Scandalul infectării stranii a lui Mirel Curea. Reacția dură a dr. Răzvan Constantinescu

Cazul cunoscutului jurnalist și susținător al vaccinării devine un adevărat scandal – atât din cauza autorităților sanitare, cât și a credibilității vaccinurilor în cauză. Infectarea lui Mirel Curea pare a fi încă un caz inexplicabil! Cunoscutul jurnalist, unul dintre cei mai importanți susținători ai respectării măsurilor de prevenire și al vaccinării, s-a infectat în condiții mai mult decât ciudate.

Mirel Curea se vaccinase – ba chiar trecuseră zece zile de la rapel când s-a infectat de la… fiica sa! Culmea, această făcuse în prealabil două teste, care ieșiseră… negative!

Singura consolare pare a fi că forma îmbolnăvirii este una ușoară – cel puțin așa a spus jurnalistul. „Marți am ieșit pozitiv la testul covid. În mod cert, am luat virusul de la Teo. Puțin roșu în gât și usturimi în nas am avut de vinerea trecută, dar duminică-luni, părea că totul trece – în noaptea de luni spre marți mi-a dispărut mirosul. Mi-am făcut testul marți: pozitiv“, scria Mirel Curea pe Facebook.

Jurnalistul își mărturisește surprinderea: „Semnelor care au apărut de vineri nu le-am dat atenție, mi-am zis că am răcit nițel prin curte, pentru că eram vaccinat cu schema completă. Greșit!“. „Vaccinul nu imunizează la absolut, dar nu permite, în cel mai rău caz (sper), decât dezvoltarea unor forme ușoare”, scrie Mirel Curea, care spune că și-a făcut toate analizele la Matei Balș, „inclusiv CT pulmonar și a ieșit totul în regulă, adică am o formă foarte ușoară: rinoree, strănut, dureri ușoare de sinusuri și gât“.

Mirel Curea crede că „este vorba despre o tulpină nouă“. Concluzia și învățătura lui Curea este să „nu ignorați semnele de boală deja clasice: roșu în gât, usturimi nazale, rinoree, dureri de cap. Nu le puneți pe seama lui «am răcit nițel». La primul semn, test și sunat la medic“. Totuși, din propria experiență, jurnalistul putea constata că nici testul nu este ceva clar și sigur – iar în privința vaccinului, acesta propune o imunizare de peste 95% – și NU doar împotriva formelor medii și grave!

Să înțelegem că acum vaccinurile americane își vor modifica publicitatea și vor menționa că procentul de eficiență se referă numai la forme grave? Și ce înseamnă „forme ușoare“ pentru persoane cu afecțiuni cronice?

Invitat la emisiunea „Sinteza Zilei”, la Antena 3, Mirel Curea a detaliat postarea pe care deja o făcuse pe contul său de Facebook. Pe 12 februarie, jurnalistul și-a făcut rapelul, după care a venit fiica sa în vacanță, din Franța, cu două teste făcute, unul în orașul în care face facultatea și al doilea test la aeroport, în Paris, înainte să urce în avion. Astăzi, jurnalistul este sigur că fiica sa a luat virusul din avion. Dar este la fel de posibil să fi luat virusul chiar de la el.

A rămas în izolare, părându-mi-se și mie absurd că vine cu două teste negative și totuși stă în izolare. După 8 zile a trebuit să facă testul de plecare. Opa, testul de plecare era pozitiv. Și eu și soția mea am fost liniștiți în ceea ce ne privește, dar și pentru ea. A avut o zi o subfebrilitate, o roșeață în gât, chestii banale”, a spus jurnalistul.

Iar eu și soția mea am fost liniștiți că avem vaccinul făcut și rapelul, a trecut mai mult de 10 zile. Îi invit pe toți cei care se uită la noi să încerce să pună în paranteză toate idioțeniile pe care le-au auzit. Orice semn, cât de mărunt, strănut, roșu în gât, nas care curge, durere de cap, să nu caute motive că au stat în curent sau au mâncat o înghețată.

Eu însumi am făcut acest cretinism. Am stat două zile liniștit spunându-mi că am ieșit în curte și tot felul de explicații despre care nu știi dacă sunt fugă de realitate sau altceva. Iar în noaptea de luni spre marți am mâncat o portocală. Și mi-am dat seama că nu-i simt mirosul“, a povestit Mirel Curea.

