Protestele de la Colectiv, detalii neștiute despre ingineria socială aplicată în manipularea oamenilor: „societatea civilă“, președintele, studenții și episodul Scena

Toamna trecută s-au împlinit șase ani de la tragedia care a curmat 64 de vieți în Clubul Colectiv. O perioadă în care s-a vorbit și s-a scris mult despre efecte și prea puțin despre cauze, o perioadă cu anchete, cu oameni arătați cu degetul, dar fără a se găsi un vinovat cert. Mai presus de toate, profitul politic imens și celebra replică: „a fost nevoie să moară oameni pentru ca guvernul să demisioneze“.

După incendiu, au urmat câteva zile importante în centrul Bucureștiului, neanalizate în profunzime, și tocmai de aceea vă voi relata câteva detalii mai puțin știute despre cum a funcționat manipularea în acela perioadă.

În 2015 studiam la una din facultățile Universității din București, în anul 2, fiind un spirit tânăr cu imbold de a transforma societatea în bine, dar fără a cunoaște îndeaproape dedesubturile civice și politice din mediul înconjurător. Eram asemeni unui observator care stăteam și analizam diferitele acțiuni care au loc în jurul meu, dar fără să le alterez în vreun fel.

Totul a început cu un marș civic pe 1 noiembrie 2015, însă mișcarea de masă a debutat abia la trei zile după tragedie, când grupuri însemnate de tineri au început să se organizeze în Piața 21 decembrie 1989 și să protesteze împotriva a … tot, pe fondul frustrării legate de incendiul din Colectiv.

Nu am fost în Piață chiar din prima zi, dar, așa cum am scris mai sus, imboldul tinereții m-a chemat să iau parte la mișcare în seara de 4 noiembrie. De la revoluționarii pe care îi vezi la orice protest, până la tinerii din asociațiile studențești și până la oamenii simpli, toți erau acolo.

Cine se revendica drept lider al străzii

Am ales să mă manifest solitar, fără a intra în contact cu cineva, dar observând într-un mod minuțios pe cei care se autointitulau „lideri“. I-am remarcat în acea zi de 4 noiembrie pe Alexandru Alexe, un tânăr cu ghiozdan mare și cu o portavoce legată de el, și pe Claudiu Crăciun, despre care aveam câteva informații că e protestatar de meserie (ulterior, Claudiu Crăciun a fondat Partidul DEMOS). Ambii acționau ca doi pioni pe o tablă mare de șah, chiar dacă se urau între ei, Alexe fiind oarecum nervos pe Crăciun că „îl are pe Soros în vene“. Era perioada în care începuse să se vorbească de George Soros la modul oficial în România.

Deseori, tânărul Alexandru Alexe se retrăgea cu câțiva prieteni pe străzile lăturalnice Universității și mai discutau, la o țigară, despre organizarea din teren și despre ce acțiuni urmează să întreprindă. Mi-am dat seama atunci că totul este foarte bine dirijat de anumite „forțe“ politice și non-politice și că pretinșii lideri se manifestă după un plan bine pus la punct.

Numărul real de morți s-a știut încă din primele zile ale tragediei

Pe 5 noiembrie, la manifestație am întâlnit foarte mulți colegi aduși de una dintre asociațiile studențești din facultate. Aceștia m-au invitat să merg cu ei să ne grupăm cu cei de la USR (Uniunea Studenților din România), pentru a „ne face vizibili în marea asta de oameni“, ca toți să vadă că „studenții sunt uniți“.

Pe atunci, președintele USR era Alexandru Bîndar, fiind și cel care, delegat din partea studenților, a mers ulterior la consultările cu președintele Klaus Iohannis. Pe lângă erau și destui studenți de la Medicină.

Tot în acea zi, erau anunțați ca decedați în urma incendiului de la Colectiv doar 20-30 de oameni, însă bilanțul creștea de la oră la oră și tocmai de aceea nu pot da o cifră exactă. Surpriza cea mai mare am avut-o când acei studenți de la Medicină, unii dintre ei rezidenți în spitale, au început să ne spună că, de fapt, „sunt 64 de morți, dar autoritățile încearcă să nu panicheze lumea dintr-o dată și, de aceea, se vor adăuga noi morți în fiecare zi, până ce tensiunea socială va scădea“.

Nu am crezut la acel moment, însă în zilele următoare am înțeles că totul a fost foarte bine împachetat, iar surpriza cea mai mare am avut-o când bilanțul final s-a oprit la 64 de decese, adică exact numărul pe care ni l-au spus acei studenți în cea de-a treia seară de protest.

Episodul Scena

În ziua de 6 noiembrie am ajuns la protest mai devreme, undeva pe la ora 14:00. Nu erau la acel moment decât vreo 10-15 persoane în fața Teatrului Național, iar o dubă adusese o scenă pe care mai mulți muncitori se apucase să o monteze pe terasament.

A apărut între timp și Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 decembrie 1989, el fiind cel care facilitase aducerea scenei și pe care o punea la dispoziția protestatarilor, astfel încât vocea străzii să fie auzită.

Ideea montării unei scene în fața Teatrului Național nu era una rea și ar fi determinat existența protestelor pe o perioadă mai lungă, astfel încât se puteau individualiza adevăratele voci ale străzii care ar fi putut atrage atenția manifestanților spre problemele reale ale societății.

