Războiul Administrației Trump

 

Trăim într-o stare de război perpetuu. Nu o știm și nici n-o simțim. O dată la fiecare 12 minute Armata SUA detonează un explozibil a cărui putere de distrugere nu o cunoaștem. Și aceasta este foarte ciudat pentru că, din punct de vedere militar, SUA nu se află în starea de război. Drept urmare, ar trebui să fie zero bombe, nu?!
În niciun caz! Ai făcut greșeala, obișnuită și comună tuturor, de a crede că trăiești într-o lume rațională. Nu, nu trăim într-o astfel de lume!

În schimb, trăim într-o lume în care Pentagonul este complet în afara oricărui control. Între anii 1998 și 2015, Pentagonul a cheltuit 21.000 de MILIARDE de dolari a căror evidență contabilă nu există.

Administrația George W. Bush a aruncat 70.000 de bombe, în cinci țări. Din acest scandalos de mare număr, doar efectele a 57 dintre acestea au produs rumoare în comunitatea internațională… 57 de lovituri în Pakistan, Somalia și Yemen, țări cu care SUA nu au fost în război și nici nu au avut alt gen de conflicte. Lumea a fost destul de îngrozită și a gândit cam așa: „Oricare alt președinte ce îi va urma lui Bush va fi o persoană matură (cu un creier și minte funcționale) și, prin urmare, va opri această nebunie”. Am fost atât de simpatici în naivitatea noastră de atunci…

Biroul de Investigații Jurnalistice a informat că „În timpul președinției lui Barack Obama, Pakistan, Somalia și Yemen au fost bombardate de 563 de ori, marea majoritate a loviturilor fiind efectuate cu drone”.
Nu numai faptul că bombardarea în afara unei zone de război este o încălcare flagrantă a Dreptului Internațional și a legislației ONU ci, totodată, reprezintă o manipulare psihică a oamenilor în a accepta pre-crima (vezi filmul Minority Report, cu Tom Cruise). Dacă am fi ascultat de George Orwell și al său 1984, nu am fi permis existența Agenției Naționale de Securitate (NSA). Dacă am fi ascultat de The Terminator, nu am permis existența războiului cu drone, și dacă am fi ascultat și de The Matrix, n-am fi permis ca marea majoritate a oamenilor să se piardă într-o realitate virtuală a spectacolului și nonsensului, în timp ce oceanele ne mor înecate într-o mlaștină de deșeuri de plastic.

Ar fi bine să uităm ideea că „armamentul american avansat” îi lovește doar pe „cei răi”. Conform lui David DeGraw, „Potrivit documentelor CIA, cei de pe lista neagră vizați de moartea adusă de drone au reprezentat doar 2% din decesele provocate de loviturile dronelor”… Două procente! Pentagon, doar atât poți?! Ai luat nota 2 la test (se obțin 5 puncte doar dacă-ți completezi corect numele)?!

Dar cele 70.000 de bombe ale lui Bush au fost un joc de copii. Același DeGraw arăta: „Obama a aruncat 100.000 de bombe, în 7 țări. În comparație cu Bush, Obama a aruncat cu 30.000 de bombe mai mult și, în plus, a mai adăugat pe listă alte 2 țări”. Trebuie să recunoaștem că este impresionant, dar și oribil. Asta îl pune pe Obama alături de un grup restrâns și „elitist” de câștigători ai Premiului Nobel pentru Pace, ce au contribuit la uciderea a numeroși civili nevinovați.

Trecând peste toate acestea, astăzi știm cu certitudine faptul că Administrația Donald Trump îi face de rușine pe toți ceilalți președinți anteriori ei. Documentele de la Pentagon arată că, în timpul celor 8 ani de mandat, George W. Bush a lansat, în medie, 24 de bombe pe zi, respectiv, 8.750 pe an. În timpul mandatului său, Obama a lansat 34 de bombe pe zi, respectiv, 12.500 pe an. Actualmente, în primul său an de mandat Trump a lansat, în medie, 121 de bombe pe zi… Doar în primul an de mandat Trump, Armata SUA a lansat 44.096 de bombe! Sub conducerea lui Trump sunt lansate 5 bombe pe oră, în fiecare oră a fiecărei zi. Asta înseamnă că la fiecare 12 minute este aruncată câte o bombă!

