Ramana Maharishi – înţeleptul de la Arunachala

de Melania Radu

 

„Realizarea nu este un lucru exterior, ea este conştientizarea Sinelui. Tu nu poţi trăi fără Sine. Sinele este întotdeauna realizat. Dar tu te încăpăţânezi să nu îl recunoşti.” Ramana Maharishi

Ramana Maharishi s-a născut la 30 decembrie 1879 şi a primit numele de Venkataraman. Era o zi de sărbătoare în care Graţia Divină a lui Shiva era celebrată printr-o procesiune cu imaginea lui Siva Nataraja. Contrar aşteptărilor, în copilărie Ramana nu era deloc înclinat spre viaţa religioasă. Nu era prea atras nici de cursurile şcolare şi suferea de somnambulism, deşi era un tânăr inteligent, sănătos şi puternic. În vara lui 1896 însă, a avut o experienţă a morţii iminente care l-a condus la revelarea Sinelui Etern.

Corpul moare, dar Spiritul care-l transcende nu poate fi atins de moarte

Experienţa morţii, deşi a venit într-un mod neaşteptat, era o experienţă pe care Ramana şi-o dorea. Când a apărut frica de moarte şi sentimentul că va muri, el a rămas calm, reflectând: „Acum, moartea vine. Ce înseamnă asta? Ce înseamnă să mori? Acest corp moare.” Apoi s-a întins pe jos ca şi cum ar fi fost un cadavru. Şi-a oprit respiraţia, a strâns buzele şi se gândea: „Ei bine, acum corpul acesta este mort. Va fi purtat către rug şi acolo ars şi transformat în cenuşă. Dar odată cu moartea acestui corp, sunt eu mort? Sunt eu corpul? Corpul acesta este inert şi tăcut. Dar simt întreaga forţă a personalităţii mele şi chiar vocea «Eu-lui» înăuntrul meu, separată de corp. Deci sunt Spiritul ce transcende corpul. Corpul moare, dar Spiritul care-l transcende, nu poate fi atins de moarte. Asta înseamnă că sunt Spiritul etern.” 

Pare un proces raţional, dar Sri Ramana Maharishi le povestea discipolilor că de fapt realizarea s-a petrecut fulgerător: „Eu-l” era singurul lucru real. Frica de moarte a dispărut odată pentru totdeauna. De atunci, „Eu-l”  a continuat să fie perceput permanent, iar tânărul Venkataraman s-a transformat într-un înţelept. A devenit umil, blând şi detaşat de ceea ce-l înconjura. Prefera să-şi petreacă timpul în solitudine, absorbit în Sine. Era cuprins de extaz în faţa imaginilor zeilor şi sfinţilor din templu. Aflând de numele Arunachala a devenit fascinat de acesta şi la sfârşitul liceului s-a decis brusc să plece şi să rămână acolo pentru totdeauna.

Arunachala. Primul discipol

„Tu ai dezrădăcinat eu-l
Celor care în inima lor
S-au aşezat în Tine,
O, Arunachala!” (Ramana Maharishi)

Şi-a petrecut următorii zece ani trăind în templu şi peşteri, meditând în tăcere totală şi detaşare de lume. Cel care l-a numit Baghavan şi Maharishi a fost primul său discipol, savantul Ganapathi Shastri, cunoscut şi sub numele de Ganapathi Muni. El l-a vizitat pe Ramana în grota Virupaksa într-o perioadă în care se îndoia de practica sa spirituală şi i-a cerut sfatul: „Tot ceea ce am avut de citit am citit; chiar şi Vedanta Sastra am înţeles-o pe deplin; am făcut şi JAPA după pofta inimii mele; însă nu am ajuns să înţeleg ce înseamnă TAPAS. De aceea am căutat refugiu la picioarele tale. Te rog luminează-mă în legătură cu natura TAPAS-ului.”

Ramana a răspuns de data aceasta prin viu grai: „Dacă cineva cercetează de unde apare noţiunea de «Eu», mintea este absorbită acolo: acesta este TAPAS. Când se repetă o MANTRA, iar cel ce o repetă cercetează de unde apare sunetul acelei MANTRA, mintea este absorbită în acel loc: acesta este TAPAS.” Ganapathi Muni s-a simţit atunci învăluit de graţia celui care avea să-i devină maestru, iar răspunsul pe care l-a primit a fost pentru el o revelaţie. Mai târziu a compus imnuri în sanscrită în cinstea lui Ramana Maharishi şi a scris Ramana-Gita, în care explică învăţăturile acestuia.

