Scrisoare de la un evreu care știe să spună „mea culpa”!

De curând, profesorul Ioan Coja a repostat pe site-ul său un mesaj mai vechi, din 23 iulie 2017, pe care îl primise de la un corespondent din Israel. Îl reproducem mai jos integral, reamintind că, între timp, Raportul Wiesel a concluzionat nici mai mult, nici mai puțin că România este al doilea stat ca duritate după Germania nazistă!

Scrisoare de la un evreu care știe să spună „mea culpa”!

În urmă cu câteva ore am primit din Israel scrisoarea de mai jos, semnată de domnul Puiu, alias Harry Nadler, vechi colaborator și combatant pe acest site. Ne dă o veste bună: teza susținută de mine și de alți colegi, cum că la Iași în iunie 1941 pogromul anti-evreiesc a fost „opera” armatei germane, a fost recunoscută și acreditată oficial prin actul încheiat joi între oficialii Israelului și ai Germaniei.

În urmă cu câțiva ani, de la același domn Puiu am aflat de comunicatul Yadvashem prin care se afirmă categoric că „nu există nici cea mai mică dovadă că Ion Antonescu ar fi cunoscut intenția armatei germane dislocate în Moldova de a produce represalii împotriva evreilor din Iași”! Acest comunicat intra în contradicție cu declarațiile iresponsabile ale lui Aurel Vainer privitoare la vinovăția mareșalului și a autorităților românești!

Așadar, de pe umerii românilor se ia povara unui pogrom săvârșit în România, dar avându-i ca autori pe militarii germani!

Cred că asistăm în aceste zile la un moment istoric: începe să ni se facă dreptate nouă, românilor! O grea acuzație este dovedită a fi greșită, a fi un fals, o tentativă de denigrare gravă a prestației românești în istorie.

Dar cel mai mult mă bucur să constat satisfacția dlui Puiu că poate să-mi dea această veste despre nevinovăția noastră, a românilor, în legătură cu pogromul de la Iași. Se bucură dl Puiu ca un român cinstit cum a rămas după o jumătate de secol de la plecarea sa din România.

Voi reveni asupra semnificației pe care o atribui gestului domnului Puiu, precum și faptului că Germania își recunoaște vina, chiar dacă o face cu mare întârziere. Vorba domnului Puiu, la telefon, azi dimineață: mai bine mai târziu decât niciodată!

Încă o dată, mulțumesc domnule Puiu! Sunteți un „băiat de comitet”, cum ziceau utemiștii!… Sunt sigur că ați fost și utemist, și pionier… De asemenea, sunt convins că nu veți fi singurul evreu care se va bucura aflând că la Iași asasinii au fost nemți, nu români! E valabilă și reciproca: unii români, istorici români, așa-zis istorici, nu se vor bucura aflând că românii ies din nou cu fruntea sus!

I.C.

***

Dragă domnule Coja,

În urmă cu câteva zile a fost semnat la Berlin un acord de despăgubiri între Israel și Germania, acord în care cea din urmă își recunoaște vina și implicarea directă în evenimentele sângeroase care s-au petrecut la Iași în iunie 1941. Prin acest acord, Germania se obligă să plătească despăgubiri tuturor evreilor români care pot dovedi că au fost victime ale acestui sângeros pogrom. Tardivă recunoaștere, după 76 de ani, dar mai bine mai târziu decât niciodată.

Dragă domnule Coja, prin site-ul dumneavoastră ați susținut timp de ani de zile această versiune care, astăzi, s-a transformat în fapt istoric. Toate acestea în pofida puternicii împotriviri a coreligionarilor mei (eu inclusiv) și chiar a multor istorici români care susțineau responsabilitatea directă a autorităților românești, și doar a acestora, în desfășurarea acestor tragice evenimente. Acesta este motivul pentru care, simțind o enormă datorie morală, vă trimit acest mesaj împreună cu… mea culpa!!!

Acest acord a fost publicat printr-un comunicat oficial de către presa israeliană, intră în vigoare imediat și are efecte retroactive.

Cei care se cred îndreptățiți să beneficieze de roadele acestui acord, se pot adresa printr-o cerere la adresa:

COMISIA PENTRU CERERI DE DEPĂGUBIRI
STR.CARLIBACH 25
TEL AVIV
TEL: 03-5194400/1
FAX:03-6241056
E-MAIL: infodesk@claimscon.org”

Citiți și:
Holocaustul evreilor din Ungaria: Vina este a Germaniei, Ungaria a colaborat numai?
Un binecunoscut general israelian compară, pe bună dreptate, STATUL EVREU actual cu GERMANIA NAZISTĂ

 

yogaesoteric
21 noiembrie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More