Protestatarii din Piața Victoriei atacați psihotronic!


Participanții la protestele din Piața Victoriei contra legii izolării și a instaurării dictaturii medicale în România au fost ținta unor atacuri prin mijloace neconvenționale, este de părere generalul de armată în rezervă Emil Străinu, fost președinte al Partidului România Mare în perioada 2015-2016, după dispariția lui Corneliu Vadim Tudor.

„S-a aplicat metoda «Ilaşcu». Dar metoda asta nu înseamnă ca au fost aceiași «agresori». Deci ne amintim multele proteste din faţa ambasadei Rusiei pentru eliberarea patriotului român Ilie Ilaşcu… Manifestanţii plecau din capătul Bulevardului Kiseleff cu lozinci, strigăte, cântece, un întreg tărăboi pentru a impresiona personalul ambasadei Rusiei. Dar în mod repetat, pe toată durata protestelor (au fost multe), când se ajungea în dreptul ambasadei, totul devenea un murmur, dispărând 90% din sonor, care nu era în mod ciudat reluat decât după ce se trecea de locaţia ambasadei…

Tot astfel, azi (12 iulie 2020) s-a început cu cântece, lozinci, strigăte care nu au durat decât până s-a ajuns în faţa clădirii Guvernului. Deşi în piaţă erau peste două mii de participanți, protestul s-a moleşit după 40 minute, până la un nivel minim, mulţi participanţi acuzând disconfort fizic şi termic (nejustificat după ora 19 seara), iar copii erau deosebit de agitaţi, cei mici plângeau continuu, în mod inexplicabil.

Din motivele de mai sus, cam jumătate dintre participanţi s-au retras pe trotuarele marginale Muzeului Antipa, unde efectul de disconfort dispărea brusc, deşi temperatura măsurată era aceeaşi.

90% din timpul protestului, unii participanţi păreau confuzi şi apatici – dispăruse tot elanul ce-i adusese acolo. Este evident că erau «lucraţi», mulţi plângându-se de dureri de cap, cefalee şi somnolenţă, grefate pe o stare de oboseală fizică şi psihică ce se instalase brusc.

Deşi nu a fost un fiasco, protestul nu şi-a atins nivelul scontat pentru peste 2500 (la vârf) de participanți. Este evident că pentru compromiterea protestului s-au folosit mijloace nonconvenţionale.”

Citiţi şi:
Românii, atacaţi sistematic cu arme psihotronice! Gen. Chelaru sugerează că astfel de dispozitive ar fi amplasate şi în marile pieţe ale oraşelor
Controlul insidios al conştiinţei umane: tehnologii folosite pentru subjugarea maselor


yogaesoteric
6 octombrie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More