Realitatea fascinantă a spiritelor naturii dezvăluită prin clarviziune (IV)

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

În anul 1920, cunoscutul scriitor Arthur Conan Doyle, creatorul lui Sherlock Holmes, s-a implicat într-o acţiune foarte aparte de cercetare. Împreună cu profesorul Edward L. Gardner a pornit să investigheze autenticitatea a două fotografii realizate la Cottingley, în care apăreau jucăușe spirite ale naturii.  După examinarea atentă a dovezilor fizice, următorul pas al cercetării l-a implicat pe maiorului Geoffrey Hodson, un clarvăzător recunoscut.
Deşi povestea acestor fotografii – devenite celebre – nu a fost niciodată elucidată pe deplin, Hodson şi-a dedicat întreaga viaţă verificării existenţei spiritelor naturii şi cercetării lumii în care ele trăiesc.

Aceste fascinante entități ce populează întregul pământ, apele, focul și văzduhul au fost descrise, de asemenea, de clarvăzătorul Charles Leadbeater, membru marcant al Societății Teosofice. În numeroasele călătorii pe care le-a făcut în toată lumea, el a observat cu încântare prezența lor plină de viață, prospețime și jucăușenie.

Citiți partea a treia a acestui articol.

Atât Leadbeater, cât şi Hodson credeau că am putea să vedem mult mai mulţi elementali dacă acestora nu le-ar displăcea atât de mult proximitatea fiinţelor umane. Spiritele naturii, cu excepţia celor de pe nivelurile cele mai joase, evită oamenii pentru că aceştia par nişte demoni care jefuiesc şi distrug totul în calea lor, omorând, adeseori în chinuri groaznice, creaturile minunate ale acestei lumi. Omul zilelor noastre taie cu inconştienţă şi iresponsabilitate copacii, rupe florile şi sufocă natura cu cărămizi şi asfalt, iar parfumul florilor îl înlocuieşte cu gaze chimice otrăvitoare.

Nu numai că noi, oamenii moderni, devastăm tot ceea ce spiritele naturii iubesc dar, ne avertizează Leadbeater, multe dintre obiceiurile şi rezonanţele noastre li se par dezgustătoare, dându-le acelaşi sentiment de silă pe care noi l-am avea dacă ne-ar turna cineva în cap o găleată de lături. „Pentru un elemental, a se afla în prezenţa unui om obişnuit este similar cu a se afla într un uragan perpetuu dezlănţuit deasupra gropii de gunoi“, scria Leadbeater. Acesta este motivul pentru care ele evită prezenţa oamenilor grosieri.

În conferinţele sale pe tema spiritelor naturii, Leadbeater a subliniat rolul evoluţiei spirituale în continua lor mişcare ascendentă, de la stadiile joase spre cele înalte. Gnomii adânc îngropaţi sub pământ ajung să iasă la suprafaţă, înainte de a se alătura spiriduşilor. În al treilea stadiu, ei se alătură uriaşei familii a spiritelor apei, iar apoi, gradat, trec prin familiile spiritelor focului şi ale aerului. Deşi, spune Leadbeater, între diversele împărăţii din lumea spiritelor există multe întrepătrunderi şi zone comune, evoluţia este gradată.

Spiritele naturii nu cunosc moartea în sensul în care o înţelegem noi, oamenii, spun ocultiştii. Atunci când un elemental se simte obosit de viaţă, corpul său eteric este transmutat în energie astrală şi el trăieşte pentru o vreme ca entitate astrală printre fiinţele care reprezintă următorul stadiu de evoluţie pentru el. Din existenţa astrală, el revine apoi în conştiinţa colectivă de care aparţine şi abia după aceea primeşte un nou corp eteric, potrivit necesităţilor unei noi încarnări.

Leadbeater a descris la un moment dat un grup de elementali care îngrijeau florile. Aceştia, deşi frumoşi, erau totuşi numai forme-gând „create de o fiinţă superioară care are în grijă împărăţia plantelor“. Nu sunt fiinţe vii în adevăratul sens al cuvântului, sau mai degrabă sunt vii doar temporar. Nu evoluează în niciun fel şi nu se reîncarnează. După ce îşi încheie misiunea, se destramă în mediul înconjurător, la fel ca formele-gând umane. Atunci când unul dintre spiritele superioare ale naturii are o nouă idee legată de plantele de care este responsabil, el creează o formă-gând care duce la îndeplinire ideea. Aceasta ia de obicei forma modelului eteric al plantei sau forma vreunei creaturi mici care stă prin preajma ei şi rămâne acolo, ghidându-i creşterea.

