Războiul biologic și înființarea Israelului

Războiul biologic secret și ilicit al Israelului împotriva arabilor

Timp de zeci de ani, utilizarea unor arme biologice interzise pe timpul a ceea ce a fost numit Nakba, a fost ținută ascunsă în arhivele Israelului. Descoperirile recente au scos la lumină nu doar această crimă de război sionistă, ci și motivul sinistru din spatele acesteia.

În luna septembrie, a fost publicată o lucrare academică extrem de revelatoare, care expune detaliile unei operațiuni ascunse anterior de către milițiile sioniste din timpul a ceea ce a fost numit Nakba (sau „Catastrofa”) din 1948, în care au fost folosite arme chimice și biologice pentru a otrăvi palestinienii, armatele arabe care au intervenit și cetățenii statelor vecine, cu febră tifoidă, dizenterie, malarie și alte boli.

Lucrând pe furiș, militanții sioniști au turnat cantități uriașe de bacterii infecțioase în fântânile și apeductele care alimentau satele, orașele și comunele cu apă, încălcând în mod direct Protocolul de la Geneva din 1925, care interzice strict utilizarea metodelor bacteriologice de război.

Epidemiile locale create de acest dezastru provocat de om au ajutat foarte mult la cucerirea cu forța a teritoriului palestinian de către milițiile evreiești înarmate, capturarea lor devenind permanentă, împiedicând în același timp progresul armatelor arabe care înaintau.

Războiul biologic și înființarea Israelului

Războiul din 1948 a fost bine studiat, iar impactul său, în special strămutarea permanentă a sute de mii de palestinieni în timpul Nakba, încă mai răsună și astăzi. Cu toate acestea, înțelegerea conflictului a fost până acum incompletă.

În afară de referințele opace la campania de război biologic din jurnalele și autobiografiile liderilor și militanților sioniști din acea perioadă, și de un articol academic din 2003, utilizarea acestor substanțe ilegale nu a fost niciodată dezvăluită până acum.

Printr-o ironie a sorții, blitzkrieg-ul biologic sionist a fost suprimat cu atât de mult succes încât numeroase documente extrem de incriminatoare care se refereau la numele operațiunii – Cast Thy Bread (Aruncă-ți pâinea), un citat biblic din Eclesiastul 11:1, în care evreii sunt îndemnați să-și „arunce pâinea pe ape, căci după multe zile o vor regăsi” – au trecut nestingherite de cenzorii guvernamentali.

Evident, nici măcar aceștia nu au fost la curent cu această crimă de război care a urmat exterminării chimice a milioane de evrei, ceea ce spune multe.

S-a dovedit că această lacună în dosarul istoric a fost creată și menținută în mod intenționat. După cum notează ziarul, în jurnalul prim-ministrului de atunci al Israelului, David Ben-Gurion, cel dintâi premier al Israelului, cu două zile înainte de izbucnirea războiului, la 15 mai 1948, s-a făcut o referire la faptul că un militant sionist cheltuise recent câteva mii de dolari pentru a cumpăra materiale biologice. Cu toate acestea, acest aspect a fost cenzurat de presa Ministerului Apărării atunci când volumele au fost publicate în 1982.

Această mușamalizare a continuat până în prezent, chiar și în ziar. Autorii – Benny Morris de la Universitatea Ben-Gurion și Benjamin Z. Kedar de la Universitatea Ebraică din Ierusalim – par să se străduiască să diminueze semnificația operațiunii Aruncă-ți pâinea, arătând că numărul relativ mic de victime produse de acest demers este un semn al ineficienței sale.

O astfel de analiză înlătură o interpretare alternativă evidentă, și anume, că numărul relativ scăzut de morți a fost de fapt intenționat. Acest fapt s-a datorat obiectivului sionist de lungă durată de a acapara terenurile rezervate arabilor conform planului de împărțire al ONU din 1947 – conform căruia Palestina Mandatară urma să fie împărțită în două, între state arabe și evreiești separate – și porțiuni din țările arabe vecine, fără masacre în masă și, prin urmare, a fost negat în mod plauzibil.

Întărind această teorie, lucrarea arată că rezervele de apă ale mai multor sate, orașe și localități arabe au fost vizate de militanții sioniști chiar înainte de război, și că războiul biologic a fost considerat de militanții sioniști de la acea vreme ca fiind esențial în capturarea permanentă a teritoriilor palestiniene și expulzarea locuitorilor locali.

