Putem discuta de capitalism în ţările aşa-zis dezvoltate ale planetei? Cu siguranţă nu!


America împărtăşeşte comunismul cu toate trăsăturile lui şi arată cum sfârşitul epocii finanţelor false duce la naţionalizare mascată


În America şi în toate ţările capitaliste dezvoltate suntem martorii unui proces de naţionalizare: băncile centrale controlează evaluarea bunurilor sectorului privat, fără a le deţine. Capitaliştii fac propagandă deşănţată prin care critică centralizarea economică şi financiară a sistemelor socialiste, dar în realitate cel mai mare nivel de centralizare în interesul unui grup de infractori financiari, al unor economii în totalitate, se află în capitalism.

Observăm cum Wall Street-ul, Toronto Stock Exchange, Frankfurt, Londra şi alte mari burse comandă cine să moară şi cine să trăiască în economie, distrug clasa de mijloc, finanţează după bunul plac efectele speculative ale unor corporaţii îngropând tot ce este producţie, falimentează companii mici şi mijlocii, lăsând sute de mii de întreprinzători datori băncilor, împrumută iresponsabil în ideea înrobirii populaţiei şi controlează tot ce mişcă economic, în interesul „sforarilor şi manevranţilor de bani tipăriţi” care ne arată pe ecranele televizoarelor săgeţi verzi în creştere vertiginoasă a valorii bunurilor, în timp ce noi devenim din ce în ce mai săraci.

Nu există niciun dubiu legat de faptul că băncile centrale capitaliste au tipărit bani în valori astronomice, însă acum sunt în situaţia în care nu o mai pot face cu amplitudinea cu care o făceau cu câţiva ani în urmă, unele dintre ele renunţând în mare parte la acest obicei după ce au îmbogățit o tagmă de exploatatori şi speculanţi internaţionali. Deci asistăm la o „dezumflare” a banilor fabricați din nimic după ce bancherii au aruncat în mod iresponsabil sume imense de bani, tipărite fără acoperire, în economii, dar pe canale care nu aveau nicio legătură cu economia reală.

Ce fac aceşti capitalişti de la băncile naţionale ale statelor aşa-zis dezvoltate, care doresc un sistem comunist hibrid şi în favoarea lor? Ei creează bani digitali şi folosesc „noile monede” pentru a cumpăra bunurile companiilor, cum ar fi acțiuni și obligațiuni. În acest fel, băncile centrale capitaliste controlează piaţa acțiunilor și obligațiunilor la nivel mondial, cumpărând sau oferind companiilor bani pentru a-şi cumpăra singure bunurile (mecanismul de „buy back”), după care le oferă bani şi le cumpără acțiunile, naţionalizând companii după companii din domeniul privat. Aceste bănci naţionale capitaliste, prin mecanisme directe şi indirecte, agreate tacit de statul capitalist, dictează politica de preţ a companiilor private cât şi profitul acestora.

Băncile centrale capitaliste au achiziţionat sub o formă sau alta bunuri ale companiilor private în valoare de peste 2.000 de miliarde de dolari, numai în primele nouă luni din 2017… Dacă facem un calcul combinat al bunurilor achiziţionate de bănci prin mecanisme indirecte, ajungem la peste 15.000 de miliarde de dolari.

Pe modelul vechi al naţionalizării, guvernele expropriau sau confiscau proprietăţi private sub toate formele existente. Când statul naţionalizează o unitate economică, el preia în totalitate proprietatea acestor bunuri existente de la fostul proprietar privat.
În lumea financiară globală actuală, o astfel de expropriere nu poate avea loc şi este evitată de capitaliștii veroși din două principale raţiuni:
1. Punctul dominant al modelului neoliberal, neofeudal, neocolonial, este să fie menținută proprietatea în zona privată, dar în realitate se transferă bogăţia acestei proprietăţi aristocraţiei financiare capitaliste… Guvernul nu are nevoie să naţionalizeze şi să dea impresia că bogăţia se transferă din zona sectorului privat către zonă publică, care în final să-i facă din ce în ce mai bogaţi pe funcţionarii statului. Dar acest lucru se petrece în realitate, pentru că acest capitalism al corupţiei generalizate permite statului să creeze un nou tip de sistem şi anume crony capitalismul. Acest mod de finanțare al sistemului a făcut ca bogăţia să ajungă mascat în mâna statului capitalist de la entităţile private via băncile naţionale.
2. Dacă s-ar proceda clasic, naţionalizarea ar trimite un mesaj greşit. În momentul actual, băncile centrale doresc să transfere bogăţia şi veniturile de la cei mulţi către un grup (de aici crony = amici, prieteni).

