Retorica Stângii și pervertirea cuvintelor

Stânga nu deformează doar faptele, ci și sensurile cuvintelor. Este meritul lui George Orwell de a fi arătat cum anume procesul de pervertire a limbajului produce monstruozitățile sistemului totalitar. Scris ca o lucrare de ficțiune, romanul 1984 ne arată cum orice cuvânt ajunge să însemne, într-un context dominat de teamă, contrariul său.

Noul limbaj de lemn reciclează abundent formule stereotipice. Pentru a crea impresia că autorul este inteligent ori sofisticat, ziarele citite de progresiști folosesc un limbaj alambicat, nu străin de filozofia unor gânditori precum Michel Foucault sau Jacques Derrida.

Verbe inventate ori substantive răstălmăcite ajung să fie devalorizate prin repetiție. Semantica își pierde, astfel, busola. Vorbele comentatorilor Stângii ajung să însemne orice. Capitalismul nu descrie relațiile voluntare de schimb economic înregistrate pe o piață liberă. Nu. Capitalismul înseamnă egoism iar comunismul e filantropie.

Așa se face că „libertatea” (sexuală) înseamnă, în realitate, sclavie (morală). Lupta pentru „drepturile femeii” elimină, finalmente, drepturile copilului (deci și ale femeii).

Chiar și termenul „liberal” a fost, inițial, gândit pentru a descrie filozofia anti-etatistă a unor gânditori din secolul XIX, precum F. Guizot sau Alexis de Tocqueville. Un cetățean cu orientări „liberale” își dorea un Stat limitat în atribuții. Astăzi, dimpotrivă, liberalii progresiști vor centralism, control și birocrație. Tirania experților face ca până și cele mai intime gesturi (utilizarea pisoarului într-o toaletă) să fie subiect de dezbatere publică. Liberalii de odinioară apărau ființa umană în fața gesturilor de hărțuire și intimidare ale Statului. Astăzi, liberalii sunt fericiți să agreseze mediul privat sub pretextul binelui comun.

O deformare similară există și cu termeni ca „rasism” ori „nazism”. În loc să desemneze ura unei persoane față de alte rase, rasismul a ajuns o etichetă aplicată trivial oricărui adversar politic. Nu-ți place Trump? Îl acuzi de rasism atunci când vorbește despre „virusul chinezesc” (a cărui proveniență este indiscutabil legată de laboratorul din Wuhan). Deși expresia utilizată de Președintele Trump era o trimitere la geografie, jurnaliștii s-au grăbit să suspecteze o trimitere la „etnicitate”.

Tot ceea ce radicalii progresiști vor să obțină este o percepție nefavorabilă despre conservatori. Îi consideri „fasciști” iar obligația argumentării unui punct de vedere dispare automat. Recursul la rigoarea logică reprezintă un lux insuportabil pentru propaganda Stângii.

O evoluție asemănătoare au avut-o și alți termeni, cum este adjectivul „bigot”.

Pe vremuri, omul credincios sau pios, prezent duminica într-o biserică, reprezenta o normă pentru societatea americană. Bigotismul era asociat cu habotnicia. Astăzi, orice creștin este suspectat că vrea să impună o viziune teocratică asupra lumii. Oricine pomenește numele lui Dumnezeu în spațiul public este bigot.

Ceva similar s-a petrecut și cu substantivul „viol”, folosit pentru a desemna chiar și contactul vizual, numit cândva „flirt”. Feminismul radical, însă, vorbește despre „violul simbolic”, golind un termen cu semnificație puternică de orice conținut. Răstălmăcirea a ajuns să fie generalizată. „Violență”, „traumă” sau „agresiune” sunt cuvinte utilizate-n exces de retorica Stângii, care a ajuns să le demonetizeze.

În același timp, dacă un atacator terorist strigă „Allahu akhbar!”, acest mic detaliu trece neobservat în relatările jurnaliștilor progresiști. Funcția performativă și dimensiunea pragmatică a limbajului sunt imediat trecute cu vederea.

Este necesar să fim foarte clari.

Pentru Stânga radicală, rasismul înseamnă orice, dar nu și rasism împotriva albilor.

Vedem cu ochii liberi sau descoperim pe rețelele de comunicare virtuală numeroase acte de agresiune fizică și verbală îndreptate împotriva unor elevi albi inofensivi, împotriva unor șoferi albi sau împotriva unor pietoni albi pașnici. Asistăm la o veritabilă acțiune de intimidare la adresa unor cetățeni de origine caucaziană. Au apărut imagini cu un copil alb din Chicago torturat de patru afro-americani.

Presa nu consideră relevante aceste fapte. Pentru Huffington Post, rasismul exprimă o prejudecată la adresa categoriilor defavorizate în mod tradițional, deci albii nu pot fi victime ale rasismului.

La fel este valabil pentru creștini. Dacă niște bucătari musulmani au dreptul să refuze o comandă gastronomică ostilă regulilor halal, niște cofetari creștini nu au voie să refuze pregătirea unor prăjituri pentru nunta unui cuplu gay.

Și termenul „caritate” a trecut printr-o schimbare similară. Stânga vrea o filantropie practicată prin delegație, de la distanță, taxând bogații și redistribuind banii cu ajutorul agențiilor guvernamentale. Dreapta crede că numai caritatea nemijlocită are valoare: jertfa personală, renunțarea la surplus în beneficiul celor nevoiași.

Pentru Stânga radicală, limbajul nu există pentru a descrie realitatea, ci pentru a controla pârghiile de putere, pentru a canaliza banii către grupurile de influență și pentru a teroriza psihic o populație pasivă. De aici și cenzura formidabilă practicată de Facebook, YouTube sau Twitter (până la venirea lui Elon Musk).

Repetate ad nauseam, cuvintele mincinoase produc o nouă realitate. Cine controlează discursul public? Elitele corporatiste.

Asistăm la moartea dezbaterii publice. Ziarele nu mai oferă pledoarii sau argumente. Emisiunile televizate n-au decât o preocupare: să lipească etichete îngroșate pe dușmanii politici. Emoția și isteria au luat locul faptelor și silogismelor. Ce viitor, ne întrebăm, mai are democrația?

Citiți și:
Cultura woke în școli și universități
Originile neomarxiste ale limbajului «corect politic»

yogaesoteric
12 mai 2023