Redacţia Bună Ziua Cluj instigă opinia publică și reprezentanții statului împotriva MISA și prezintă deformat hotărârile ÎCCJ
Către Redacția „Bună Ziua Cluj”
În atenția Redactorului șef Ripan Alexandru-Sabin
Biroul de presă al MISA solicită acordarea dreptului la replică în urma publicării de către redacția Bună Ziua Cluj a articolului cu titlul „Dosarul lui Gregorian Bivolaru sparge bariera de 30 de amanari la Cluj. Zeci de parti vatamate si companii precum Microsoft asteapta o condamnare, in timp ce guru-ul este de negasit”. Articolul a apărut în data de 17 aprilie 2014 şi a fost semnat de Denisa Farcaş. Solicităm publicarea în aceleaşi condiţii editoriale a următoarei replici:
Departe de a fi scris de pe o poziţie imparţială, care să consemneze situaţia obiectivă la termenul unui proces, articolul ziarului Bună Ziua Cluj se dovedeşte a fi puternic orientat împotriva lui Gregorian Bivolaru şi a instructorilor MISA care sunt implicați în procesul aflat în această perioadă pe rolul Tribunalului de la Cluj. După o metodă des folosită de jurnaliștii care scriu articole manipulatoare față de MISA, au fost extrase câteva pasaje din rechizitoriile unor dosare și au fost prezentate în mod fals respectivele acuzații ca fiind dovedite în instanță. În afară de numeroase exprimări deosebit de tendenţioase, articolul conţine şi minciuni grosolane, care vizează, se pare, un impact cât mai mare asupra cititorilor.
Un prim exemplu de asemenea afirmaţie mincinoasă este aceea că MISA ar fi o „organizatie scoasa in afara legii”. Apreciem aici ca fiind deosebit de gravă conduita de instigare a opiniei publice precum şi a unor reprezentanți ai statului pe care această redacţie se pretează să o adopte, prin crearea unei imagini false despre MISA! Opinia publică trebuie să ştie că din anul 1990 asociaţia MISA își desfășoară activitatea în mod constant și perfect legal. Nicio instanță judecătorească sau altă autoritate abilitată nu a declarat vreodată MISA ca fiind ilegală. Menţionăm aceasta în condițiile în care au fost efectuate adesea, de către numeroase organe ale statului (inclusiv financiar-contabile) controale de toate tipurile, care însă s-au finalizat întotdeauna cu rapoarte favorabile şi de nesancționare.
În articol se mai afirmă că „procurorii au stabilit ca in urma analizei diplomelor si atestatelor detinute de Gregorian Bivolaru rezulta ca acesta nu a fost niciodata autorizat sa practice ca profesor de yoga”. Biroul de Presă MISA precizează în legătură cu aceasta că domnul Gregorian Bivolaru nu doar că a fost autorizat ca profesor de yoga, dar aceste autorizări au fost emise chiar de instituţii prestigioase din străinătate. Este vorba de International Himalayan Vishvaguru Yoga University, din India, care i-a oferit în anul 1990 domnului Gregorian Bivolaru titlul de „professor of Yoga” şi de High Studies School from the Universal Academy for Peace din Franţa, care i-a oferit de asemenea titlul de „professor of Yoga”. În plus, o dovadă foarte edificatoare cu privire la calificarea domnului Bivolaru în domeniul yoga o reprezintă chiar zecile de cărţi pe care dumnealui le-a scris şi care sunt foarte apreciate de către cei competenţi în domeniul spiritualităţii yoghine din întreaga lume.
O afirmaţie foarte insidioasă care apare parţial în titlu şi care este apoi dezvoltată în primul paragraf al articolului este aceasta: „companii de renume precum Microsoft sau Macromedia asteapta o condamnare a MISA”. Pentru informarea opiniei publice, precizăm că implicarea companiilor Microsoft și Macromedia în acest proces se referă la faptul că pe laptopurile personale a două persoane care practicau yoga în cadrul MISA au fost găsite câteva programe de largă răspândire (de genul word), care erau deținute fără licență. Parchetul a sesizat companiile Microsoft și Macromedia al căror statut prevede, aşa cum era de aşteptat, sancționarea acestui gen de situaţii. Să observăm însă că acuzarea MISA în acest context este cel puţin forţată pentru că – analogic vorbind – este ca şi cum ai acuza o universitate pentru faptul că unii studenţi sau angajaţi ai săi folosesc programe fără licenţă pe laptopurile lor de acasă.
În titlul articolului se mai afirmă, de asemenea, în mod mincinos că în acest proces ar exista „zeci de parti vatamate”. În realitate este vorba despre exact 12 aşa-numite părți vătămate, care reprezintă de fapt membrii a două familii – Mureșan și Lupescu. Această exagerare cu „zeci de parti vatamate” creează impresia unui proces de dimensiuni mult mai mari decât sunt ele în realitate.
