Să te rogi aşa: «Facă-se voia Ta în mine, Doamne, fie puterea Ta în mine, care biruieşte toate şi înfricoşează toate»

Nu te întrista pentru că nu vezi în tine nimic bun, chiar nici nu căuta nimic bun în tine. Binele omenesc este urâciune în faţa lui Dumnezeu. Bucură-te de neputinţa şi de slăbiciunea ta. Adevăratul bine este Dumnezeu. El este înţelepciunea, El este şi puterea. Roagă-te ca El să-ţi umple inima, ca El, ca o lumină adevărată, să-ţi lumineze mintea, ca El să fie puterea ce lucrează în tine, ca El să domnească în tine. Iar tot ce este al tău va rămâne pentru totdeauna neputincios şi slab.

Să te rogi aşa: „Facă-se voia Ta în mine, Doamne, fie puterea Ta în mine, care biruieşte toate şi înfricoşează toate”. Toată viaţa ta să fie o năzuinţă către Dumnezeu. În timpul ispitelor şi al bolii, în orice stare s-ar afla sufletul tău, printr-un singur cuvânt îndreaptă-ţi gândurile către Dumnezeu. Trebuie să treci prin toate neputinţele fireşti şi să tinzi către Dumnezeu.

… Grea este calea mântuirii, greu poate fi şi cuvântul care vorbeşte despre ea, ca o sabie cu două tăişuri care ne taie patimile, senzualitatea exacerbată, iar împreună cu ele produce durere inimii din care răsar. Va veni oare timpul când sabia nu va mai avea de lucru în inima noastră? Nu, la aceasta nu se va ajunge niciodată. Curăţia duhovnicească nu are sfârşit şi în fiecare inimă se va găsi o părticică necurată care este necesar să fie curăţată.

Atunci când inima mea încetează să mai lupte, recunosc în mine un semn al nepăsării. Este un semn de tulburare puternică. Însă atunci când acest întuneric este risipit de cuvântul lui Dumnezeu, inima doare, dar fără durere este cu neputinţă luminarea sufletului – aceasta va fi numai visare.

Maica Arsenia, extras din lucrarea Calea spre vindecarea inimii


Citiţi şi:


În realitate, realizarea Voinţei lui Dumnezeu te sfinţeşte

Adevărată rugăciune nu necesită nimic mai mult, decât o mare dragoste exprimată faţă de Dumnezeu



yogaesoteric
30 octombrie 2019


Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More