Regizorul Cristian Mungiu: Corectitudinea politică nu face decât să-ți atragă atenția că ai de suferit și că vor fi niște consecințe dacă spui ce crezi
Vai, ce frumos ne purtăm cu ucrainenii, dar cu sirienii nu ne-am purtat frumos, iar de ăia din Africa nici nu știm cine cu cine se luptă
„S-ar putea să nu arătăm așa de grozav noi ca ființe umane, empatice, superioare dacă ne punem o oglindă mai sinceră în față” afirmă regizorul Cristian Mungiu, într-un interviu acordat la Cannes, în care vorbește, în contextul războiului din Ucraina, despre „ipocrizie empatică” și despre efectele corectitudinii politice, transmite Inpolitics.
Mungiu, despre războiul din Ucraina:
„Ne afectează pentru că e lângă noi, dar el pune încă o dată în lumină această enormă ipocrizie empatică. Vai, ce frumos ne purtăm cu ucrainenii, dar cu sirienii nu ne-am purtat frumos, iar de ăia din Africa nici nu știm cine cu cine se luptă. Bine, asta e condiția ca să poți supraviețui într-o oarecare măsură dar, până nu înțelegi exact cum să te raportezi corect, e complicat să poți transforma ceva”.
„Dacă spui ce crezi, vor fi niște consecințe!”
„Pentru că mai vine și pătura asta enormă de corectitudine politică așternută peste toată lumea, care te împiedică să zici ce crezi, ce simți, și care nu corectează nimic în profunzime. Nu se petrece niciun moment care să te facă să te transformi cu adevărat în raportul tău profund față de celălalt pe care l-ai identifica mai puțin ca un inamic pentru că e altfel decât tine.
Corectitudinea politică nu face decât să-ți atragă atenția că ai de suferit și că vor fi niște consecințe dacă spui ce crezi. Deci e o idee foarte proastă și, înainte să cauți și să fii curios să afli ce are fiecare de zis, tu nici nu știi pe unde te situezi și poți să cazi foarte de sus – cum e acum în Ucraina”, mai spune reputatul regizor.
Citiți și:
Totul corect politic
Varujan Vosganian: „Mic îndrumar privind drepturile românilor din Ucraina”
yogaesoteric
23 iulie 2022