Ce este mai scandalos, toată nebunia aceasta a morții și distrugerile pe care SUA le creează în întreaga lume, sau faptul că mass-media corporatistă oficială NU investighează și NU prezintă REALITATEA?! În schimb, mass-media vorbește despre defectele lui Trump – că este rasist, un cap-pătrat și un idiot plin de sine, dar nu critică și fără de sfârșitul masacru pe care Armata SUA îl face atunci când, la fiecare 12 minute, lansează câte o bombă ce ucide în procent de 98% doar oameni nevinovați.

Atunci când există un Departament de Război (cu un buget complet incontrolabil – vezi cele 21.000 de miliarde de dolari) și un președinte SUA ce nu are interes (sau nu poate) să vegheze asupra a ceea ce presupune responsabilitatea acestui Departament, vom înțelege de ce Pentagonul a raportat faptul că nu mai are bombe. Și ce i-ar putea spune Pentagonul președintelui?! „Oh, Doamne!, dacă nu ne mai lansăm bombele cum îi vom mai putea opri pe toți acei civili nevinovați să facă agricultură?! În plus, gândește-te și la toate acele capre ce-și vor duce viața la bun sfârșit.”

În februarie, jurnalistul Witney Webb a scris: „Ce este șocant este faptul că mai mult de 80% dintre cei uciși nu au fost niciodată identificați, documentele CIA arătând că nici măcar nu se știe cine este ucis, evitându-se astfel problema raportării deceselor civile, pur și simplu numindu-i pe toți cei din zona de luptă drept combatanți inamici.”
Asta e corect… am ucis doar inamici. De unde știm că erau inamici? Păi, se aflau în zona de luptă. De unde știm că era o zonă de luptă? Păi, acolo erau inamicii. De unde știm că erau inamici? Păi, erau în zona de luptă. Și tot așa…

Nu este vorba despre Trump, chiar dacă este un maniac. Nu e vorba de Obama, deși este un criminal de război. Nu este vorba nici de Bush, chiar dacă inteligența sa este aidoma cu cea a unei verze murate. Este vorba de continuitatea unui complex militar-industrial, pe care elita satanică ce domină lumea este mai mult decât fericită să îl lase liber să facă ceea ce dorește. Aproape nimeni din Congres sau din Administrația SUA nu încearcă să împiedice lansarea zilnică a celor 121 de bombe. Aproape nimeni din mass-media oficială nu caută să-i facă pe oameni să conștientizeze aceste aspecte.

Recent, hashtag-ul #21Trillion (pentru banii necontrolabili ai Pentagonului) a căpătat o anumită notorietate. Să creăm altul: #121BombsADay. Una la fiecare 12 minute. Știm unde lovesc ele și pe cine ucid, știm de ce sunt aruncate?! Zilnic, 121 de bombe distrug viețile unor familii dintr-o zonă îndepărtată a lumii, în numele fiecărui american în parte și al tuturor.

America este o națiune ce nu ține cont de legile internaționale, cu o armată și o elită de guvernământ cărora puțin le pasă de ele. Guvernul și militarii pe care cetățenii americani îi susțin, ca parte a societății, ucid oameni la fiecare 12 minute și, drept răspuns din partea lor, nu există nimic altceva decât o tăcere totală. Este mai prejos de americani, ca popor și națiune, și de noi toți, ce facem parte din aceeași specie umană, să acordăm acestei realități nimic altceva decât tăcere… este o crimă împotriva umanității!


Citiți și:

«Războiul neîncetat și obsesiv contra terorismului» a costat SUA până acum 4.000 de miliarde dolari. Pe ce s-au dus acești bani (I)

Un nou scandal provocat de anumite documente secrete ce s-au scurs în presa americană: Programul cutremurător al execuțiilor cu drone

New York Times: «Niciun președinte al SUA nu a făcut război atât de mult timp ca Obama». Harta intervențiilor militare actuale

 

yogaesoteric
29 septembrie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More