România a importat aproape un milion de tone de grâu din Ucraina

4,6 milioane de tone de grâu românesc au fost vândute la export între 1 iulie 2022 – 25 iunie 2023, anul comercial încheindu-se la 30 iunie, transmite publicația specializată Lanțul Alimentar.

Producția de grâu românesc în vara anului 2022 a fost estimată la 9,1 milioane tone. Rezultă că importurile de grâu reprezintă, procentual, 10% din producția internă, în timp ce exporturile s-au apropiat de 50% din recolta anului trecut.

Această cantitate ocupă locul 4 în clasamentul exporturilor de grâu din România de când țara noastră a aderat la UE și a început să beneficieze de subvențiile din fonduri europene.

Cantități mai mari au fost vândute doar în anii 2022, 2020 și 2017.

România ocupă locul 2 în clasamentul țărilor europene care exportă grâu pe piețele terțe. Pe locul 1 se află Franța, iar pe locul 3 ‒ Germania.

În aceeași perioadă, România a importat 922.086 tone de grâu, cu preponderență din Ucraina.

Exporturile de grâu s-au produs într-un an în care mai mulți fermieri au acuzat o concurență neloială din partea grâului ucrainean, mai ieftin. Ca rezultat al presiunilor făcute de fermieri, autoritățile de la Bruxelles au acceptat ca România și alte state din regiune să impună o interdicție temporară pentru importurile de grâu din Ucraina.

Cu toate acestea, cerealele din Ucraina pot tranzita România pentru a fi vândute pe alte piețe.

Citiți și:
Falimentul fermierilor români cu complicitatea baronilor PSD și PNL. România importă de peste 20 de ori mai multe produse agro-alimentare din Ucraina în 2022
UE prelungeşte cu un an scutirea de taxe pentru importurile din Ucraina
Mascarada controalelor la cerealele din Ucraina. ANSVSA raportează cifre halucinante

 

yogaesoteric
4 octombrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More