Revelații tradiționale esențiale referitoare la transformarea spirituală binefăcătoare, profundă și durabilă, ce survine printr-o adecvată, perseverentă și entuziastă punere în practică a procedeelor multimilenare yoga (II)

de Nicolae Catrina

După aceste aspecte [prezentate în prima parte a articolului] care sunt fundamentale pentru înțelegerea și mai ales pentru integrarea practică a transformării noastre spirituale, să vedem care sunt acele ingrediente ezoterice esențiale ale unei practici yoga plenar eficiente.

Tradiția multimilenară Yoga precizează că există trei asemenea ingrediente fundamentale care, odată ce sunt puse în practică, ne vor aduce transformarea spirituală profundă, durabilă, eminamente binefăcătoare, a întregii noastre ființe.

În limba sanscrită, aceste trei ingrediente ezoterice esențiale sunt numite abhyasa, vairagya și bhavana.

Din perspectiva inițierii în taina Atributelor Dumnezeiești, aceste trei ingrediente esențiale ale eficienței practicii yoga sunt, de asemenea, corelate cu anumite atribute ale dumnezeirii, așa cum vom evidenția în cele ce urmează.

Primul dintre aceste ingrediente ezoterice este înțeles de regulă ca fiind efortul spiritual adecvat. Acest prim element fundamental al practicii spirituale eficiente, ce este desemnat în Yoga prin cuvântul sanscrit abhyasa, nu se referă la o practică anume, ci la puterea ocultă transformatoare a oricărei practici spirituale autentice. De aceea, este deosebit de important să înțelegem cu adevărat ce înseamnă aceasta și îndeosebi cum să aplicăm sau cum să integrăm abhyasa, efortul spiritual adecvat, atât în practica Yoga, dar și în viața noastră de fiecare zi.

În limba sanscrită, termenul abhyasa înseamnă literal a merge în mod constant și stabil într-o direcție superioară.

Abhyasa înseamnă, așadar, din partea noastră o completă dedicare în vederea atingerii unui țel superior și clar conturat. Pentru aceasta, abhyasa ne va oferi în mod constant energia de a merge mereu și mereu înainte în acea direcție superioară, chiar și atunci când putem întâlni, când ne putem confrunta cu unele obstacole, cu unele dificultăți. Abhyasa poate fi deci comparat cu un inepuizabil rezervor de energie ocultă benefică, de încredere în sine și în succesul nostru spiritual, de optimism infailibil, care ne va face să mergem mereu înainte către țelul nostru.

Practica spirituală fermă și constantă (abhyasa în limba sanscrită) este cea care, transformându-ne gradat în foarte bine perspectiva, dar și nivelul predominant de conștiință, ne deschide, am putea spune, un nou spațiu, un nou orizont spiritual. Abhyasa ne oferă libertate, ne oferă putere ocultă realizatoare, iar atunci când ne putem confrunta cu dificultăți sau obstacole, abhyasa ne oferă opțiuni, ne oferă posibilități certe și eficiente de surmontare a acelor obstacole sau dificultăți. În felul acesta nu mai cădem niciodată într-o viziune limitativă și fatalistă în care să ne spunem nouă înşine că nu mai avem ce să facem sau că nu avem de ales etc.

Tradiția multimilenară Yoga revelează faptul că, din punctul de vedere al practicii concrete propriu-zise, abhyasa, efortul spiritual adecvat, implică patru caracteristici sau calități fundamentale.

Prima calitate a efortului spiritual adecvat (abhyasa în limba sanscrită) este durata corespunzătoare.

Practica noastră spirituală are nevoie pentru ca ea să ne atingă întreaga ființă de un timp suficient, de o durată corespunzătoare. Nu ne putem transforma cu adevărat din punct de vedere spiritual dacă ne limităm la o practică de doar câteva minute sau chiar mai puțin.

Transformarea profundă și mai ales transformarea durabilă, stabilă are nevoie de timp pentru a se instaura inclusiv în profunzimile ființei noastre. Astfel, această primă calitate – durata – se referă atât la durata unei practici anume, spre exemplu, putem realiza o postură trupească asana 5 min, 10 min sau 5 secunde, dar și la durata completă a unei practici spirituale zilnice. Spre exemplu, ne propunem să realizăm timp de 49 de zile sau timp de șase luni sau timp de un an un anumit procedeu yoga.

În mod evident, în cazul unei practici constante și adecvate, efectele transformatoare cele mai profunde apar în cazul unei durate mai mari a întregii noastre practici – atât durata practicii de fiecare zi, cât și durata totală sau numărul total de zile, de săptămâni sau de luni în care noi practicăm respectivul procedeu.

Cea de-a 2-a calitate a efortului spiritual adecvat, abhyasa, este continuitatea.

Vom descoperi prin integrarea acestei calități a practicii noastre, că este mult mai eficient să practicăm Yoga chiar și pe durate mai mici de timp sau intervale moderate de timp, dar în mod sistematic, în mod constant, decât să practicăm timp de câteva zile foarte intensiv, mai multe ore pe zi, iar după aceea să treacă săptămâni sau luni de zile în care să nu mai practicăm deloc.