Jurnalistul a spus că soția sa i-a făcut imediat un test și acesta a ieșit pozitiv. În plus, că la DSP nu a răspuns nimeni, niciodată, după ore și ore de apeluri repetate.

Ce probleme grave rezultă din această experiență neplăcută pe care o trăiește jurnalistul EvZ:
1. Testele PCR nu au depistat virusul pe care îl avea cel puțin una dintre persoanele testate din avion. Dacă testele au definit cel puțin o persoană purtătoare de virus drept sigură înseamnă că e posibilă și reciproca.
2. Te poți îmbolnăvi și dacă ai făcut vaccinul complet.
3. Vaccinul NU IMUNIZEAZĂ și, mai grav, crează o falsă siguranță, dar și un pericol real pentru cei din jur care se pot infecta cu virusul chiar de la o persoană vaccinată, care se crede sigură, dar poate fi deja bolnavă sau /și asimptomatică.

Concluzia o poate trage oricine. Și atunci, despre ce eficiență a vaccinului vorbim? Despre ce concerte pentru vaccinați vorbim? Despre ce pașapoarte de vaccinare vorbim?

Un vaccinat poate fi o adevărata bombă silențioasă purtătoare de virusuri, care poate detona o întreagă comunitate cu tot cu certificatul de vaccinare semnat de alde Gheorghiță la purtător.

Opriți vaccinarea de sute de milioane de euro (apropo, câte spitale sau catedrale, azile, orfelinate se puteau face cu banii ăștia?), aruncați vaccinurile și aprobați tratamentul cu Ivermectină și Arbidol!

Doctorul „de opoziție” reacționează!

Cunoscutul medic Răzvan Constantinescu, unul dintre cei mai mari critici ai măsurilor anti pandemie și ai vaccinării cu produsele promovate în România, îl ironizează pe Mirel Curea – fără a-i pomeni numele: „CULMEA PROSTIEI“, scrie conferențiarul ieșean.

Te injectezi cu o porcărie de ser netestat (în privința efectelor à la longue), denumit impropriu «vaccin» și pentru care ai făcut o campanie stupidă, pe motiv că ai rude medici (ca-n zicerea aia din copilărie, «prieten cu fotbaliștii»), apoi îi infectezi pe cei din jur și la urmă apari la televizor fericit că ai făcut o formă ușoară de boală (adică așa cum fac 99% dintre cei infectați).“ Nu, dom’le, nu mi-am pierdut încrederea în vaccin, din contra! „Acum are și mai mare încredere“, scrie dr. Constantinescu.

Pe de altă parte, infectarea lui Mirel Curea scoate la iveală din nou carențele grave de la DSP: „Nevastă-mea a sunat ore întregi, eu am sunat ore întregi. Nu ne-a răspuns, dom’ne, nimeni“, a declarat Mirel Curea la Antena 3. Mirel Curea a precizat că testul pozitiv pentru care a sunat „până m-am cocârjat“ a fost al fiicei sale – „test făcut nu duminica trecută, ci cu o duminică înainte, rezultatul fiind venit luni, de la o firmă privată“.

Deputatul Emanuel Ungureanu, cel mai activ parlamentar în domeniul Sănătății, a reacționat imediat: „Deci aveți un test făcut la o firmă privată, automat ar fi fost cazul să fiți căutat. Nu se poate așa ceva. Este foarte grav“. Concluzia lui Mirel Curea generează un alt scandal: ce face DSP este „o bătaie de joc“.

Oricum, experiența lui Mirel Curea, ca și a altora care s-au infectat după vaccinare, duce la multe întrebări în privința vaccinurilor cumpărate de UE, în condiții contestate de mulți medici români, dar și de reputați specialiști europeni.

Citiți și:
Răzvan Constantinescu: Sunt medic. Nu port mască în afara activității profesionale și NU MĂ VACCINEZ!
Cât de sigure sunt vaccinurile anti-covid-19?
Infectările cresc după vaccinare. Studiu de caz: Seychelles, țara cu cei mai mulți vaccinați din lume, reimpune restricții din cauza explodării numărului de cazuri

yogaesoteric
2 iulie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More