Salutul transfigurator AUM

  de profesor yoga Gregorian Bivolaru


Această tehnică simplă poate fi realizată de oricine înaintea şi în finalul oricăror tehnici de meditaţie. Atunci când o realizăm imediat înaintea unei meditaţii ne decuplăm în felul acesta conştiinţa de la lumea exterioară pentru a ne interioriza mai bine în lumea interioară. De asemenea, înainte de a ne reîntoarce la activităţile noastre după ce am încheiat şedinţa de meditaţie, ne putem părăsi spaţiul interior realizând Salutul transfigurator AUM.


Tehnica de execuţie:

-ne concentrăm mai întâi întreaga atenţie la nivelul centrului subtil de forţă ANAHATA CHAKRA, evocând lăuntric atitudinea de candoare şi inocenţă a copilului care-şi acceptă şi îşi recunoaşte greşelile, continuându-şi nestingherit drumul său evolutiv. În acele momente sublime vom aspira să fim cât mai sinceri, fără a deveni totuşi excesiv de serioşi şi gravi;

-ne aşezăm apoi fie în postura Lotusului (PADMASANA), fie în postura pe jumătate lotus (ARDHA-PADMASANA), fie în postura Diamantului (VAJRASANA); unim apoi palmele şi le aşezăm la sol în faţa noastră;

-în continuare, inspirăm aerul cât mai lent pe nas aducând simultan palmele lipite la nivelul inimii , după care vom forma un „A” cu buzele şi vom răsuci lent limba către zona palatului (fără a expira însă deloc pe gura deschisă);

-începem imediat după aceea să expirăm, intonând succesiv sunetele vocale AAA şi UUU în timp ce simultan ne aplecăm în faţă, spatele rămânând însă drept. Apoi, imediat înainte de sfârşitul expiraţiei, vom intona, nazal, sunetul MMM. Dacă această nazalizare este corect executată, vom auzi, pe lângă sunetul principal (MMM) şi o armonică secundară în interiorul corpului; este vorba de fapt de aceleaşi sunete, dar cu o octavă mai sus;

-revenim apoi în poziţie verticală inspirând din nou, după care expirăm lăsându-ne uşor mâinile la sol cu palmele lipite, exact ca în poziţie de plecare.

yogaesoteric

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More