Putin: Rusia va răspunde «la un moment dat» insolenței SUA

 

Președintele Vladimir Putin a avertizat că Rusia va răspunde la un moment dat „insolenței” Statelor Unite după ce camera inferioară a Congresului SUA a votat un proiect de lege care prevede noi sancțiuni economice împotriva Moscovei, relatează agențiile internaționale citate de Agerpres.

„Noi ne comportăm într-un mod foarte rezervat, foarte răbdător, însă la un moment dat va trebui să răspundem, pentru că este imposibil să tolerăm la nesfârșit insolența la adresa țării noastre”, a declarat președintele rus în cadrul unei conferințe de presă comună cu omologul său finlandez Sauli Niinisto, la Savonlinna, în Finlanda.

Cu toate acestea, Vladimir Putin a ținut să precizeze că răspunsul Rusiei va depinde de versiunea finală a proiectului de lege, care la momentul acestor declarații făcute de președintele rus urma să fie votat și de Senat și promulgat de președintele american Donald Trump. Între timp legea a parcurs toate etapele, fiind promulgată de Donald Trump la 2 august.

Textul legii, care vizează de asemenea Iranul și Coreea de Nord, impune represalii Rusiei pentru presupusul său amestec în campania prezidențială americană de anul trecut, precum și pentru anexarea peninsulei ucrainene Crimeea și amestecul în conflictul din Ucraina.

Proiectul a provocat indignarea Moscovei, dar și a Europei, pentru că deschide calea sancțiunilor împotriva unor companii europene care au proiecte în domeniul energetic în Rusia.

De asemenea, textul prevede și un mecanism inedit care nu este pe placul Casei Albe: președintele american Donald Trump are nevoie de acceptul congresmenilor dacă va dori vreodată să decidă suspendarea sancțiunilor existente împotriva Rusiei.

Președintele Vladimir Putin a mai afirmat că relațiile SUA-Rusia au fost „sacrificate” din cauza anchetei privind implicarea Moscovei în alegerile din 2016 din SUA.

„Această investigație pare a fi o isterie anti-rusească între Trump și oponenții săi”, a spus Putin.
„Este trist că relațiile ruso-americane sunt sacrificate” din motive de politică internă, a adăugat liderul de la Kremlin.

„Regretăm, pentru că dacă am fi acționat împreună (…), am fi putut rezolva mult mai eficient probleme foarte grave care îngrijorează poporul rus și cel american”, a spus el, făcând referire la soluționarea crizelor internaționale, lupta împotriva terorismului, protecția mediului, lupta împotriva imigrației ilegale și dezvoltarea economiei.

„Sper că situația actuală se va încheia într-o zi și relațiile noastre vor fi diferite, le vom consolida și dezvolta în interesul poporului rus și a celui american”, a conchis Vladimir Putin.


Citiţi şi:

Summitul G20 de la Hamburg, cel mai tensionat din istoria organizaţiei. Prima întâlnire dintre Donald Trump și Vladimir Putin

SUA a adoptat sancțiuni împotriva Rusiei, Iranului și Coreii de Nord

 

 

yogaesoteric
26 noiembrie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More