când un bărbat se căsătorește prea tânăr, nu știe cât de mult contează socializarea. Valoarea autentică a unui bărbat, nu cea falsă, obținută prin parvenire, depinde și de modul în care soția știe să întrețină o relație armonioasă cu lumea, să o promoveze. Nu este suficient să ai valoare. Este nevoie să fie și recunoscută.

Și invers este valabil. Și soțul este necesar să lupte pentru afirmarea soției. Este normal ca soții să se susțină reciproc.

Rep.: De altfel, se spune că mulţi artişti, conducători sau bărbaţi care au obţinut un anumit succes au fost influenţaţi / inspiraţi de o prezenţă feminină în anumite momente din viaţa lor. Are o femeie puterea de a motiva un bărbat, de al inspira şi ghida spre mari reuşite în viaţă? Sau îl poate şi demotiva?

Prof. D.C.D.: Indiscutabil că da. Avem numeroase exemple în cultura umanității. Poate că cel mai ilustrativ exemplu îl constituie Divina Comedie a lui Dante, închinată lui Beatrice Portinari. Vizitând Florența, rămâi profund impresionat de mormântul modest al acestei ființe decedată de tânără și aflat într-o bisericuță din vecinătatea casei în care s-a născut Dante. Erau cu alte cuvinte vecini și s-au cunoscut de mici.

În viața majorității marilor creatori au existat femei cu rol de muze inspiratoare.

Orice s-ar spune despre Veronica Micle, ea a motivat categoric poezia eminesciană. Și ce i s-ar putea reproșa unei femei care din iubire pentru poet se sinucide la mai puțin de două luni după moartea acestuia? Avem o mărturie a unei doamne din elita vremii, în care ne spune că s-a dus cu flori să viziteze mormântul poetului. Apropiindu-se de mormânt, a văzut de la oarecare distanță o femeie îmbrăcată în doliu, aplecată deasupra criptei. Din bun simț, s-a oprit și a așteptat. Trecând pe lângă ea, la plecare, a recunoscut-o pe Veronica. La capul poetului a văzut un buchet de flori de „nu mă uita” depus de Veronica Micle. Imediat după aceea știm că s-a retras la Mânăstirea Văratec unde a și fost înmormântată.

Da, o femeie poate demotiva un bărbat când nu îi răspunde pasiunii acestuia sau îl trădează în dragoste.

Iată ce ne spune Krafft – Ebing despre efectul uneori catastrofal al dragostei: o privire fugară, un zâmbet care ne surprinde, un gest, unduirea unui trup aflat în plină eflorescență – sunt adesea suficiente pentru a arde și mistui totul, de la onoare la avere și sănătate.

Rep.: Ce părere aveţi despre situaţiile în care femeile sunt abuzate şi rămân în continuare în relaţie de „dragul” copiilor? Ce viitor prevedeţi pentru aceşti copii?

Prof. D.C.D.: Da, este o mare nedreptate situația femeilor care sunt abuzate de către soți și ele sunt nevoite să suporte calvarul de „dragul copiilor”. Este obligatoriu ca societatea să intervină aici pentru a proteja femeia.

Din nefericire există și bărbați cu apucături de satrapi sau care, sub acțiunea alcoolului devin fiare sălbatice în familie. Este fără îndoială că acei copii care sunt abandonați de părinți sau agresați la vârsta când în sfera conştiinţei lor se imprimă drama pe care o trăiesc, aceasta nu se mai șterge toată viața din amintire și foarte adesea generează un potențial infracțional mai târziu la adulți. Nu de puține ori ajung și la suicid, după cum vedem că li se petrece multor copii ai căror părinți au fost nevoiţi să ia drumul străinătății, obligați de „democrația” noastră dâmbovițeană și forțați din plin de altele de aiurea.

Rep.: Dacă aţi avea un singur sfat către femeile din întreaga lume, care ar fi acesta?

Prof. D.C.D.: Un sfat pentru femeile din întreaga lume! Să rămână pururea femei. Este cel mai sfânt și cel mai înălțător rol: să mângâie suflete, să aline durere, să bucure inimi și să perpetueze omenirea.

Femeia să nu se ignore pe sine, ci dimpotrivă să fie în permanență atentă la ea. Și se spune că cel ce nu se iubește pe sine nu poate să iubească pe alții. Este o poruncă pe care ne-a lăsat-o cel care s-a sacrificat pentru noi: să ne iubim semenii. Păi este nevoie mai întâi să te iubești pe tine însuți. A te iubi înseamnă să acorzi atenție, care merge de la ținută, până la modul de existență care implică atâtea alte elemente, nu doar aspectul. Deci nu te ignora. Îngrijește-te, ocupă-te de tine.

Și nu uita! Noi suntem niște comori pe care universul le-a pus în noi. Noi suntem acea minune prin care universul care dincolo de noi pare să fie neînsuflețit, dar nu este neînsuflețit, a creat în noi o viață, o existență. Deci numai prin faptul că te-ai născut, că ești, că poți gândi, asta înseamnă deja un miracol, ai toate motivele să te admiri pe tine însuți, să te iubești.

Rep.: Ce v-a motivat să susţineţi conferinţa „Elogiu adus femeii”, care a avut loc pe 18 martie 2019 la Bucureşti?

Prof. D.C.D.: Am vrut să dedic o conferință femeii, ca un elogiu. De aici această conferință numită „Elogiu adus femeii”, pentru că eu consider că femeia are rolul principal dominant în existența lumii. Ea, femeia, este mama universului, este mama tuturor oamenilor şi fără ea noi n-am exista. Faptul că vorbim acum, că suntem şi ne bucurăm unii de prezența celorlalți, le datorăm acestei ființe care se cheamă femeie: femeia mamă, femeia soție, femeia iubită.

Am vrut să dedic această conferință în primul rând tuturor femeilor din lume. Pentru că ele, în opinia mea, este necesar să dețină rolul prim. Îmi pare rău că bărbații vor spune că nu sunt aliatul lor, dar mie îmi place să spun realitatea.