Profesor olandez: «Nicio țară occidentală nu a reuşit să integreze cu succes musulmanii»

 

Pe baza studiilor pe care le-a realizat timp de 20 de ani cu privire la integrarea şi asimilarea migranţilor, profesorul olandez de sociologie Ruud Koopmans a ajuns la concluzia că musulmanii sunt mai greu de integrat decât alte grupuri. Ruud Koopmans susţine că nicio ţară occidentală nu a reuşit să integreze cu succes musulmanii.

„Musulmanii sunt mult mai refractari la integrare decât alte grupuri de migranţi şi nu există nicio îndoială că în majoritatea celorlalte grupuri de imigranţi vedem progrese importante de la o generaţie la alta. Deşi nu este complet absentă la musulmani, adaptarea este mult mai lentă”, a declarat recent profesorul pentru ziarul danez Berlingske.

Aproximativ 65% dintre musulmanii turci şi marocani din şase ţări europene consideră că regulile religioase sunt mai importante decât legea seculară a ţării în care trăiesc. Musulmanii se consideră separaţi de alte grupuri non-musulmane şi se abţin de la o interacţiune mai amplă cu cei din afara religiei lor. Interpretarea fundamentalistă a Coranului, care este cartea sfântă a musulmanilor, împiedică integrarea lor în ţările occidentale. Şi până la 50% dintre musulmanii din Europa au credinţe fundamentaliste. În contrast, proporţia fundamentaliştilor în rândul creştinilor este mult mai mică, fiind mai puţin de 4%, potrivit datelor lui Koopmans.

„În concluzie, lumea islamică rămâne în urmă faţă de restul lumii atunci când vine vorba de democraţie, drepturile omului şi dezvoltarea economică şi politică”, a spus Koopmans pentru Berlingske, atribuind acest fapt opiniilor conservatoare cu privire la rolul femeilor, investiţiilor reduse în educaţia copiilor şi propagandei fundamentaliste.

„Principala problemă este că mulţi musulmani şi, la nivel global, multe ţări musulmane interpretează Islamul într-un mod care în esenţă afirmă că Sunna și Coranul e nevoie să fie luate literal şi că felul în care a trăit profetul în secolul al VII-lea este indicat să fie măsura pentru modul în care musulmanii ar fi necesar să trăiască în secolul 21.”

„O astfel de abordare a Islamului este, în primul rând, o ameninţare la adresa păcii mondiale. În al doilea rând, aceasta împiedică integrarea”, a concluzionat Koopmans.

Citiți și:

Islamizarea Europei în cifre

Declarații șocante ale unui reprezentant al Bisericii Catolice: «În zece ani vom fi cu toții musulmani din cauza prostiei noastre»

În zece ani, Italia va fi musulmană! Va avea Vaticanul soarta Bizanţului? (I)



 

yogaesoteric
19 mai 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More