Într-o zi, roata gândurilor va încetini şi o intuiţie va apărea în chip misterios

„Întreabă-te mereu, fără odihnă, «cine sunt?». Analizează-ţi întreaga personalitate. Încearcă să vezi unde apare ideea de eu. Continuă să meditezi aşa. Menţine-ţi atenţia înăuntru. Într-o zi, roata gândurilor va încetini şi o intuiţie va apărea în chip misterios. Urmăreşte intuiţia aceea, lasă-ţi gândirea să se oprească şi îţi vei atinge apoi scopul.” (Ramana Maharishi)

Vizita lui Ganapathi Muni a fost începutul a ceea ce se poate numi viaţa publică a lui Ramana Maharishi. Pe locul în care medita a luat fiinţă un ashram, au început să se înmulţească discipolii, iar el a început să vorbească despre metoda autointerogării (ATMA VICHARA) pe care o considera principala cale spre cunoaşterea Sinelui Divin.

Maharishi le propunea discipolilor să se întrebe „Cine sunt eu?” pentru a realiza natura lor divină, sfătuindu-i totodată să evite un răspuns intelectual de genul „eu sunt cutare, am atâţia ani şi profesez cutare meserie etc.” Nu trebuie căutată examinarea de către minte a propriului său conţinut, ci aducerea primului mod de manifestare al minţii – gândul „Eu” – până la originea sa care este Sinele. Întrebarea este de fapt pretextul pentru o reflecţie conştientă asupra esenţei care se află dincolo de cuvinte. Aceasta conduce la revelaţia că în spatele reprezentărilor verbale despre sine se află Sinele Etern.

Tu eşti Extazul

„Extazul nu e ceva ce trebuie obţinut.
Pe de altă parte tu eşti extazul.
Dorinţa (de a-l obţine) este născută din senzaţia de incompletitudine.
Dar a cui este această dorinţă de incompletitudine?
Întreabă-te. În somnul adânc erai în extaz.
Acum nu mai eşti.
Ce s-a interpus între extaz şi non-extaz?
Eu-l.
Caută-i originea şi află că tu eşti Extazul.” (Ramana Maharishi)

Ramana Maharishi a scris puţin şi doar la cererea discipolilor. Cea mai importanta lucrare a sa este „Patruzeci de Versuri despre Viaţă”. A compus  şi „Cinci Imnuri către Arunachala”.

Învăţătura lui Ramana Maharishi este identică cu cea din Advaita Vedanta şi are ca scop Realizarea Sinelui. Modalitatea de cercetare a naturii sinelui propusă de el este introspecţia (JNANA, cunoaşterea). Aceasta urmăreşte înlăturarea identificării Sinelui cu corpul fizic şi tot ceea ce ţine de acesta, inclusiv mintea. Ceea ce rămâne este pura existenţă, pura conştiinţă şi pura beatitudine (SAT – CIT – ANANDA). Acestea alcătuiesc natura Conştiinţei Supreme, Sinele Nemuritor ATMAN, conştiinţa martor la care se ajunge prin transcenderea lumii vizibile.

Experienţa Eu-lui Suprem este accesibilă tuturor. Sinele nu e separat de noi, nu e ceva metafizic şi inaccesibil. Pentru a-l percepe e necesar doar să trecem de proiecţiile minţii care îl plasează mereu în altă parte. Sinele este aici şi acum, ascuns doar de vălurile aparenţei.

Voi rămâne aici pe vecie

Maharishi era o fiinţă plină de compasiune, blândeţe şi umilinţă. În jurul său plutea o atmosferă de pace şi iubire. Unui discipol îngrijorat că poate, datorită păcatelor sale, va ajunge în iad atunci când va muri, i-a răspuns: „Dacă vei merge acolo, Bhagavan va veni după tine şi te va aduce înapoi.”

Atunci când s-a îmbolnăvit de cancer şi discipolii săi erau îngrijoraţi că va muri le-a spus, sugerându-le să nu-l identifice cu corpul fizic: „Nu plec nicăieri, unde aş putea pleca? Voi rămâne aici pe vecie.” A murit la 14 aprilie 1950, în poziţia lotusului. Se spune că în acel moment o cometă a străbătut cerul şi a apus în spatele muntelui Arunachala. 