Cu alte cuvinte, ceea ce doresc băncile centrale capitaliste nu este să transfere legal proprietatea de la entităţile private capitaliste către aceste bănci centrale, ceea ce ar însemna costuri şi probleme de rezolvat. Băncile centrale capitaliste doresc să controleze piaţa cu un efort financiar extrem de mic, în mod eficient, cumpărând acest control financiar, şi astfel să conducă din umbră companiile, plătind un preţ de câteva mii de miliarde de dolari (tipăriţi din nimic), prin cumpărarea de bunuri ale companiilor, acțiuni și obligațiuni în principal.

Acest model nou al naţionalizării capitaliste şi al creării sistemului crony capitalist ce sărăcește membrii societăţii face ca băncile să evalueze şi să valorifice bunurile sectorului privat fără să le deţină.
Din acest punct de vedere, se pare că şi în România cât şi în SUA, rolul băncii centrale este determinant în starea de bine a societăţii, dar practic, băncile naţionale sunt dictatorii sistemului capitalist şi entităţilor private. Nu există nicio limită în controlul pe care băncile naţionale îl exercită în societăţile capitaliste, în modul cum controlează profitul, în evaluarea bunurilor şi în afectarea consumatorilor pe piaţă.

Mai poate exista cale de întoarcere sau negociere în cadrul acestui proces de naţionalizare forţată dictat de băncile naţionale în societatea capitalistă actuală? Cu siguranţă soluţia este numai şi numai renunţarea la sistem, prin demolarea lui gradată sau prin mişcări de forţă – posibil ca acestea să fie singurele care să îi facă pe cei 1% deţinători a tot ceea ce mişcă în economie să renunţe la tirania lor.

Ne putem întâlni cu situaţia în care, în speranţa de a evada din acest abis financiar, aceste bănci centrale capitaliste să acumuleze şi mai multe bunuri ale companiilor private, cum sunt acțiunile și obligațiunile, în acest fel păstrând profitul companiilor în zona zero sau foarte aproape de zero, prin mecanisme financiare care stopează sau duc competitivitatea unor produse în zona „zero profit”, pentru perioade reglate tot de băncile centrale. În acest fel, în mod subversiv, băncile centrale capitaliste vor jongla valorile stocurilor în zone înalte pentru a exista suficienţi „clienţi” care să susţină datoriile companiilor.

Nu mai trebuie spus că încercarea de a controla la nivel global pieţele prin intermediul aruncării pe piaţă a mii de miliarde de dolari, care în final sunt utilizaţi pentru cumpărarea de acțiuni și obligațiuni, este un experiment în premieră şi nemaiîntâlnit în istoria economică a capitalismului, deci greu de înţeles pentru populaţie, ceea ce se şi doreşte.

Care este diferenţa dintre naţionalizarea bunurilor în debutul sistemului socialist, naţionalizare care făcea ca bunurile trecute în proprietatea statului să fie folosite în favoarea poporului, şi demararea naţionalizării sectorului privat de către băncile centrale în capitalism, ducând bunurile private în mâna a 1% care reprezintă mafioții din sectorul financiar al societăţii capitaliste, iar noi, restul, suntem transformaţi în sclavi cărora ni se crează imaginea sărăciei ca stare de normalitate şi lipsa de speranţă ca singura soluţie de a supravieţui… chiar dacă pare paradoxal?
Unde putem vorbi de naţionalizare şi care modalitate de naţionalizare credeţi că va avea urmări favorabile, pentru ca cel ce pleacă dimineaţa la muncă cu pachetul de mâncare în sacoşă să-și poată hrăni familia şi să tindă către o viaţă decentă?

