Pușcăria digitală există și se află la un click distanță de noi!

Știți pentru ce s-a înființat ministerul „digitalizării” și s-au investit niște bani europeni? Nu pentru progres și dezvoltare, cum s-ar crede, ci pentru un scop mult mai odios, dar real: ca să ni se colecteze tuturor datele biometrice, ca la infractori, și să fim urmăriți și controlați permanent prin GPS și prin intermediul camerelor cu recunoaștere facială.

Supraveghere și control total.

Nu vă gândiți la scenarii S.F. sau la cine știe ce viitor apocaliptic îndepărtat.

Nuu, treaba e deja făcută, se află la un click distanță și deja în România s-au înregistrat pe servere cel puțin 16.000 de „prizonieri” virtuali! Adică oameni, concetățeni de-ai noștri care, de bunăvoie și nesiliți de nimeni, dar păcăliți de sisteme, și-au băgat efectiv capul în laț.

Acum s-o luăm încet, pe puncte, ca să înțeleagă tot românul cum s-a ajuns aici, unde e capcana și ce se urmărește de fapt.

1. Mai întâi s-a înființat Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, care ce credeți că face, sub masca dezvoltării și a introducerii unor tehnologii informatice?

Nimic altceva decât transformarea digitală, prevăzută în PNRR! Care, ce să vezi: presupune, printre altele, stimularea cetățenilor pentru adoptarea identificării electronice și a semnăturii digitale și înființarea unui „cloud guvernamental”, adică, pe românește, a unei baze mari de date cu informații despre toate instituțiile publice și despre fiecare român în parte.

2. Autoritățile „competente” ne-au fâlfâit pe la ochi posibilitatea de a avea acces online la serviciile publice, ceva bun, dezirabil, pentru care nu ni s-a cerut decât o nimica toată! Ni s-a cerut să ne creăm singuri o identitate digitală.

Adică să ne înscriem de bunăvoie în sistem, oferindu-ne datele biometrice: măsurarea irisului, selfie cu fața /chipul, filmare video în care ne mișcăm capul în mai multe unghiuri și înregistrarea unui clip audio-video în care citim un anumit text, date asociate cărții de identitate și telefonului personal.

Ceea ce am scris aici nu este o glumă, nu este un scenariu pentru viitor. De fapt, „autoritatea” pentru digitalizare a creat, din luna mai 2023, o aplicație, numită ROeID, în care deja cel puțin 16.000 mii de români și-au înregistrat datele personale, păcăliți că astfel vor avea acces la servicii online oferite de anumite instituții ale statului.

3. Deocamdată, singurul scop al acestei aplicații este colectarea de date biometrice de la populație. De ce afirm aceasta? Pentru că, în realitate, aplicația doar asta face, „sigur și eficient”. În realitate, accesul la serviciile online este disfuncțional; aplicația dă erori și complică accesul la sistemele IT ale statului. În plus, nu dispune de nicio analiză de risc privind protecția datelor personale, ceea ce e mai mult decât relevant pentru „grija” și „responsabilitatea” față de cetățean.

Ca s-o scurtăm, cei care și-au dat cu inconștiență datele biometrice, măsurându-se singuri la dinți, nici nu beneficiază de serviciile dorite, nici nu știu pe unde vor ajunge datele lor, adică sunt păcăliți în toată regula, și bătuți, și cu banii luați.

4. Cine ne asigură că acest sistem de înregistrare digitală, prezentat de „autorități” drept o facilitate, nu va deveni în scurtă vreme o constrângere și o obligație pentru toată populația?? Că nu vom fi urmăriți permanent, că nu ni se va condiționa accesul în magazine sau la anumite cumpărături, în ideea „salvării planetei” (că pe „bunica” am rezolvat-o deja)?

Nu este cazul să tratăm cu superficialitate subiectul, pentru că e foarte simplu să zici, ca la vațin, că „nimeni nu e obligat” să se înregistreze. Dar, în realitate, deja am primit semnale că oamenii nu și-au putut face cont pe ANRE pentru schimbarea furnizorului de energie electrică, dacă nu aveau mai întâi „identitate digitală” prin ROeID!

Iar argumente de tipul „oricum mi s-au preluat datele biometrice când ne-am făcut pașaportul”, nu țin!

De ce? Pentru că pașaportul digital reprezintă și el o etapă din procesul final de transformare a noastră, a tuturor, în prizonieri digitali. La fel, cartea de identitate biometrică, la fel, portofelul digital, care așteaptă să fie „implementate” pas cu pas.

Până la înregimentarea finală, când nu va mai exista nicio scăpare.

Ce-i de făcut?

Nu vă înregistrați aiurea, nu vă filmați aiurea, nu vă măsurați singuri la dinți, iar dacă v-ați lăsat duși cu preșul și ați făcut-o deja, solicitați ștergerea contului respectiv.

E limpede ca bună ziua, fără acceptul nostru nu se poate face nimic!

P.S. Câteva link-uri mai jos, pentru documentare suplimentară, cu speranța că avocații și jurnaliștii patrioți vor dezvolta subiectul pe larg:

https://www.roeid.ro/cetateni
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-26650059-identitatea-digitala-aplicatia-mobil-roeid-criticata-utilizatori-fara-analiza-risc-privind-datele-colectate-protectia-datelor-investigheaza-cazul.htm
https://www.adr.gov.ro/cloud/
https://www.capital.ro/ce-este-identitatea-digitala-si-de-ce-este-importanta-tot-ce-trebuie-sa-stiti.html
https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/roeid-aplicatia-care-digitalizeaza-romania-taxe-2270969.html

Autor: Alis Popa

Citiți și:
Alianța Părinților atrage atenția asupra strategiei Guvernului privind introducerea Inteligenței Artificiale în școli: Se urmărește, progresiv, înlocuirea factorului uman în educație
„Portofelul de identitate digitală” european, un coșmar totalitar

 

yogaesoteric
9 ianuarie 2024

 

1 Comentariu
  1. Liviu Dinca spune

    A disparut si click-ul distanta. Intr-un liceu din Oradea (sper ca nu gresesc orasul), s-a decis implementarea intrarii pe baza sistemului de recunoastere faciala. S-a anuntat la radio Romania Actualitati.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More