Tradiția Yoga precizează că o practică ocazională, chiar dacă este intensivă pe moment, nu poate conduce în general la succes.

Cea de-a 3-a calitate fundamentală a efortului spiritual adecvat abhyasa este definită în tradiția Yoga ca autenticitate.

Această autenticitate implică, pe lângă o dăruire exemplară în procedeele pe care le realizăm, să avem și o atitudine cât mai transfiguratoare față de practica yoga însăși. În felul acesta, practica noastră spirituală nu va ajunge vreodată o acțiune banală, comună, o rutină. Dimpotrivă, autenticitatea în cadrul practicii noastre spirituale, autenticitate care este de fapt un atribut dumnezeiesc, ne va menține mereu în conștiință înțelegerea faptului că din perspectiva transformării noastre spirituale, practica yoga pe care o realizăm zilnic este pentru noi cea mai importantă parte a zilei.

Înțelegem în felul acesta că efortul spiritual adecvat este foarte diferit de eforturile pe care le putem realiza în anumite momente ale vieții noastre. Autenticitatea în practica spirituală implică o dedicare cât mai completă în efortul nostru sistematic de a ne transforma din punct de vedere spiritual, implică, de asemenea, stabilitate.

Din acest punct de vedere, am putea spune că una dintre valorile cele mai importante pe care abhyasa le trezește și le amplifică în ființa noastră este stabilitatea pe care abhyasa o aduce în întreaga noastră viață și nu doar în practica noastră spirituală. Această stabilitate, care este la rândul ei un atribut dumnezeiesc, va fi dobândită de noi atunci când ne vom realiza efortul spiritual, când ne vom realiza practica spirituală într-o deplină autenticitate, adică nu cu jumătăți de măsură, nu cu gândul în altă parte, nu ca o rutină.

În felul acesta, constanța și continuitatea practicii noastre nu va aluneca niciodată în dogmatism, în rigiditate. Numai în felul acesta, integrând dimensiunea autenticității în practica yoga, vom putea atinge o reală stabilitate a experiențelor noastre spirituale. Altfel putem, de exemplu, să obținem ocazional unele stări speciale sau așa-numite experiențe de vârf, dar toate acestea vor fi trecătoare și tocmai de aceea ele nu ne vor putea transforma într-un mod profund și durabil.

Fără autenticitate în practica noastră, fără această calitate fundamentală a lui abhyasa și implicit fără energia subtilă, sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Autenticității Dumnezeiești ce corespunde respectivei calități, vom putea atinge din când în când unele efecte notabile în practica noastră yoga, dar aceste efecte nu vor dura.

Datorită acestei calități a autenticității, abhyasa, efortul spiritual adecvat ne va oferi accesul nu doar la experiențe ocazionale, ci la transformări stabile. Ne va oferi în mod gradat accesul la un nivel de conștiință net superior și totodată stabil. De altfel, stabilitatea și autenticitatea sunt la fel de importante în practica Yoga ca și în relațiile noastre de iubire, în prieteniile noastre, în activitățile noastre creatoare superioare etc.

Cea de-a 4-a calitate fundamentală a efortului spiritual adecvat abhyasa este entuziasmul, efervescența practicii noastre.

Tradiția Yoga menționează că atunci când practicăm cu mult entuziasm un anumit procedeu spiritual, manifestăm o uriașă energie ocultă transformatoare, energie care va permite acelui procedeu Yoga să ne atingă gradat toate învelișurile subtile ale ființei (kosha în limba sanscrită), va permite acelui procedeu yoga să ne transforme cu adevărat și în mod stabil întreaga noastră ființă.

Referitor la aceste patru calități fundamentale ale efortului spiritual adecvat abhyasa, este necesar să facem unele precizări și nuanțări. Spre exemplu, dacă perseverența, constanța, continuitatea în practica noastră yoga sunt calități de bază ale lui abhyasa, aceasta nu înseamnă că practica noastră va rămâne mereu aceeași. Subliniem încă o dată că abhyasa nu se referă la un procedeu yoga anume, ci la realizarea eficientă a oricărei metode de transformare spirituală.

La fel, autenticitatea în practica noastră spirituală înseamnă totodată și o anumită sensibilitate subtilă. Mai exact, dacă suntem autentici în practica yoga, suntem de asemenea capabili să ascultăm, metaforic vorbind, mesajele care pot veni de la diferitele noastre kosha-uri sau învelișuri subtile. Spre exemplu, suntem capabili să simțim ce ne spune trupul nostru, ce nevoi are în ceea ce privește odihna, alimentația ș.a.m.d.

Pe de altă parte, această sensibilitate subtilă este completată și complementată de elanul entuziast și plin de aspirație – cea de-a 4-a calitate fundamentală a lui abhyasa, elan care ne motivează să ne depășim mereu, dar cu blândețe, diferitele limitări actuale. Fără această constantă autodepășire, practica noastră spirituală nu s-ar putea dezvolta ori aprofunda.