Capitaliştii spun că cei ce muncesc din greu şi îşi rezervă inteligenţa şi forţa fizică de muncă pentru a avea activităţi productive vor găsi soluţii şi vor deveni bogaţi… Asta ar însemna că aceia care muncesc 12-14-16 ore pe zi, din greu, în ţările sărace, pentru a putea supravieţui, în condiţii grele de lucru şi sub presiune existenţială, ar trebui cândva să devină bogaţi sau să trăiască decent… Aceasta nu se va petrece niciodată în capitalism, deoarece omul care munceşte este sfidat, el reprezintă un număr în viziunea capitaliştilor şi este folosit ca o unealtă de transfer a bogăţiei către cei din ce în ce mai bogaţi.

Care sunt motivele adevărate ale masacrelor în masă prin atacuri armate, de genul Las Vegas, din ce în ce mai dese, care au loc în ziua de astăzi în sistemul capitalist? Lumea crede că le știe, dar oare aşa să fie?

Fiecare om de pe planetă căruia i se pune această întrebare are un răspuns, pe care nu avem cum să îl comentăm, pentru că într-o măsură sau alta este adevărat, dar este efectul altui fenomen, cunoscut mai mult sau mai puţin de cei ce răspund.
Citind din lucrările lui Hannah Arendt, găsim pasaje impresionante şi o gândire lucidă cu o logică foarte precisă. Ea prezicea cu zeci de ani în urmă faptul că violenţa şi mişcările sociale extrem de agresive vor creşte numeric în epoca „modernă” şi din ce în ce mai mult în capitalism. Aceste mişcări îi vor pune în şi mai mare dificultate pe cei oprimaţi şi pe protestatari, care vor fi văduviţi de posibilitatea şi de abilitatea de a acţiona.

Cel mai familiar şi mai recent caz este cel al lui Paddock, presupusul criminal de la Las Vegas. Presupusul, pentru că mulți sunt convinși că el nu a acţionat singur şi chiar că el a fost adus în camera de hotel deja mort, şi au fost alte raţiuni pentru a instrumenta acest masacru, această tragedie de neimaginat. Sistemul capitalist permite o gândire de acest gen.

FBI-ul confirmă că atacurile armate şi uciderile în masă au crescut numeric în mod alarmant. Numai în 2017 am asistat la ŞAPTE ATACURI ÎN MASĂ…

Această cifră este mai mare decât numărul celor înregistrate între 2012 şi 2016, când s-a înregistrat o medie de 5,8 atacuri pe an, cifră de trei ori mai mare decât media anuală a atacurilor armate înregistrate între 2000 şi 2011, care a fost de două atacuri pe an. În întreaga perioadă a anilor ’80 s-au înregistrat „doar” opt omoruri în masă prin atacuri armate, după cum arată Mother Jones, un canal de informare alternativă foarte aproape de lumea politică şi unde lucrează renumiţi economişti ai planetei, care au suficientă verticalitate pentru a spune adevărul.

Teoriile care „justifică” aceste atacuri criminale în masă abundă. Printre acestea, faptul că se pune un număr mare de arme la dispoziţia unei populaţii labile mental şi uşor de manipulat prin intermediul televizorului, cum sunt americanii. Un alt aspect mereu iterat în discuţii ar fi colapsul „American Dream-ului”. Mergând mai departe, auzim de insuficiente resurse financiare dedicate sănătăţii mentale a populaţiei americane de către societatea capitalistă a profitului creat de om şi nu a profitului creat pentru om. Un alt aspect ar fi filmele extrem de violente prezentate pe ecranele cinematografelor şi televizoarelor, jocurile video în care câştigătorul este mereu cel care omoară pe cei mai mulţi, chiar şi poliţişti, şi îşi face dreptate singur într-un teritoriu în care nu se discută de legi şi aplicarea lor, ci de forţa pistoalelor şi mitralierelor… Dar acestea să fie oare principalele raţiuni pentru care se produc din ce în ce mai multe atacuri armate cu ucideri în masă?