După cum afirmă Hodson, în regatul vegetal, rolul de căpătâi al spiritelor naturii este să facă legătura între „energia stimulatoare a Soarelui şi substanţa amorfă a viitoarei forme“. Germinarea unei seminţe este, din punctul de vedere al actualei ştiinţe pozitiviste, rezultatul inevitabil al plasării seminţei într-un sol cald şi umed. În realitate însă, procesul de germinare al seminţei nu s-ar produce dacă spiritele naturii ar fi absente. „Meşterii naturii trebuie să fie prezenţi pentru a lega şi a converti constituenţii din sol în structura-model a plantei“, afirma Hodson, bazându-se pe ceea ce el a observat prin clarviziune.

Corpul unui spirit al naturii, care susţine creşterea unei plante, consemna Hodson, nu are formă umanoidă. De fapt, nu are niciun fel de formă definită. „Trupurile lor pot fi descrise doar ca nori coloraţi, luminescenţi, puţin cam nedesluşiţi şi având în centru un nucleu ca o scânteie strălucitoare. Aşa cum forma unei limbi de foc nu poate fi definită în termeni exacţi, tot aşa nu poate fi definită nici forma unui astfel de spirit.“ Trupul lor, afirmă Hodson în continuare, este ca un câmp magnetic care acţionează asupra creşterii celulelor vegetale şi asupra circulaţiei sevei, „precum un magnet asupra piliturii de fier“.

Unele dintre spiritele naturii au fost observate de Hodson lucrând deasupra pământului, altele dedesubt, printre rădăcini. Există specializări ca, de exemplu, colorarea, „iar pensula folosită pentru pictură este energia transmisă de mişcarea constantă a trupurilor lor“.

Observând nişte bulbi care creşteau într-un bol, Hodson a remarcat un număr foarte mare de „creaturi eterice“ submicroscopice mişcându-se în şi în jurul plantelor. Prin clarviziune eterică, erau vizibile ca nişte puncte luminoase care zburau în jurul lujerilor sau intrau şi ieşeau din plantă. „Au puterea de a se ridica în aer la o înălţime egală cu aceea a plantei, dar nu am văzut niciuna ridicându-se mai sus de atât. Creaturile absorb ceva din atmosferă apoi reintră în ţesutul plantei unde descarcă ceea ce au adus. Acest proces are loc continuu iar micile fiinţe sunt complet absorbite de ceea ce fac. Despre ele se mai poate spune că sunt suficient de conştiente ca să experimenteze o senzaţie palidă de bine şi să simtă afecţiune pentru plantă, la care se raportează ca la propriul lor corp. Cam la atât se limitează conştiinţa lor.

Bulbii par foarte puternici şi plini de energie concentrată. Culoarea lor subtilă este roz-violet, cu o lumină mai intensă în centru, de unde izvorăşte şi radiază în sus o cantitate foarte mare de energie, care duce cu ea apa şi alţi nutrienţi, deşi aceştia se mişcă într-un ritm mai lent. Micile spirite ale naturii se pare că nu îşi încredinţează energiile numai unei singure plante sau numai plantelor dintr-un singur ghiveci pentru că le-am văzut zburând de la un ghiveci la altul.“

Hodson explică, în continuare, cum vitalizează aceste creaturi minuscule plantele: „După ce absorb energie din atmosferă, devin ca nişte mici sfere lila sau violet pal şi îşi măresc diametrul până aproape de cinci centimetri. Raze de energie ţâşnesc din punctul central al sferei şi se extind uşor în afara circumferinţei. După ce ating cel mai mare diametru de care sunt capabile, ele se întorc, intră în plantă şi încep să descarce forţa vitală pe care au absorbit-o“. Izvorul vital eteric al unei plante doar pe jumătate maturizate, după cum îl descrie Hodson, se ridică la peste o jumătate de metru deasupra ei. În acest curent vital micile creaturi se joacă şi dansează aruncate în sus şi în jos de forţa curentului de care ele par să se bucure foarte mult.

