Savaliuc a aruncat în aer #REZIST: protestele, comandate de afară! Video șoc!
Bani, logistică, presiuni din afară pentru a organiza proteste, persoane care beneficiază de sume importante – care sunt țările care plătesc și ce scopuri există.
Lovitură de teatru – Lumea justiției, publicația fondată de jurnaliștii de investigație Răzvan Savaliuc și Adina Anghelescu, a publicat o serie de înregistrări cu un membru #rezist care a rupt tăcerea și a dezvăluit aspecte uluitoare din interiorul mișcării.
„Un membru #REZIST dezvăluie tacticile prin care s-au deturnat protestele democratice, în scopul dărâmării Guvernului și majorității parlamentare, prin lovitură de stat”, scrie LuJu.ro în primul articol din această serie de dezvăluiri.
„Bandele #rezist sunt finanțate din străinătate cu sute de mii de euro, manipularea, incitările la ură, viol și omor s-au făcut prin 140.000 conturi de Facebook, sub sloganul obscen «MUIE PSD»”, completează publicația care precizează că „Jandarmii au fost atacați organizat de grupuri infiltrate”.
Materialul Luju.ro este și o provocare pentru SRI, care „ar fi trebuit să dețină date despre grupările violente #rezist, despre cine le organizează și finanțează, și că activitatea acestora a frizat siguranța națională”. SRI nu a făcut nimic pentru prevenirea unor asemenea manifestări ostile, consideră publicația lui Savaliuc.
„Din punctul nostru de vedere, SRI este părtaș și factor favorizator al acestor manifestări extreme, care au exacerbat ura în societate”, spune revista lui Savaliuc. „Deși este deținătorul (ilegal) al unității Cyberint prin care controlează toate comunicațiile pe rețelele de internet din România, SRI nu a făcut absolut nimic pentru a stopa mesajele de ură și incitare la violență, mergând până la instigări la violuri și ucideri ale parlamentarilor și guvernanților, respectiv a-i identifica pe autori și a-i deferi Justiției.”
Lumea Justiției a atras atenția asupra „atitudinii complice” a unor șefi de partide din Opoziție (USR si PNL), precum și a președintelui României Klaus Iohannis, „care au incitat continuu alături de grupările #rezist, la ieșirea în stradă și dărâmarea Guvernului, atentând astfel la ordinea constituțională, fără să se delimiteze de asemenea manifestări reprobabile și abdicând de la obligația constituțională de a fi un mediator”.
În primul fragment video „fostul membru al grupului #REZIST” arată cum a participat la mai multe întâlniri în care se organizau proteste împotriva actualei guvernări, devoalând mai multe dedesubturi ale organizării manifestațiilor.
O acuzație i se aduce unui protestatar de profesie, Cristian Dide, care „a dorit ca instigatorii, diferit de februarie 2017 să nu mai stea în primul rand, ci să stea în spate, în rândul 7-10”, scrie Luju. „De acolo să provoace Jandarmeria, știind altfel că aceștia nu au cum să extragă grupul violent și că vor folosi gaze și alte materiale”, afirmă sursa citată.
„În 10 august s-au folosit grupuri de 5-8 persoane, organizați foarte bine, dispersați în toată piața, care la un anumit semnal care se dădea de pe platforma auto montată în Piața Victoriei, începeau să arunce în jandarmi, nu simultan, dorindu-se în acest mod crearea de breșe în cordonul de jandarmi…”
În al doilea clip, se vorbește despre Angi Șerban cea care „ține logistica grupului #rezist în frâu și participă la toate evenimentele care sunt împotriva PSD, le organizează…”
Șerban este și înregistrată, ea făcând o afirmație cheie despre implicarea celor „de afară”:
„Suntem presați din exterior să punem osul la treabă, dacă ar fi fost după noi, protestele ar fi fost mult mai rare…”, spune respectiva în înregistrare.
Aceeași persoană vorbește despre complicate logistică folosită pentru proteste: „În spatele unui eveniment de o asemenea anvergură stă o logistică de nu îți imaginezi”…
În plus, presupusa Angi Șerban vorbește de gruparea PACT, care „tot dansează pe lângă noi”.
„PACT-ul este partidul lui Tianu Burduja, băiatul bancherului Gheorghe Burduja, ăla care a construit BANCOREX-ul (…) Sunt numai copii de bani gata, de securiști, sunt foarte deștepți, foarte mișto, da…. sunt destui prin țară… Uite și aici o listă…”, spune Angi Șerban.
În al treilea clip video, „fostul #REZIST” dă detalii despre felul în care s-au făcut plăți în 2017 și 2018 „din Anglia, Belgia, Franța și Olanda” către persoane fizice din grupul #rezist. Nominalizat este Florin Bădița, fondatorul „Corupția ucide”, fost consilier al Monicăi Macovei.