Hannah Arendt, scriitoare specializată în teoriile politice şi studiul societăţilor totalitare, prezicea, după cum spuneam mai sus, această creştere exponenţială a violenței și a mijloacelor de a ucide.

Analiza ei porneşte de la definirea a doi termeni şi de la modul cum se mulează ei pe societatea capitalistă a acestor ani, şi anume Putere şi Violenţă. Puterea şi violența sunt analizate de Hannah Arendt ca fiind elemente opuse, ele aflându-se din punct de vedere politic în opoziţie clară, astfel ca atunci când una este primordială şi se exercită în societatea capitalistă, cealaltă este absentă. Astfel că violenţa apare acolo unde puterea este în pericol, iar lăsând lucrurile să perpetueze în acest fel, puterea va putea să dispară.

Puterea reală, exercitată inteligent şi în folosul comunităţii, nu necesită violență.
Puterea politică aparţine unui grup şi ea există şi rămâne în funcţiune atâta timp cât grupul prezintă unitate şi poate lua decizii pentru cei pe care îi conduce. Violenţa, pe de altă parte, este un instrument, care este folosit de cele mai multe ori de aceia care pierd din putere sau care nu au un nivel al puterii care să îi satisfacă pe ei şi pe stăpânii lor, care i-au cocoţat pe piramida puterii politice.

Violenţa este un instrument folosit de aceia care simt că puterea lor este în pericol de a fi pierdută şi resimt lipsa ei.
Statele capitaliste aşa-zis moderne au devenit victimele şi slugile propriilor greutăţi şi mărimi, ale structurilor lor greoaie împănate zilnic cu noi angajaţi, total necompetitivi dar dornici şi ei de putere socială şi economică pe care să o exercite.

Cu cât statul capitalist creşte, el are nevoie de un aparat administrativ mai complex şi mai mare numeric pentru a permite funcţionarea acestui stat capitalist care domină viaţa economică a ţărilor respective, printr-un paradox fundamental. La rândul lui, acest aparat de stat creează în capitalism clasa de mijloc, ceea ce nu este şi nu poate fi admis, dar vedem că acest fapt există şi cât de nociv este.

Birocratismul întâlnit în sistem pare mai mult tipic capitalist decât opresiv, dar această birocraţie nu poate fi văzută în capitalism decât ca o faţă ascunsă a „tiranismului”, o teroare economică îndreptată împotriva tuturor membrilor societăţii, chiar dacă nu au greşit cu nimic şi se duc în zori la muncă cu ceva mâncare în sacoşă.

Birocraţia capitalistă, derulată de un sistem de birocraţi, este una în care nimeni, individ sau grup, nu poate fi considerat ca responsabil, şi care în capitalism se poate numi „regula nimănui”, pentru că vedem cum se structurează acest sistem birocratic capitalist, într-o analiză a condamnărilor celor vinovaţi, condamnări care de fapt nu există, chiar pentru delicte uriaşe ca cele bancare, ei ştiind că în capitalism cad sub incidenţa „regulii nimănui” şi rămân liberi.

Într-adevăr, dacă noi identificăm tirania prin faptul că guvernul capitalist nu poate fi tras la răspundere niciodată de către el însuşi, „regula nimănui este fără discuţie cea mai tiranică regulă îmbrăţişată de capitalism dintre toate celelalte reguli existente, atâta timp cât nimeni nu poate fi responsabil pentru a oferi un răspuns pentru acţiunile sale”.

Aceasta este principala raţiune pentru care există mişcări violente de stradă pe toate meridianele, însă oamenii nu îşi închipuie, şi mai mult, nu vor să îşi „înşele” credinţa că ei ştiu cel mai bine ce se petrece, nedorind să îşi modifice percepţiile, deja sedimentate în mintea lor, asupra fenomenului şi să vină în contact cu o altă realitate şi cu alte puncte de vedere.

