Românii dau cei mai mulți bani pe mâncare din UE

 

Românii dau aproape un sfert din salariu pe mâncare, mult mai mult decât ceilalţi europeni. Suntem de altfel pe primul loc în Uniunea Europeană la bugetul alocat pentru hrană. Şi asta pentru că, pe de o parte salariile sunt mai mici decât în alte ţări, iar pe de altă parte mâncarea este mai scumpă.

Dacă analizăm cheltuielile unei gospodării tipice, vedem că 27,8% din bani se duc pe alimente. Potrivit datelor Eurostat pentru anul 2017, procentul este de peste două ori mai mare decât media europeană, care este de doar 12%.

România este urmată în acest top, la o distanţă destul de mare ce-i drept, de Lituania, Estonia şi Bulgaria. În cazul acestor ţări, bugetul alocat pentru hrană nu depăşeşte 22% din totalul cheltuielilor. Spre exemplu, în cazul bulgarilor, banii daţi pe alimente reprezintă 19% din valoarea totală a plăţilor.

Cea mai mică pondere a cheltuielilor cu mâncarea o au gospodăriile din Irlanda, Luxemburg şi Marea Britanie. Aici, mai puţin de 10% din cheltuieli se duc pe hrană. Însă, în aceste state şi nivelul veniturilor este mult mai mare decât în România şi celelalte state din estul Europei.

Citiți și:

România nu a trimis niciun oficial la summitul la care alte ţări au cerut alimente la fel de bune ca-n Vest

O descoperire uluitoare! România a găsit deja formula pentru alimente fără E-uri

 

yogaesoteric
26 februarie 2019


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More