Războiul psiho-spiritual şi faţadele false
Existenţa unui război între forţele întunericului şi cele ale Luminii devine tot mai evidentă. Dacă în decursul timpului s-a limitat doar la manifestările interferenței şi controlului devenit „normalitate” în accepţiunea matrix-dualistă a acestei realităţi holografice, în ultimii ani este remarcată o creştere şi o agresivitate a acestui flagel ce ameninţă viitorul speciei.
Miile de ani ale statutului de carantină planetară au desăvârşit sistemul de control, perfecţionându-l şi mărindu-i eficiența, ducându-l la un grad de complexitate extrem. Entităţile non-fizice nefaste, supervizori ai existenţei cotidiene, au fost principalul element de eficientizare a acestui imens aparat destinat colectării energiei umane.
Modalităţile prin care sustragerea energiei se desfăşoară nestingherit au fost relevate tot mai mult în ultima perioadă, odată cu mărirea gradului de conştientizare asupra a ceea ce ne dirijează viaţa, şi care produce aberaţii existenţiale abil mascate, având sursa în zona nefizică.
De câţiva ani, această interferare devine un conflict ce se amplifică proporţional cu trezirea conştiinţei, iar ţintele predilecte sunt cei care se situează în fruntea unor mişcări, comunităţi spirituale, în general lideri sau persoane care urmăresc să trezească în ceilalţi puterea Conştiinţei, a Suveranităţii, a Unităţii şi Luminii. Deci cei care promovează accesul către Adevăr se transformă automat în inamici ai acestor controlori. Astfel, entităţile nefaste non-fizice folosesc o gamă extinsă de posibilităţi puse la dispoziţie de Matrice, intensificând nivelul de agresiune după caz şi căutând în acest mod să menţină pe Pământ o vibraţie cât mai joasă, vitală pentru ei.
O modalitate preferată este folosirea altor persoane, de regulă instabile, dezechilibrate, ce devin portaluri întunecate (dark portals), prin care aceste entităţi îşi fac jocul, dirijând un atac către cei vizaţi. De regulă, oamenii au tendinţa să răspundă acestor atacuri, răspândind în acest mod energiile malefice, şi chiar receptivitatea faţă de alte entităţi întunecate.
De aceea este important să fie identificate aceste persoane instabile, predispuse la abuzuri şi tendinţe psihopate şi cu porniri de prădător. De regulă sunt cei care suferă de o fragmentare a conştiinţei, de o traumă imensă şi care sunt deconectaţi spiritual. Fiind incapabili de a conştientiza şi de a-şi controla propria umbră interioară, îşi asumă înşelăciunile răspândite de naraţiunea 3D, transformându-se în adevărate marionete dark portals, prin care entităţi întunecate, malefice îşi dirijează agresiunea.
În acest mod, fiind impregnaţi de o agendă malefică, ei îşi fac un real scop din a distruge accesul la informaţiile adevărate, valoroase, legate de spiritualitate şi ascensiune planetară. Din moment ce acestea nu se încadrează în „cutia” 3D aranjată şi cosmetizată prin ingineria socială nefastă, sub impulsul furiei narcisiste vor ataca şi eticheta pe toţi cei „neconformi”, mergând uneori până distrugerea imaginii persoanelor vizate.
Astfel, folosind principiul „divide et impera” al agendei non-terestre malefice, ei manifestă efortul de a distruge cu orice preţ accesul către adevăr. La un anumit grad de acaparare de către entităţile malefice, persoanele pot fi transformate în adevăraţi „agenţi ai haosului” care nu mai ţin cont de ţintele stabilite, ci vor lovi în oricine, indiferent dacă este sau nu cel vizat. Este un aspect al dramei teribile provocate acestor oameni traumatizaţi şi incapabili de a-şi controla impulsurile.
Folosiţi ca marionete dark portals, ei sunt incapabili să realizeze că ura şi dorinţa de distrugere le sunt transferate de entităţile ce-i manipulează, în dorinţa de a le răspândi influenţa şi de a domina specia umană. Neavând niciun fel de empatie, pentru aceste entităţi nu va conta situaţia de colaps a vreunei persoane manipulate, ea putând fi uşor înlocuită. Dorinţa lor de control nu se limitează doar la factorul uman/existenţial, ci şi la linia temporală a conştiinţei, urmărind în acest mod perpetuarea unei situaţii favorabile şi câştigarea acestui război ce creşte în intensitate odată cu trezirea tot mai accentuată a conştiinţei.
Realitatea din spatele realităţii
Am menţionat la început eficiența acestui imens dispozitiv care este Matrix, în colectarea energiei umane şi care funcţionează cu un randament ridicat, perfecţionat fiind în miile de ani de dominaţie. Un aspect al modului de lucru îl constituie aşa-numitele sisteme inversate.