Pe la ora 17:00 au început să se adune protestatarii. Fiind printre ei, i-am văzut extrem de încântați de ideea montării scenei în fața Teatrului Național. Toți erau foarte fericiți, unii dintre ei deja vedeau scena drept un element continuator al celebrului balcon de la Geografie de unde, în 1990, Marian Munteanu le vorbea studenților. După încă vreo oră, piața era, din nou, aproape plină, iar toți oamenii de acolo își manifestau entuziasmul față de prezența scenei, al cărei acoperiș nu fusese încă ridicat.

M-am apropiat de scenă, unde mai mulți tineri organizau ultimele detalii pentru ridicarea și punerea în funcțiune a acesteia. Eram la aproximativ 15-20 de metri în fața ei, în primele rânduri de protestatari. Toți așteptau să ia cuvântul la microfon.

În momentul în care niște tineri au început să ridice acoperișul scenei, pe lângă mine, punctiform, unele voci strigau „nu avem nevoie de scenă“ și „jos scena“. Am urmărit cu atenție cine sunt cei care strigau, iar toți aveau fețele acoperite cu câte un fular, cel puțin cei din jurul meu. Într-adevăr, era și o seară destul de rece. Cu toate acestea, puțini dintre oamenii de bună credință le împărtășeau opiniile, majoritatea fiind, după cum am spus, foarte încântați de recuzita adusă de Mărieș.

Într-un final, acoperișul a fost ridicat, iar pe scenă au început să apară diferiți oameni din piață, după ce tinerii care au ridicat-o au spus la microfon că este deschisă pentru toată lumea și fiecare își poate spune opiniile, într-un mod deschis. Totuși, în momentul în care au început să vorbească primii cetățeni, tot mai multe voci din piață au început să strige „jos scena“. Devenise deja o neliniște și am simțit cum, în decurs de câteva minute, cei care își mai doreau prezența scenei acolo au devenit minoritari.

Cum era să se petreacă o nouă tragedie

Cireașa de pe tort a fost când Andreea Petruț, o altă protestatară de meserie, apropiată a lui Claudiu Crăciun, despre care am scris mai sus, care apăruse lângă mine în momentul în care oamenii au început să vorbească la microfon și să se facă auziți în piață, s-a năpustit efectiv pe scenă, a luat microfonul în mână și a strigat cât a putut de tare „jos scena!“. Acesta a fost momentul care ar fi putut duce la o nouă tragedie.

Eram chiar la colțul din dreapta al scenei și am văzut cum o masă imensă de oameni se îndreaptă către ea și cum, unii dintre ei, încep să tragă cu repeziciune de ancorele care țineau acoperișul acesteia. Cineva a strigat cu putere: „toată lumea jos de pe scenă“, după care, în mai puțin de un minut, luminile de pe scenă s-au stins și acoperișul a fost coborât cu o viteză alarmantă, care ar fi putut strivi cele câteva zeci de persoane care se aflau acolo în urmă cu puțin timp. Din fericire nu au existat victime.

Astfel, printr-o manipulare de proporții, prin oameni infiltrați printre protestatarii de bună credință, scena, un element care ar fi putut ține mișcarea din stradă unită, a fost compromisă în favoarea unei strategii gata făcute pentru un scop final, oprirea protestelor și instaurarea unui guvern tehnocrat.

Președintele a venit în stradă

Cum președintele Iohannis era destul de bine văzut la acea vreme, toți protestatarii așteptau o direcție de la Palatul Cotroceni, însă nu conștientizau că printre ei sunt o groază de infiltrați care regizează practic desfășurarea tuturor evenimentelor. A ieșit, tot în acele zile, președintele Iohannis și a spus că va veni în piață într-o seară, dar nu spune „nici data și nici ora“. Această declarație a determinat o dorință a oamenilor de a rămâne în piață, muți dintre ei abia așteptând prezența președintelui acolo.

A venit, din câte îmi amintesc, după alte două seri, însă nu cred că a stat mai mult de 10-15 minute. Apariția și-a făcut-o undeva în preajma Hotelului Intercontinental, a dat câteva declarații de presă, iar apoi a plecat cu o mașină oficială către Piața Romană.

Au urmat consultările cu așa-numiții „lideri“ ai străzii, dar pe care nimeni nu-i cunoștea ca voci proeminente printre protestatari. Printre aceștia erau Sorin Ioniță, Nicușor Dan, Cristina Guseth, Cătălin Drulă și Edmund Niculușcă. Multe nume care ulterior s-au dovedit a juca roluri importante în evenimentele politice din România.

După venirea în stradă a președintelui și după consultările cu „societatea civilă“, parcă s-a pus o ceață pe întreaga mișcare din piață și, după numai trei seri, s-a ajuns să mai participe la proteste doar 20-30 de persoane. Probabil că această evoluție a manifestațiilor a fost cauzată și de un mare sprijin din partea mass-mediei, care cânta cumva în struna directivelor oficiale venite dinspre Palatul Cotroceni.

Așa cum am trăit acele zile, fiind parte a unei regii foarte bine împachetate, pot să spun că, pentru a nu știu câta oară în istoria post-decembristă a României, s-a reușit manipularea a zeci de mii de oameni prin inginerie socială de mare rafinament și dirijarea acestora spre profitul politic atât de puternic râvnit.

Autor: Haralambie Constantin

Citiți și:
Cum se construiește o revoluție
Tragedia de la Colectiv – o crimă cu premeditare?
Cutremurător. Teorie cumplită despre Colectiv și Hexi Pharma! Ce a ajuns oficial la instanță!

 

yogaesoteric
20 martie 2022