Să luăm, de exemplu, otrăvirea de către sioniști a unui apeduct vital din Kabri, o sursă primară de apă pentru așezările palestiniene din apropiere, pe care autorii lucrării au numit-o „cea mai gravă utilizare și de mare impact” a armelor biologice în timpul războiului din 1948, deși a avut loc înainte de începerea oficială a conflictului.

Fabricarea epidemiilor și dislocarea

Orașul istoric Acre din nord, pe care ONU l-a desemnat ca făcând parte dintr-un viitor stat arab, depindea în mare măsură de apeduct pentru aprovizionarea cu apă. Morris și Kedar spun că moralul locuitorilor săi era „deja zdruncinat” atunci când rezervele locale au fost otrăvite, din cauza recentei cuceriri sioniste a orașului Haifa din apropiere, capitala regiunii.

Această cădere a orașului a dus la fuga unei mari părți a populației sale și la stabilirea reședinței în Acre, care a fost izolată de alte centre regionale cheie și de Libanul vecin. Acest fapt, combinat cu iminenta retragere a britanicilor – care ar fi urmat să-i apere pe arabi de atacurile sioniste – a dus la prăbușirea moralului în rândul civililor. Izbucnirea unei epidemii de febră tifoidă i-a redus pe aceștia la „o stare de extremă suferință”, spunea primarul orașului la 3 mai în acel an.

Trei zile mai târziu, forțele sioniste au atacat orașul, lansând un ultimatum brutal dacă locuitorii din Acre nu capitulau fără a opune rezistență: „vă vom distruge până la ultimul om, cu totul”. Câteva ore mai târziu, liderii locali s-au predat, ceea ce a dus la strămutarea pentru totdeauna a trei sferturi din populația arabă din Acre – 13.510 civili.

În luna următoare, un raport al serviciilor de informații militante sioniste a concluzionat că declanșarea artificială a epidemiei în avans a contribuit în mod semnificativ la prăbușirea precipitată a orașului Acre. Aceeași analiză a constatat că focarele de febră tifoidă și „panica indusă de zvonurile privind răspândirea bolii” au fost deopotrivă „un factor exacerbat în evacuarea” mai multor zone palestiniene.

Pe lângă faptul că au asigurat o rată scăzută a mortalității, armele biologice au făcut ca epurarea în masă a palestinienilor să pară autoprovocată.

Vizarea altor arabi

Pe data de 26 septembrie, agenții sioniști au început o amplă campanie de „hărțuire prin toate mijloacele” împotriva soldaților și civililor din Palestina și de pe teritoriul țărilor arabe implicate în războiul din 1948. Expulzarea ocupanților teritoriilor destinate evreilor de către ONU, confiscarea Cisiordaniei și asigurarea faptului că refugiații strămutați nu se mai întorceau acasă, toate acestea erau obiective ale proiectului sionist.

Militanții sioniști vizau de ceva timp soldații arabi în mod direct, cu arme biologice. La sfârșitul lunii mai a aceluiași an, ministrul egiptean de externe a trimis o telegramă secretarului general al ONU în care anunța recenta arestare a doi „agenți sioniști care au recunoscut că au fost instruiți să contamineze izvoarele de la care trupele egiptene din Gaza se aprovizionau cu apă”.

Cei doi au recunoscut că au aruncat germeni de febră tifoidă și dizenterie în fântânile din apropiere și au fost găsiți în posesia a „mai multor sticle care conțineau un lichid despre care s-a descoperit că are în conținut germeni de dizenterie și febră tifoidă”, precum și o „gamelă care conținea un lichid cu o concentrație mare de germeni de febră tifoidă și dizenterie”.

O astfel de expunere la un nivel atât de ridicat nu a descurajat cu nimic execuția operațiunii Aruncă-ți pâinea. De fapt, subminând și mai mult narațiunea albită de Morris și Kedar, țintirea statelor arabe vecine a continuat până în etapele finale ale războiului, când victoria sionistă era aproape inevitabilă.

