Scene halucinante la Boston: Sute de participanți la convenția sataniștilor au rupt Biblii și au făcut „dezbotezări”
Presa americană a relatat că sataniștii au ținut o ceremonie de deschidere la cea de-a 10-a aniversare a Satancon din Boston Massachusetts, convenția Templului Satanic, „aripa progresistă” și „așa-zisa versiune actualizată” a satanismului lavreian.
Organizatorii spun că este cea mai mare adunare satanică din istorie
Conferința a început cu o ceremonie de deschidere bizară, în cadrul căreia vorbitorii au sfâșiat Biblii și au efectuat „dezbotezări”.
După ce primarul din Boston, Michelle Wu, a refuzat să permită organizației să țină o invocare satanică la Primăria din Boston, grupul a decis să dedice conferința în onoarea ei.
Marcând aniversarea de 10 ani în Marriott Copley Place din Boston, peste 800 de participanți cu măști au ascultat povești din adâncurile satanice înflăcărate, și predicile vorbitorilor.
„Trăiască Satana!”, a strigat unul dintre vorbitori, Chalice Blythe, care a repetat incantația în timp ce rupea o Biblie și un steag de apărare a poliției „Thin Blue Line” în timpul ceremoniei de deschidere.
Într-unul dintre momentele cele mai bizare, un alt vorbitor îmbrăcat într-un halat mare și roșu a distrus tastatura unui computer în timp ce declara: „Pentru cei care pot, trebuie să luăm apărarea celor care nu pot”.
În cadrul evenimentului a fost amenajată și o piață satanică, unde oamenii au putut cumpăra o varietate de suveniruri sinistre inspirate de Lucifer.
Perne satirice „Live Laugh Love” și păpuși demonice cu cap de capră au fost expuse la piață, alături de tricouri, lumânări, bijuterii și literatură satanică.
Proteste organizate de catolici
Organizații catolice și grupuri naționaliste au organizat proteste în fața Marriott Copley Place, exprimându-și nemulțumirea față de conferința sataniștilor.
„În timp ce ei cred că vin pentru a prinde în ambuscadă Bostonul, nu știu că Dumnezeu a plănuit să le întindă o ambuscadă”, a declarat dr. Jaymz Sideras, liderul grupului religios Revive Boston.
Organizația sa a organizat un contra-eveniment la Revere Hotel Boston Common, la mai puțin de un kilometru de convenția satanistă de la Boston Marriott Copley Place.
Potrivit site-ului său, weekendul de „renaștere” a inclus lecții de rugăciune înainte ca grupurile să fie trimise în „locații cheie” din Boston pentru a „inunda străzile cu închinare și cuvântul lui Dumnezeu”.
Un alt grup care se opune SatanCon este Arhiepiscopia Catolică din Boston, care a a recurs la „rugăciune intense” pentru a combate evenimentul.
„La îndemnul cardinalului [Sean O’Malley], abordăm acest eveniment printr-un răspuns echilibrat și concentrat pe rugăciune”, a declarat un purtător de cuvânt.
Controversele din jurul grupului de sataniști
Grupul a ținut prima pagină a ziarelor în ultimii ani după ce a făcut campanie pentru a introduce statuia sa de o tonă cu cap de țap lângă orice monument care comemorează cele 10 porunci pe terenuri publice.
Membrii săi susțin că nu îl consideră pe Satana ca fiind malefic, ci mai degrabă văd personajul ca pe un simbol al punerii sub semnul întrebării a autorității.
După ce și-au deschis primul sediu oficial în Salem, Oregon, în 2016, activiștii au încercat să fie lideri în apărarea separării bisericii de stat.
În timp ce primarul Wu s-a regăsit ca subiect al conferinței din acest an, Templul Satanic a dedicat anterior alte evenimente unor personalități publice care li s-au opus.
Înaintea unui eveniment din Scottsdale, Arizona, adunarea le-a fost dedicată fostului primar republican Jim Lane și fostului consilier republican Suzanne Klapp, după ce, de asemenea, au refuzat o cerere de invocare satanică în cadrul unei ședințe a Consiliului Local.
Susținerea satanismului de către grup a stârnit indignare după ce o școală primară din California a început să găzduiască un „Club Satan după școală”.
Un părinte, vorbind pentru KBAK, a criticat decizia de a permite clubul ca fiind „dezgustătoare”, în timp ce un altul a spus că a fost „o greșeală”.
Totuși, SatanCon nu s-a ferit de controverse, o pancartă văzută pe un stand „Educație cu Satana” la conferință comparându-l cu Good News Club, un grup religios care este permis în școli.
Grupul susține că, spre deosebire de Good News Club, clasa sa extrașcolară „promovează o viziune rațională, bazată pe știință și non-superstițioasă asupra lumii”.
Grupul a încercat să se distanțeze de alte grupuri satanice și a insistat asupra faptului că obiectivul său principal este separarea bisericii de stat și a învățării empatiei.
„Este vorba despre susținerea drepturilor omului. Este vorba despre susținerea autonomiei trupești a femeilor. Este vorba despre libertatea de religie”, a declarat Richard-Lael Lillard, participant la SatanCon, pentru WBZ-TV.
„Cei mai mulți nu cred în Satana, nu într-un Satana literal. Nu este un film de groază din anii 1980.”
O altă participantă, Suzanna Plum, a adăugat: „Înțeleg confuzia, frica. Chiar înțeleg, dar, în același timp, suntem un grup foarte prost înțeles”.
„Suntem la fel ca toți ceilalți. Ne plătim taxele, vrem ca situația în comunitățile noastre să se îmbunătățească și să fie mai bună. Ne iubim copiii la fel ca toată lumea. Suntem doar oameni normali, doar că avem credințe puțin diferite.”
Atenție! Imagini șocante, care vă pot perturba starea emoțională!
Citiți și:
Premiile Grammy 2023, gazda ritualului satanic al lui Sam Smith
NXIVM (Nexium): Ritualuri și abuzuri îngrozitoare sub masca unui training de «dezvoltare personală»
yogaesoteric
26 iunie 2023