Un alt exemplu de afirmaţie falsă şi manipulatoare ce apare în acest articol este următoarea: „Anchetatorii au stabilit ca folosindu-se de calitatile de mentor piritual [greșeala aparține autorului, n.n.],fondatorul MISA ar fi intretinut acte sexuale cu doua minore: Agness Arabella Muresan si Ilinca Simionescu”. Ceea ce autoarea omite (în mod evident intenționat) să menţioneze este că aceste acuzaţii au fost deja judecate în alt dosar decât cel de la Cluj şi anume în cel de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care s-a şi finalizat în iunie 2013. Pentru aceste presupuse fapte domnul Bivolaru a fost achitat, sau cu alte cuvinte, a fost declarat nevinovat. Este incalificabil faptul că redacţia clujeană se preface că nu cunoaşte aceste hotărâri ale ÎCCJ, deşi ele au fost deosebit de intens şi sistematic difuzate pe toate canalele media din România! Constatăm că Bună Ziua Cluj reiterează acuzaţii pentru care un om a fost găsit nevinovat, ceea ce arată că acest ziar nu informează despre poziţia reală a justiţiei, ci falsifică în felul acesta hotărârile ÎCCJ!
Tot în legătură cu procesul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în articol se mai afirmă foarte manipulator: „In 14 iunie 2013, Gregorian Bivolaru a fost condamnat definitiv la sase ani de inchisoare cu executare, in dosarul in care a fost judecat pentru trafic de persoane si acte sexuale cu minori”. Redacţia Bună Ziua Cluj lasă astfel să se înţeleagă că domnul Bivolaru ar fi fost condamnat inclusiv pentru infracţiunea de trafic de persoane, ceea ce nu este real. Ţinem să precizăm că domnul Bivolaru a fost găsit nevinovat pentru această acuzaţie, ceea ce se constituie ca un argument în plus în favoarea concluziei că acuzaţiile de trafic de persoane din dosarul de la Cluj sunt de asemenea nefondate (cu atât mai mult cu cât dosarul de la Cluj a fost disjuns din cel care a ajuns în final să fie judecat la ÎCCJ).
Biroul de Presă MISA subliniază că singura acuzaţie pentru care Gregorian Bivolaru a fost condamnat la ÎCCJ este aceea de act sexual cu Mădălina Dumitru, în condiţiile în care aceasta a negat (şi neagă în continuare!) calitatea sa de aşa-zisă „victimă” încă din anul 2004, când – aşa cum susţine chiar ea – declaraţia i-a fost luată prin intimidare de către procurori. Această condamnare a fost aşadar formulată fără a exista propriu-zis o victimă!
O altă afirmaţie pe care o întâlnim în acest articol este aceea că „guru-l este de negasit”. Dincolo de folosirea batjocoritoare a termenului „guru”, este de remarcat un element bizar, ce are în mod clar un sens manipulator: acela că nu s-ar şti unde se află Gregorian Bivolaru. În realitate autorităţile din România cunosc chiar foarte bine că mentorul MISA este în Suedia, acolo unde a primit azil politic încă din anul 2005. Reamintim cu această ocazie că unul dintre motivele pentru care domnul Bivolaru a primit azil politic în Suedia a fost tocmai acela că judecătorii Curţii Supreme de Justiţie din Stockholm au constatat că în cazul său mass-media a avut un rol evident de manipulare şi discriminare, exercitat la ordine politice. Articolul la care ne referim în această replică reprezintă o confirmare a faptului că situaţia nu s-a schimbat deloc.
Articolul ziarului clujean mai menţionează că anumiţi instructori din cadrul MISA „predicau” la cursuri că „Gregorian Bivolaru este cel mai mare maestru spriritual al tuturor timpurilor, a doua venire a lui Isus Hristos pe Pamant”. Pentru a înţelege şi dintr-o altă perspectivă aceste afirmaţii fantasmagorice, este util să ştim că Parchetul a căutat cu insistenţă de-a lungul timpului pe oricine a avut vreo nemulţumire faţă de Gregorian Bivolaru sau faţă de MISA. Toate declaraţiile culese în acest fel au fost apoi speculate la maximum de către procurori în dosare şi au ajuns foarte repede după aceea şi pe paginile ziarelor sau la ştirile „de senzaţie” ale televiziunilor. În mod evident, ceea ce s-a vizat a fost impactul mediatic. După cum timpul a arătat, aceste „bombe” mediatice s-au risipit una după alta, ca nişte perdele de fum, dovedindu-se că nu au fost susţinute de niciun fel de probe…
Merită să urmărim să căutăm răspunsul la o întrebare foarte simplă şi de bun simţ: cine este responsabil pentru toate aceste acuzaţii la adresa MISA, care s-au dovedit de-a lungul anilor a fi complet lipsite de fundament, dar care au adus oprobriul opiniei publice împotriva a mii de oameni, care nu au fost în fond vinovaţi cu nimic?
Pentru aspectele calomniatoare şi lipsite de documentare pe care vi le-am semnalat, vă solicităm aşadar publicarea acestui drept la replică în condiţii editoriale similare cu cele ale articolului la care facem referire şi vă solicităm scoaterea de îndată a articolului în cauză de pe site-ul dvs.
Biroul de Presă MISA
28 aprilie 2014