Radiaţiile nocive ce sunt emise de ruterele wi-fi împiedică germinarea seminţelor!

 

Câteva eleve de clasa a noua au realizat un experiment pentru a testa efectul radiaţiilor telefoanelor celulare asupra plantelor. Rezultatele sunt cutremurătoare.  

Cinci eleve de clasa a noua, de la un liceu din Danemarca, au făcut un experiment care a pus pe jar lumea ştiinţifică. Acest experiment a fost generat de o observaţie şi o întrebare. Ele au observat că dacă dorm cu telefoanele lângă cap, a doua zi la şcoală se concentrează greu. Şi-au pus întrebarea dacă radiaţiile emise de telefonul mobil afectează fiinţa umană şi, în particular, sistemul nervos al acesteia. Prin urmare, elevele au vrut să testeze efectul radiaţiilor telefoanelor celulare asupra omului; dar şcoala lor, Hjallerup Skole din Danemarca, nu avea echipamentele necesare pentru acest tip de experimente. Astfel că fetele au conceput un experiment care testează efectul radiaţiilor telefonului celular asupra plantelor.

Ele au pus la germinat şase rânduri cu seminţe de Lepidium sativum, un tip de creson, într-o cameră fără radiaţii şi şase rânduri de seminţe identice în altă cameră în apropierea a două rutere care, conform calculelor fetelor, emiteau cam acelaşi tip de radiaţii ca un telefon celular. În următoarele 12 zile, fetele au observat, au măsurat, au cântărit şi au fotografiat cele două grupuri de seminţe. Spre finalul celor 12 zile, rezultatele erau evidente – seminţele plasate în apropierea ruterelor nu au germinat deloc. Majoritatea erau moarte. În acelaşi timp, seminţele plasate în camera fără radiaţii au germinat şi au crescut plăntuţe viguroase.

Experimentul a primit mai multe premii în competiţia regională ştiinţifică din Danemarca, şi a atras interesul cercetătorilor din întreaga lume.

Potrivit afirmațiilor lui Kim Horsevad, profesor la Hjallerup Skole, un cercetător senior din domeniul neuroştiinţei, de la Institutul Karolinska, Suedia, va repeta acest experiment într-un mod riguros, conform cu toate standardele ştiinţifice.


Citiţi şi:

Poluarea electromagnetică dăunează grav sănătății

Sinucideri cauzate de influenţa nocivă a antenelor de telefonie mobilă

 

yogaesoteric
7 februarie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More