Hannah Arendt ne spune că oamenii sunt creaturi politice prin natura lor şi vedem acest aspect prin faptul că fiecăruia dintre noi îi place politica, o discutăm la nivelul la care o putem face şi oricare dintre noi face sau încearcă să facă politică, în familie, la locul de muncă, în relaţiile cu prietenii şi aşa mai departe, fie pentru a ne demonstra superioritatea, fie pentru a arăta o mai bună înţelegere a fenomenelor în discuţie, fie pur şi simplu pentru a avea dreptate.

Birocratizarea unei societăţi răpeşte în mod agresiv una dintre necesităţile fundamentale ale omului: ABILITATEA DE A ACŢIONA!
Fiinţa umană este definită ca fiind o creatură politică prin potenţialul ei de a acţiona în toate facultăţile specifice ființei umane. Discutăm de progres, de productivitate, de creştere economică, de alţi indicatori economici şi chiar creăm unii din care să răzbată abilitatea noastră de a merge înainte şi a obține dezvoltare pe toate planurile, dar în schimb, noi toţi pierdem sau ni se confiscă de către capitalism, tocmai abilitatea de a acţiona în „epoca modernă a progresului capitalist”.

Care ar fi corelaţia dintre birocraţie şi violenţă? Cu cât birocraţia în viaţa publică a fiinţelor umane este mai mare, cu atât va fi mai mare atracţia fiinţelor umane către violență, după cum practic vedem zilnic. O dezvoltare extinsă a birocraţiei înseamnă să nu existe nimeni cu care o persoană de rând să poată discuta şi să poată primi un răspuns real, necesar, adevărat. Persoana de rând nu îşi poate prezenta îngrijorările sau temerile față de aceia care îşi exercită puterea în capitalism.

Birocraţia este o formă de guvernare în care fiecare dintre noi este privat de libertatea politică, de puterea de a acţiona într-o lume care pare să ne spună că suntem toţi egali, dar fără nicio putere, lăsându-ne să înţelegem că avem în faţă un sistem tiranic dar fără un tiran pe care să îl putem vedea.

Noi suntem creaturi politice şi acest aspect ne face să suferim profund, astfel încât uneori dorim să ieşim din această zonă a frustrărilor capitaliste zilnice, înţelegând că unii dintre noi o putem face sub o formă, iar alţii sub altă formă.

În orice caz, putem rezuma faptul că violenţa este perpetuată în primul rând de aceia care pierd din puterea pe care își propun să o aibă şi să o exercite, dar nivelul ei este în cădere. În al doilea rând, trebuie reţinut că birocratizarea societăţii deposedează oamenii de abilitatea lor de a acţiona, ducându-i în final în zona lipsei de putere, lipsei posibilităţii de a se remarca, de a ieşi în evidenţă, ceea ce arată că cei lipsiţi de putere, dar care consideră că ar trebui să o aibă sau ar fi îndreptăţiţi să o deţină, caută să arate sau chiar să fie puternici prin violenţă şi în final îi vedem pe aceştia cum apelează la forţa armelor pentru a-şi realiza dezideratul.

Omorul armat în masă, aşa cum s-a petrecut la Las Vegas, este o nouă formă de exprimare a violenţei şi cu siguranţă vom asista şi mai des de aici înainte la mişcări sociale agresive, la violenţă sub forme greu de imaginat cu ceva timp în urmă, la o creştere a birocraţiei dictate de cei ce deţin puterea şi la o deposedare a maselor de capacitatea lor şi de facultăţile lor de a acţiona… Aici ne-a adus societatea capitalistă, o societate în care cei ce conduc nu pun în valoare calitățile noastre ci ne speculează defectele dictate de natura umană şi vedem că devenim pe zi ce trece mai slabi, mai deposedaţi de capacitatea noastră de a acţiona, mai vocali în mod inutil, iar unii dintre noi devin violenţi, tot în mod inutil, dar lăsând pe cei care domină sistemul să dicteze soarta noastră în continuare, fără să ne dăm seama…

Citiți și:

Nu simţiţi că sistemul capitalist deja nu mai funcționează?

Feudalism…Capitalism… Noua Ordine Mondială!

 

yogaesoteric
21 ianuarie 2019

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More