În cazul Libanului, chiar înainte de începerea campaniei de „hărțuire prin toate mijloacele”, agenții sioniști din Beirut cercetau posibile ținte pentru operațiunile de sabotaj din Liban, inclusiv „poduri, căi ferate, surse de apă și electricitate”. Erau nerăbdători să-și extindă operațiunile dincolo de Aruncă-ți pâinea.

Încă din ianuarie 1949, cu două luni înainte ca țara să semneze un armistițiu cu sioniștii, militanții au primit sarcina de a investiga „sursele de apă [și] rezervoarele centrale” din Beirut și de a „furniza hărți ale conductelor de apă” din marile orașe libaneze și siriene.

După încheierea Războiului din 1948, unitatea informală sionistă de război biologic a devenit Institutul de Cercetări Biologice din Ness Ziona, în centrul Israelului. Primul său director a fost Alexander Keynan, un fost militant care a fost implicat îndeaproape în planificarea și execuția operațiunii Aruncă-ți pâinea. În mod evident, munca sa excelentă l-a făcut candidat principal pentru cercetarea viitoarelor strategii de război biologic ofensiv.

Un avertisment al istoriei?

Nu se știe cu exactitate unde au dus investigațiile lui Keynan și nici care este amploarea arsenalului biologic și chimic al Israelului de astăzi – deși țara este unul dintre cele 13 din cele 184 de teritorii recunoscute de ONU care nu este semnatar al Convenției privind armele biologice din 1975, și unul dintre cele patru state care nu sunt parte la Convenția privind armele chimice din 1997.

În mod amenințător, acest aspect ar putea sugera că cercetările Israelului în acest domeniu sunt în continuare în desfășurare. De asemenea, ar putea servi ca un alt motiv pentru a păstra un capac atât de strâns asupra operațiunii Aruncă-ți pâinea, deoarece operațiunea notorie are încă relevanță pentru prezent, autoritățile israeliene dorind să o țină secretă.

În noiembrie 1998, publicația britanică Sunday Times, citând surse militare israeliene și din serviciile de informații occidentale, a relatat că Tel Aviv „lucrează la o armă biologică care ar afecta arabii, însă nu și evreii”, „vizând victimele în funcție de originea lor etnică”.

„În dezvoltarea «bombei etnice», oamenii de știință israelieni urmăresc să exploateze progresele medicale prin identificarea genelor distinctive purtate de unii arabi, apoi să creeze o bacterie sau un virus modificat genetic”, susținea cotidianul.

„Intenția este de a folosi capacitatea virușilor și a anumitor bacterii de a modifica ADN-ul din interiorul celulelor vii ale gazdei lor. Oamenii de știință urmăresc să creeze microorganisme ucigașe care să-i atace doar pe cei care poartă anumite gene distinctive.”

Programul ar fi avut sediul la un „institut biologic” din Ness Iona, unde se află Institutul de Cercetare Biologică. Un om de știință de la fața locului a fost citat spunând că cercetătorii săi „au reușit să identifice o caracteristică particulară în profilul genetic al anumitor comunități arabe, în special al poporului irakian” și că „boala ar putea fi răspândită prin pulverizarea organismelor în aer sau prin introducerea lor în rezervele de apă”.

La vremea respectivă, criticii au denunțat articolul publicat de Sunday Times ca fiind „calomnia sângelui”, făcând referire la un mit antisemit conform căruia evreii ucid tineri creștini pentru a le folosi sângele în ritualurile religioase.

Prin urmare, este potrivit că, la 27 mai 1948, când reprezentantul Siriei la ONU a citit telegrama egipteană trimisă secretarului general al organismului privind capturarea unor agenți sioniști care încercau să otrăvească trupele egiptene din Gaza, omologul său de la Agenția Evreiască a afirmat despre Cairo și Damasc că au ales să se asocieze cu cea mai depravată tradiție de incitare antisemită medievală – acuzația că evreii au otrăvit fântânile creștine.

Potrivit publicației The Palestine Chronicle, documentele recent scoase la iveală sunt una dintre multele crime de război istorice comise împotriva poporului palestinian de către statul de ocupație care a apărut atunci, însă o mare parte din istoria Nakba rămâne clasificată și reapare încet la suprafață.

Citiţi şi:
Dezmembrând otomanii și colonizând Palestina
O împărțire geopolitică a lumii actuale pe criterii politico-economico-militare

 

yogaesoteric
6 martie 2023