Graţia era dăruită în tăcere

Discipolii săi relatează că iniţierea era dăruită în tăcere, iar cea mai înaltă învăţătură consta, pentru cei care erau capabili să o primească, tocmai în prezenţa lui Ramana Maharishi. Fiind în preajma lui, în tăcere, se putea experimenta direct Realizarea Sinelui. Iată ce mărturiseşte Arthur Osborne, unul dintre discipolii săi apropiaţi, care mai apoi s-a ocupat de publicarea operelor lui Maharishi şi a scris mai multe cărţi despre el:

„Bhagavan era rezemat pe canapea iar eu şedeam în primul rând din faţa sa. S-a ridicat cu faţa spre mine şi, cu ochi scrutători, a sfredelit în mine pătrunzându-mă adânc, cu o intensitate pe care nu o pot descrie. Era ca şi cum ochii lui ar fi spus: «ţi s-a spus deja; de ce nu ai realizat asta până acum?» şi apoi linişte, o pace adâncă, o uşurare şi o fericire indescriptibilă.

Am început să trăiesc cu un ritm de fericire în inimă, simţind binecuvântarea şi misterul celui care era Ghidul meu spiritual, repetându-mi ca pe un cântec de iubire că el era Ghidul meu spiritual, legătura între cer şi pământ, între Dumnezeu şi mine, între Existenţa fără formă şi inima mea.
 
Am devenit conştient de uriaşa graţie a prezenţei sale. Până şi în aspectele exterioare se purta graţios cu mine, zâmbindu-mi când intram în hol, făcându-mi semn să mă aşez în locuri în care mă putea privi în meditaţie.
 
VICHARA, continua interogare «Cine sunt eu?», a început să trezească în mine o anume conştiinţă a Sinelui ce se manifesta drept Baghavan în afară, precum şi drept Sine interior în acelaşi timp.”

Frank H. Humphreys, primul său discipol occidental, povestea că l-a întâlnit mai întâi în vis pe Sri Ramana Maharishi, apoi l-a identificat cu ajutorul unor fotografii, iar când în sfârşit a ajuns să-l întâlnească fizic l-a privit timp de o jumătate de oră în ochi: „Nu şi-a modificat deloc expresia de contemplaţie profundă. Am început să realizez că trupul este templul spiritului. Mai puteam doar să simt că trupul său nu era un om ci era instrumentul lui Dumnezeu, că era în totalitate o întrupare a ceea ce Dumnezeu înseamnă mai extraordinar. Senzaţiile mele erau indescriptibile.” 

„Sunt ore care ar trebui scrise cu litere de aur în calendarul vieţii noastre”, spunea Paul Brunton referindu-se la întâlnirea sa cu Ramana Maharishi. Aprecia la el simplitatea şi modestia pe care reuşea să le menţină dincolo de atmosfera de autentică măreţie spirituală din preajma sa. Spunea că prezenţa unor oameni ca Maharishi asigură continuitatea conexiunii noastre cu divinitatea şi că trebuie să acceptăm faptul că un asemenea înţelept apare pentru a ne revela ceva şi nu pentru a ne convinge de ceva.

Nu există diferenţă între Dumnezeu, Ghid spiritual şi Sine

„Ghidul spiritual este deopotrivă în afară şi înăuntru. Din afară el dă un impuls minţii să se întoarcă înăuntru. Din interior el atrage mintea spre Sine şi o ajută să se liniştească. Iată harul unui Ghid spiritual. Nu există diferenţă între Dumnezeu, Ghid spiritual şi Sine. Ghidul spiritual e înăuntru. Meditaţia are rolul de a destrăma ideea ignorantă că el este numai afară. Dacă el este un străin pe care îl aştepţi, atunci e destinat să dispară… care poate fi utilitatea unei fiinţe trecătoare ca asta? Dar câtă vreme gândeşti că eşti separat sau că eşti trupul cu mădularele lui, este necesar şi un Ghid spiritual exterior şi va apărea ca având un corp. Când va înceta greşita identificare cu corpul, se va vedea că Ghidul spiritual nu este altcineva decât Sinele.” (Ramana Maharishi)
 

Citiţi şi:

Simplitatea lui «a fi» – o cale directă de revelare a Sinelui   
Ghidul spiritual îţi dezvăluie realitatea dincolo de iluzie

 

yogaesoteric
martie 2008