„Scopul acestui ajutor fiind destabilizarea politică, distrugerea partidelor puternice și creșterea unui partid mic, care ar putea fi controlat foarte ușor, în așa fel încât cei din Franța să aibă acces politic și economic mult mai ușor în România”, afirmă fostul #REZIST. „Din Olanda, interesul economic este principalul motiv pentru care se susțin activitățile de destabilizare, plățile făcându-se către mai multi membri din #rezist”…
Chiar la începutul articolului, Lumea Justiției a precizat că păstrează secretă deocamdată identitatea dezvăluitorului, dar datele prezentate sunt de o gravitate ieșită din comun, deci ar fi necesară o reacție a instituțiilor statului. Este necesar însă să menționăm că instituții finanțate chiar de stat au reacționat vehement atunci când a fost pusă sub semnul întrebării normalitatea mișcărilor și intențiilor protestelor #REZIST…
În a doua serie de dezvăluiri, Lumea Justiției a publicat trei noi filme grăitoare, în care se acuză faptul că la întâlnirile de taină ale #rezist se consuma marijuana. Se prezintă chiar o înregistrare audio efectuată la una dintre aceste întâlniri, care îl indică pe liderul Florin Bădița vorbind despre cum se fac dozajele, gramajele pentru asemenea țigări.
„Cunosc faptul şi pot susţine acest lucru, fiind martor la mai multe episoade în diferite locaţii, când membrii #Rezist consumă substanţe interzise şi aici mă refer la consumul de marijuana…
Voce Florin Bădiţa: «Ţi-am spus aici se face pe dozaje, vin cu dozaje… ok cât e plata… spre exemplu eu o fac mică dacă fumez la liber… dintr-un gram, cât faci 20?… 15?… dacă sunt două persoane mai puţin şi mai pui tutun de ţigări şi altele…»
Prima dată când am văzut acest fenomen a fost la Sibiu într-o altă casă conspirativă în care sunt depozitate serverele cu care se fac mesaje de propagandă şi rostogolirea lor în tot mediul online. Într-o seară în această locaţie am observat un bol de plastic transparent, care era aproape plin cu marijuana, în jurul mesei aflându-se Florin Bădiţa, Angi Şerban, Cristian Mihai Dide şi alţi membri #Rezist, care au început să-şi realizeze ţigări cu marijuana, aşa zise joint-uri. S-a stat acolo până dimineaţă, casa aflându-se în Sibiu, pe strada Crișanei, la numărul 13. O altă casă pusă la dispoziţie pentru întâlniri şi consum de marijuana, la care am participat, în Bucureşti pe strada Educaţiei, numărul 32, unde se află casa conspirativă, numită de ei Casa Justiţiei… Am fost prezent într-o după amiază, alături de mine fiind Florin Bădiţa, Angi Şerban şi alţi membri… La un moment dat Florin Bădiţa a scos din geantă o pungă cu marijuana şi a început să-şi ruleze ţigări, această întâlnire durand până la ora 22.00.”
„Platforma de propagandă şi de distribuire a mesajelor conţine aproximativ 140.000 conturi de Facebook, printre care erau persoane, pagini de media, influenceri… Platforma era, până în urmă cu ceva timp, administrată de Florin Bădiţa, ordinele fiind primite direct de la Monica Macovei, pentru această platformă, discuţiile ţinându-se direct la Bruxelles sau la Strasbourg, iar după ce platforma a pierdut un număr de aproximativ 100.000 conturi şi s-a început reconstrucţia ei în vederea promovării mitingului din 10 august, a fost schimbat şi administratorul pe care nu l-am cunoscut. Dar ştiu că platforma a funcţionat şi în ziua de 12 august, când au îndemnat oamenii să iasă în stradă spunând că, în caz contrar, Liviu Dragnea va deveni invincibil… acelaşi mesaj fiind transmis şi de Mălin Bot, într-o postare live pe care a făcut-o în jurul orelor 18.00.”
„În legătură cu campania Fără Penal a USR-ului, pot face următoarele precizări: Există o legătură strânsă între liderii #Rezist şi liderii USR şi aici nu mă refer la ideile şi principiile pe care le au ambele grupări, ci la legătura financiară dintre cele două. Când activam ca membru #Rezist mi-au fost plătite deplasările, transportul, cazarea, masa, plus un bonus. Acele corturi instalate de USR în diferite oraşe din ţară nu au strâns numărul necesar de semnături pentru această campanie, aşa că cei de la USR, împreună cu cei de la #Rezist au recurs la trei variante… Organizarea de mitinguri unde numărul de participanţi fiind destul de mare, există posibilitatea să se strângă foarte multe semnături pentru această campanie. Iar cea de-a treia era să fie plătiţi anumiţi oameni sau mai bine zis stimularea lor cu sume cuprinse între 6 şi 10 lei pe semnătură, pentru a se strânge semnături în oraşele în care USR-ul nu reuşea să depăşească limita de 22.000 de semnături. În data de 10 august, fiind în Piaţa Victoriei, am vrut să probez una dintre variante şi am mers la diferite persoane, care strângeau semnături pe acele liste, şi am declarat nume false, CNP-uri false şi adrese diferite, putând să fac acest lucru fără ca să mi se ceară actul de identitate. Unul dintre nume pe care l-am dat a fost un nume uşor şi foarte mediatizat în ultimul timp, acesta fiind Mircea Negulescu, zis şi Portocală.”