Având în vedere toate acestea, putem să înțelegem că abhyasa, ca ingredient esențial al practicii Yoga eficiente, este prin natura sa un demers gradat.

Abhyasa implică etape, implică să descoperim mereu și mereu elemente noi, aspecte inedite în practica noastră spirituală, pentru ca în felul acesta să o aprofundăm în mod constant.

Spre exemplu, atunci când alegem să practicăm aceeași tehnică Yoga timp de, să spunem, un an de zile, noutatea în ceea ce privește abhyasa nu constă în înlocuirea tehnicii respective cu o altă tehnică în fiecare săptămână. Noutatea este dată de aprofundarea conștientizărilor noastre. Ea constă în descoperirea a noi și noi elemente semnificative, elemente importante referitoare la acea practică. O asemenea integrare a lui abhyasa ne va conduce la autentice descoperiri spirituale, la veritabile revelații, întocmai ca atunci când ne aflam la începuturile practicii noastre Yoga.

De aceea se spune atât în Yoga cât și în alte tradiții spirituale că este deosebit de indicat să ne menținem în acea așa-numită stare a începătorului, pentru că în această stare suntem foarte atenți, suntem foarte prezenți în practica noastră Yoga și ca urmare a acestei prezențe și a atenției noastre susținute și stăruitoare, vom conștientiza mereu și mereu, vom descoperi în permanență aspecte noi ce sunt, de asemenea, foarte semnificative pentru procedeul respectiv.

O asemenea abordare sau perspectivă așa-numită a începătorului, dacă este combinată cu cea de-a 3-a calitate a lui abhyasa – respectiv autenticitatea – și implicit dedicarea și respectul sau atitudinea transfiguratoare față de practică, ne va revela în mod gradat valențele transformatoare excepționale ale respectivei practici. În felul acesta, practica noastră Yoga ne va putea atinge și transforma într-un mod superior, eminamente benefic și din ce în ce mai profund conștiința și întreaga ființă.

De fapt, la modul general vorbind, la începutul practicii noastre Yoga nu avem nici sensibilitatea subtilă și nici intuiția spirituală pentru a-i recunoaște potențialul ei cu totul excepțional. Dar pe măsură ce continuăm să practicăm, menținând mereu vii, mereu active în această practică, toate cele patru calități ale lui abhyasa, respectiv durata adecvată, continuitatea, autenticitatea și entuziasmul sau efervescența lăuntrică, practica respectivă ne va revela întreaga ei magie, întregul ei mister, întregul ei extaz.

Se poate spune că aspectul cel mai dificil referitor la abhyasa este menținerea celor patru calități fundamentale ale ei și după ce energia începutului s-a diminuat, iar ca un exemplu de o atitudine foarte simplă, ce ne poate însă ajuta deosebit de mult în menținerea intactă și chiar în dezvoltarea, în aprofundarea și amplificarea celor patru calități fundamentale ale lui abhyasa, este foarte recomandat ca de fiecare dată când practicăm Yoga, să urmărim să descoperim, subliniem, de fiecare dată, cel puțin trei aspecte noi și semnificative pentru acea practică.

Dacă vom fi într-adevăr atenți, aceste elemente noi vor apărea cu siguranță de fiecare dată. În felul acesta, atenția noastră ce va fi orientată către descoperirea acelor elemente noi, va constitui și un excelent antidot împotriva rutinei, a aplatizării sau chiar a deteriorării din punct de vedere subtil și îndeosebi din punctul de vedere al eficienței acelei practici.

Este însă cu mult mai bine să extindem acest exercițiu atât de simplu de conștientizare, de descoperire a noului și la alte activități pe care le realizăm în mod constant, inclusiv activitățile noastre zilnice care rămân cam aceleași de la o zi la alta, dar și în realizarea împreună cu ființa iubită a acelorași posturi erotice, amoroase. Vom urmări și în acest caz să descoperim de fiecare dată cel puțin trei elemente noi și semnificative ș.a.m.d.

Această indicație tradițională ne revelează totodată faptul că abhyasa, chiar dacă este un ingredient esențial al eficienței practicii noastre spirituale, nu este suficient. Ne revelează faptul că există posibilitatea ca efortul nostru spiritual, abhyasa, să devină un efort steril sau să se aștearnă peste el banalitatea, plictiseala ori alte neînțelegeri de natură egotică ale practicii ferme și constante.

Pentru a preveni toate acestea, este necesară prezența celui de-al 2-lea ingredient ezoteric, acesta oferindu-ne, împreună cu abhyasa și cu completarea pe care o oferă cel de-al 3-lea ingredient, o eficiență de-a dreptul uimitoare, infailibilă, a practicii noastre yoga.

Citiți a treia parte a articolului

Conferință susținută în cadrul Congresului de Yoga și Terapii Alternative Orientale și Occidentale, a VIII-a ediție, 2024

Citiți și:
Importanța adeseori nebănuită a eforturilor benefice adecvate (I)
Unele aspecte esenţiale care evidenţiază efectele benefice ale practicii tehnicilor yoga (I)

 

yogaesoteric
23 octombrie 2025

 

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More