Hodson descrie, de asemenea, şi un proces de absorbţie de către plante a energiei eterice care curge spre ele din toate direcţiile. În unele cazuri el a văzut extinzându-se, din „dublul eteric“ al plantei, tentacule care se ondulau uşor şi absorbeau materia eterică. Aceste tentacule sunt descrise ca fiind tuburi eterice goale, uşor curbate şi puţin mai largi la gură, de culoare gri-pal. Cel mai lung părea să ajungă la 10-15 centimetri de plantă şi să aibă un diametru cuprins între 0,5 şi 1,5 centimetri.

Ştiinţele oculte susţin că materia eterică vibrează la frecvenţe mult prea înalte pentru a putea fi măsurate sau testate de metodele noastre fizice, dar care îi conferă totuşi o anumită substanţialitate. Mult mai rafinata materie astrală, care contribuie şi ea la plămădirea trupurilor spiritelor naturii, se spune că este ca o aură sferică multicoloră care înconjoară delicata formă eterică. În mod normal, spune Hodson, conştiinţa unui spirit al naturii funcţionează mai degrabă în planul astral – planul „formei“ – decât în planul eteric – planul „vieţii“. Corpul astral este luminos, fiecare atom al său este ca o particulă strălucitoare de lumină. Când capătă o identitate mai obiectivă, un spirit se „îmbracă“ mai mult sau mai puţin instinctiv în materie eterică. Acesta este procesul de naştere a corpului eteric. „Vehiculul eteric“ fiind mai dens este îmbrăcat, conform tradiţiei oculte, din cel puţin două motive: amplifică simţul individualităţii, altfel spiritul elemental ar avea o conştiinţă difuză, nediferenţiată de cea a grupului din care face parte. Un alt motiv ar fi că, datorită apropierii mai mari de lumea fizică, vehiculul eteric aduce un spor de vitalitate şi însufleţire, iar acesta este un lucru plăcut.

Corpul eteric al unei plante, spun ocultiştii, este creat înaintea celui fizic din energie organizată după tiparul unei forme-gând sau al unui prototip care modelează şi menţine materia grosieră. De asemenea, vehiculul eteric durează mai mult decât cel fizic. Pentru a construi corpul eteric, este necesar ca spiritele naturii să coboare de la nivelurile astrale mai subtile în planul eteric mai dens, unde sunt uşor de observat de către clarvăzători. Foarte iluminatoare este remarca lui Hodson care precizează că dacă pentru vederea eterică unele dintre spiritele naturii nu sunt mai mari de un centimetru, „din punctul de vedere al măsurătorilor fizice, ele pot fi de dimensiuni sub-microscopice“.

Această relativitate a dimensiunilor adaugă un aspect misterios aventurii clarvăzătorului în lumea zânelor. Când Sir Arthur Conan Doyle şi-a completat studiul legat de natura lumii spiritelor cu dovezile aduse de Gardner, Hodson şi alţii, el s-a simţit „la graniţa unui nou continent, separat nu de oceane, ci de subtile şi greu surmontabile condiţii metafizice“.

Tot Sir Arthur Conan Doyle remarca la un moment dat: „Este greu pentru mintea umană să cuprindă şi să înţeleagă ce consecinţe reale ar avea demonstrarea existenţei pe suprafaţa acestei planete a unei populaţii invizibile ochiului fizic, dar poate la fel de numeroasă ca rasa umană, care duce o existenţă stranie, după nişte reguli la fel de stranii, şi de care ne separă doar o simplă diferenţă de frecvenţă de vibraţie.“

După cum afirmă toate tradiţiile spirituale autentice, această lume multidimensională a spiritelor naturii există şi se află dincolo de graniţele percepţiilor noastre tridimensionale limitatoare. Rămâne doar ca ea să fie complet explorată şi cartografiată.

Citiți și:

Când savanţii devin înţelepţi

Reînvierea marelui yoghin Sri Yukteswar şi revelaţiile sale uluitoare

Doi ani într-un univers paralel

yogaesoteric
28 februarie 2014