Acestea reprezintă o inversare, o răsturnare a realităţii primordiale, benefice, pentru a crea o alta falsă, coerent structurată şi narată 3D, împinsă în faţă pentru a fi credibilă şi asimilată ca o aşa-zisă „normalitate” (care este falsă). Această imagine nouă este obţinută prin reţelele de inversare care la rândul lor au fost create prin deturnarea codului originar al creaţiei şi prin descărcarea în sfera conştiinţei planetare a multor programe de AI nefaste, pentru simularea unei realităţi holografice şi crearea de linii de timp (timeline-uri) false în scopul colectării energiei umane. Un sistem inversat va fi întotdeauna în spatele unei faţade false.
Acestea de regulă sunt reprezentate de multiplele aspecte ale vieţii sociale umane, de organizaţii, organisme sociale, instituţii, organizarea statului, comunităţi religioase, sistemul medical, învăţământ, corporaţii, în general tot ce reprezintă o interfaţă între Sistem şi factorul uman. Toate acestea sunt în fapt o impostură, scopul lor final fiind colectarea energiei pentru menţinerea agendei nefaste non-terestre.
În urma trezirii şi expansionării sferei conştiinţei, oamenii devin conştienţi de anormalitatea unor aspecte aşa-zis „normale”, iar când în cadrul unui sistem inversat sunt incluse alte fiinţe umane, se impune necesitatea identificării unor comportamente specifice, a unor trăsături caracteristice personalităţii celor care fac „să meargă treaba”, ce sunt adaptaţi şi mulați pe obţinerea scopului respectiv.
De cele mai multe ori, în cadrul unui sistem inversat sunt alese caractere psihopate, neempatice, insensibile, cu un conţinut nefast ridicat, care fac tot ce este nevoie pentru rezultat. Aceştia sunt selectaţi, stimulaţi şi cultivaţi pentru implicarea lor, de cele mai multe ori devenind marionete inconştiente ale unei agende ai cărei controlori nu se găsesc în planul fizic. Totuşi, nu înseamnă că toţi cei ce participă într-un sistem sunt pe acelaşi calapod comportamental. Agenda malefică însă va căuta şi îi va selecta pe cei potriviţi pentru scopurile sale şi va urmări să se debaraseze de ceilalţi.
Pentru detectarea şi identificarea unui sistem inversat de colectare a energiei, este extrem de necesar un puternic discernământ. Faţadele ce ascund sistemele inversate vor prezenta întotdeauna situaţia cum nu este în realitate, şi de multe ori vor folosi o prezentare seducătoare, atractivă (de exemplu: sistemul de marketing vânzări – reclamă). Însă întotdeauna când se pleacă de la ideea necorespondenței între modul cum este prezentat şi scopul real, elementele se vor conecta, iar imaginea va deveni mai clară. Cu toate acestea, realii controlori vor rămâne în umbră.
Reţelele de inversare colectează energia câmpurilor colective ale locuitorilor planetei și produc în schimb forţe malefice ce pot provoca miasma, adică acea formă de denaturare psiho-spirituală cauzată de traumă, abuz sau credinţe bazate pe frică sau fragmentare a conştiinţei, ce se poate codifica în ADN şi apoi se transmite din generaţie în generaţie.
Dezvoltarea explozivă a tehnologiei din ultimii ani a dus la apariţia unei saturaţii de emisii electromagnetice, programe şi semnale AI care interacţionează puternic cu sfera conştiinţei umane, amplificând filtrele nefaste ale ego-ului, atrăgând vibraţii joase şi emoţiile perturbatoare, dizarmonioase, stimulând traumele dureroase, toate acestea în avantajul aceloraşi controlori eterici, non-fizici şi facilitând interferența acestora în planul existenţial. Bineînţeles că toate acestea vor fi ascunse în spatele unor faţade de aşa-zisă „normalitate”.
Acestea sunt doar câteva aspecte ale acestei situaţii extrem de complexe, care este de fapt ilustrarea a ceea ce se petrece în Matrice. Intensitatea şi înverşunarea războiului de care vorbeam la început este legată de cât de mult aceste faţade sunt expuse împreună cu sistemele inversate din spatele lor, toate acestea ducând către demascarea Agendei malefice non-terestre de control şi dominare. Mai mult, semnele unui declin al acestui sistem malefic sunt tot mai clare şi evidente, sunt consemnate, pas cu pas. Omenirea este pe cale să redevină liberă, suverană şi conectată cu Sursa.
Citiți și:
Vremuri de cotitură: gânduri implantate şi implanturi pentru control mental (1)
Forţa superinteligentă şi malefică: Stăpâna lumii
Cercetările recente arată că trăim într-un «multivers» de lumi paralele pline de viață extraterestră!
yogaesoteric
29 februarie 2020