Românul cu credite va face foamea. Este o dramă națională

Prof. dr. Petrișor Peiu a atras atenția asupra problemei inflației: „Problema scumpirii banilor este o dramă pentru unele familii, dar sunt puţini care au credite în România. Însă va fi o dramă naţională pentru economie”.

„Atenţie! Nu cred că nu se vor termina foarte curând consecinţele războiului din Ucraina, chiar dacă acolo va interveni un fel de stagnare a operaţiunilor militare, sancţiunile vor rămâne şi aduc după ele creşterea inflaţiei. Noi suntem în continuare pe o tendinţă de creștere a inflaţiei. Toate modelările matematice ne arată că nu s-a încheiat cu scumpirile. Nu s-a încheiat nici cu creşterea costului banilor”, a spus Petrișor Peiu.

Costul creditelor se va scumpi

„Problema e că noi avem nişte particularităţi din această dinamică foarte mare a preţurilor care nu poate fi justificată. Revenind la credite, avem inflaţie mare. Inflaţia asta mare se domoleşte, în primul rând, prin faptul că vine BNR, domnul Isărescu, şi creşte dobânda pe care BNR o oferă băncilor să îşi ducă banii acolo. Chiar dacă vine, după aia, domnul Vasilescu şi ne spune că se face cu paşi mici, că politica BNR este prudentă… dar se petrece. Crescând dobânda, şi băncile este nevoie să ştie că se pot duce la stat să plaseze acei bani în condiţii de siguranţă maximă. Ştiu că pot să se ducă să cumpere obligaţiuni de stat cu 8% – 9% dobândă pe an şi atunci vor fi mai puţin atente să dea banii în condiţii prea bune către consumatorii români. Costul creditelor se va scumpi”, a mai spus Peiu.

Românul cu credite va face foamea

„În mediul bancar nu este panică, pentru că băncile au această oportunitate să cumpere obligaţiuni de stat, au unde să îşi pună banii. Românul cu credite va face foamea aşa cum e obişnuit. Problema este ce fac firmele, că nu pot să facă foamea. Asta este problemă mare. Ce vor face firmele? Problema scumpirii banilor este o dramă pentru unele familii, dar sunt puţini care au credite în România. Însă va fi o dramă naţională pentru economie, pentru că acele companii sunt pe o piaţă concurenţială, europeană şi, dacă la mine în ţară costul este mult mai mare decât în Polonia, eu nu mai pot să vând nici în propria piaţă”, a precizat Petrișor Peiu.

Citiți și:
Scenariu sumbru de la BNR: „Vom ajunge chiar şi la foamete! Va fi necesar să facem sacrificii cu toții”
Nu există o criză alimentară, dacă nu ardem mâncarea

 

yogaesoteric
27 octombrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More