Roswell Deja Vu: Presupusul extraterestru mort în 1947 ajunge din nou în lumina reflectoarelor
Anul acesta, în data de 5 mai, la o conferinţă specială ce a avut loc în SUA, au fost făcute publice două fotografii care ar surprinde rămăşiţele unui extraterestru găsit mort de autorităţile americane la o fermă în apropiere de Roswell, New Mexico, în anul 1947.
Se presupune că imaginile au fost descoperite într-o colecţie de 40 de slide-uri colorate în podul unui cuplu american cu relaţii „grele”, atunci când proprietatea lor din Midland, Texas, a fost eliberată înainte de vânzare, susţine Daily Express.
Un clip scurt, documentar, a însoţit publicarea fotografiilor, sugerând a fi povestea investigaţiei unui jurnalist după ce aceste fotografii au ajuns în posesia sa. Clipul a descris cum au fost găsite aceste fotografii, într-o colecţie de poze ce aparţineau cuplului Hilda Blair Ray, o proeminentă avocată locală, şi soţului ei Bernard, un geolog care lucrează în industria petrolieră şi în prezent.
Fotografiile par să prezinte un umanoid cu un cap mare, aşezat pe o platformă din sticlă într-o vitrină.
Fotografiile au fost descrise ca având o calitate foarte proastă comparativ cu restul slide-urilor din colecţie, despre care s-a afirmat că ar fi fost realizate între mijlocul anilor 1940 şi anii 1950.
Publicarea imaginilor a declanşat o dezbatere intensă şi noi disensiuni în rândul grupurilor online dedicate OZN-urilor şi extratereştrilor. Mulţi speră că pozele sunt reale, în timp ce o altă tabără susţine că este vorba de o altă farsă, sofisticată, mulţumită tehnologiei moderne.
Scepticii susţin că fotografiile sunt o încercare de a obţine ceva bani la aniversarea a 20 de ani de la un eveniment asemănător. În 1995, au apărut câteva fotografii care păreau să surprindă o autopsie secretă executată de guvernul american asupra cadavrului unui extraterestru. Ulterior s-a dovedit că totul era doar o farsă elaborată.
De la apariţia sa în anii 1940, cazul Roswell a atras critici asupra autorităţilor americane, care sunt acuzate că ar muşamaliza descoperirea unui extraterestru.
Citiţi şi:
O fotografie uluitoare a fost publicată de NASA în luna octombrie: Un OZN de mărimea Pământului apare la suprafața Soarelui!
Enigmele de la Cernobâl pot fi cu ușurință explicate
Bază extraterestră pe Lună, fotografiată în detaliu și alte dovezi clare ale unor OZN-uri prezentate de NASA
yogaesoteric
22 octombrie 2015