Redacţia institutiilestatului.ro încearcă să îşi justifice calomniile pentru care a fost dată în judecată prin minciuni şi manipulări abjecte
Biroul de presă MISA solicită acordarea dreptului la replică în urma publicării de către redacția www.institutiilestatului.ro a articolului cu titlul „Guru Bivolaru a dat în judecată institutiilestatului.ro!”. Articolul a apărut în data de 11 decembrie 2015 şi a fost semnat cu numele Anca. Solicităm publicarea în aceleaşi condiţii editoriale a următoarei replici:
Biroul de Presă MISA apreciază că publicarea pe pagina www.institutiilestatului.ro a unor articole pline de calomnii şi manipulări la adresa lui Gregorian Bivolaru este cel puţin bizară. Obiectul declarat de activitate al respectivului site este informarea cetăţenilor în chestiuni legate de funcţionarea primăriilor, prefecturilor, a Consiliilor Judeţene sau a instituţiilor legate de Guvern şi Preşedinţie. Ne întrebăm ce relevanţă ar fi putut avea în acest cadru abordarea – atât de lipsită de neutralitatea şi obiectivitatea specifice unui site administrativ – unor subiecte de scandal cu tentă sexuală care l-au vizat pe Gregorian Bivolaru.
Articolul referitor la care Biroul de Presă MISA solicită acum acordarea dreptului la replică a fost publicat ca un fel de justificare faţă de un alt articol, publicat în data de 19 august 2015. În acel prim articol domnul Bivolaru a fost calomniat prin mai multe afirmaţii abjecte. În plus, articolul insinua în mod aberant că „mâna dreaptă a lui Bivolaru ar fi agresat şi violat o psihoterapeută”. Întrucât publicarea unor astfel de afirmaţii este de natură să influenţeze derularea corectă a unui proces care vizează tocmai asocierea cu totul neavenită a numelui său în chestiunea aşa-zisului viol, Gregorian Bivolaru a dat deja în judecată redacţia institutiilestatului.ro.
În cel de-al doilea articol, publicat în data de 11 decembrie 2015, această redacţie a ţinut, chipurile, să îşi lămurească cititorii despre motivele publicării primului articol. Justificările aduse sunt însă halucinante prin tupeul cu care se încearcă manipularea opiniei publice.
Sunt reluate mai întâi acuzaţiile din articolul precedent: „Sexul în grup, întreţinera de relaţii intime cu minori de către Bivolaru şi chiar urinoterapia – practica prin care ucenicii de la Misa beau urina maestrului lor”. Redactorii acestui site „oficial” al statului român au chiar obrăznicia să susţină în articol că afirmaţiile lor nu ar reprezenta o defăimare, „de vreme ce au constituit obiectul condamnării lui Gregorian Bivolaru din 2013”. Aceasta este însă o minciună sfruntată, întrucât obiectul condamnării lui Gregorian Bivolaru de către judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a referit doar la aşa-zisa relaţie a sa cu Mădălina Dumitru şi nu la alte acuzaţii murdare, pe care presa de scandal le-a tot vânturat în spaţiul public fără să prezinte niciun fel de probă.
Chiar şi aşa, condamnarea mentorului MISA la ÎCCJ a constituit un abuz uriaş, ceea ce poate fi cu uşurinţă sesizat fie şi numai din declaraţiile aşa-zisei „victime”, Mădălina Dumitru. Fosta minoră a arătat de nenumărate ori (de exemplu aici ) la ce abuzuri a fost supusă ani de zile de către procurori şi chiar de către judecătorii de la ÎCCJ pentru a fi considerată împotriva voinţei sale drept victimă a lui Gregorian Bivolaru.
Cu toate acestea, prefăcându-se că aduc probe ale afirmaţiilor făcute, redactorii de la institutiilestatului.ro au invocat o „sursă” care, spun ei, le sprijină „veridicitatea”, şi anume un reportaj difuzat de televiziunea Antena 1. Ideea de bază din reportaj este aceea că „anchetatorii au dovedit că Bivolaru şi-a construit un imperiu sexual în care îşi obliga victimele să îi devină sclave”.
Este însă elementar să observăm că afirmaţiile din materialul video produs de Antena 1 nu reprezintă nici pe departe o dovadă a vreunei acuzaţii aduse mentorului MISA. Dimpotrivă, dacă redactorii site-lui institutiilestatului.ro ar fi dorit să fie cu adevărat obiectivi, ei ar fi consemnat că cea mai mare parte a acuzaţiilor din reportajul Antena 1 au fost deja judecate, în decurs de aproape 10 ani, de către instanţa Tribunalului Cluj. Verdictul instanţei clujene a fost deosebit de elocvent, caracterizând toate acele acuzaţii aduse de procurori ca fiind „inconsistente, simple presupuneri sau deducţii lipsite de suport probator”.
Mai mult decât atât, referitor la rolul jucat de presă în tot acest circ mediatic pe tema MISA, în motivarea deciziei prin care Gregorian Bivolaru a fost declarat nevinovat de către Tribunalul Cluj, se afirmă: „Prin intermediul presei s-a urmărit incitarea la ură şi violenţă a cititorilor şi a spectatorilor, urmărindu-se ca astfel să fie «justificată» necesitatea acţiunilor anterioare întreprinse de autorităţi împotriva practicanţilor M.I.S.A.”
Biroul de Presă MISA constată ca fiind deosebit de semnificativ faptul că redacţia institutiilestatului.ro a preferat să invoce afirmaţiile scandaloase ale unei anumite televiziuni şi să ignore o decizie oficială venită exact din partea unei instituţii a statului despre care ar fi trebuit – ca atribuţie principală de activitate – să aibă deplină cunoştinţă. Aceasta indică, fără îndoială, că redacţia în cauză nu urmăreşte ca în subiectele legate de MISA şi Gregorian Bivolaru să prezinte adevărul, ci se dedă la manipulări ordinare, specifice mai degrabă tabloidelor de cea mai joasă speţă, şi nu unui site care pretinde că oferă lămuriri despre insituţiile statului.
Biroul de Presă MISA
16 decembrie 2015