În cea de-a treia serie de dezvăluiri, Lumea Justiției a publicat două noi filme în care fostul membru #rezist vorbește despre plicuri cu sume mari de bani, care circulau între diferite persoane și membrii grupării, despre destinația acestor sume, dar și despre mașinile folosite de liderii #rezist în atingerea scopurilor lor.
„De mai multe ori Angi Şerban m-a rugat să o duc la diferite întâlniri. Am vrut să o duc cu maşina personală, dar a insistat să luăm o maşină care ar aparţine unui membru #rezist şi este dată spre folosinţă membrilor #rezist. Maşina este un BMW Seria 3, de culoare albastră, din anul 2016, care are numărul de înmatriculare B 57 CVI. Când am mers prima dată cu Angi Şerban, am întrebat-o dacă maşina are toate documentele valabile… Mi-a răspuns că da şi că acestea se află în torpedoul maşinii. La una dintre opriri am văzut talonul pe care scria numărul maşinii, marca şi modelul, şi era înregistrată pe o persoană fizică. Acest nume nu mi-l amintesc. Maşina avea montate suplimentar camere de filmat în interior, la oglinda retrovizoare şi pe luneta din spate, în stânga şi în dreapta… totodată pe oglinzile din exteriorul maşinii aflându-se camere. Această maşină era folosită pentru a strânge bani de la diferite persoane fizice din ţară. Întrebând-o pe Angi Şerban dacă nu este periculos ca maşina să aibe atâtea echipamente montate pe ea, aceasta mi-a răspuns că tot ce trebuie să fac este să conduc cu viteză, pentru că în baza de date a poliţiei numărul de înmatriculare figurează pe o Dacie.
Am fost cu această maşină la Piteşti unde ne-am întâlnit cu un bărbat de aproximativ 25-30 de ani, înalt, subţire, care susţinea vehement că are o problemă cu Liviu Dragnea şi care i-a înmânat lui Angi Şerban un plic cu bani. Acesta a coborât dintr-o maşină Audi de culoare neagră, cu numărul de înmatriculare B 202 MPA. De două ori am fost cu Angi Şerban cu această maşină BMW la Râmnicu Vâlcea, la Hotelul Posada, unde a intrat singură, a stat aproximativ 20-30 de minute, iar de fiecare dată când a ieşit avea în mână un plic.”
„În dimineaţa zilei de 11 aprilie, în jurul orei 11, am fost sunat de Angi Şerban. M-a sunat normal, fără să folosească WhatsApp şi m-a întrebat dacă pot să merg la Constanța să iau un plic. Înainte să cobor de pe autostradă am fost contactat telefonic de un bărbat, care mi-a spus că trebuie să ajung în fața reprezentanței Toyota şi el mă va aştepta într-un Mercedes coupe cu numere de Bulgaria. Ajuns acolo, am parcat în spatele maşinii descrise, şi am coborât să mă întâlnesc cu el. Din Mercedes s-a dat jos un bărbat de aproximativ 40 de ani, de înălţime medie, corpolent, care mi-a spus «acesta este plicul cu bani pe care trebuie să îl duci la București». Am luat plicul, am pornit şi am intrat din nou pe autostradă, când am fost sunat de Alexandru Socol şi m-a întrebat dacă m-am văzut cu persoana de contact de la Constanța şi să-i spun estimativ cât timp fac până la intrarea în Bucureşti. Iar la intrarea în Bucureşti am fost aşteptat de Alexandru Socol, la benzinăria MOL, care venise cu un Nissan înmatriculat în Bucureşti şi căruia i-am dat plicul cu bani.
Banii erau folosiţi pentru a organiza diferite mitinguri în Piaţa Victoriei, pentru plata unor asociaţii, care crează mesaje cu impact emoţional, pentru a scoate oamenii în stradă, pentru logistica necesară unui miting, şi nu în ultimul rând pentru plata liderilor #rezist. Văzând că sunt pus să fac lucruri pentru care eu aş răspunde penal, am decis să mă retrag din #rezist.”
Citiți și:
Dezvăluiri șocante – Protestele #rezist ar putea fi un experiment al unei companii americane de sociologie și software
DIICOT anchetează finanţarea #Rezist. 15 milioane de dolari suspecți și eternul George Soros…
yogaesoteric
7 aprilie 2019